Newsflash
Știri

Peste 1,2 milioane de români, monitorizați în programul de diabet

de Dorina Novac - nov. 14 2022
Peste 1,2 milioane de români, monitorizați în programul de diabet

De Ziua mondială a diabetului, COPAC și Asociația Copiilor și Tinerilor cu Diabet (ASCOTID) trag un semnal de alarmă asupra pericolului de a fi diagnosticat cu diabet zaharat tip 2 în faze târzii.

Numărul de cazuri descoperite va crește ușor în acest an, au precizat reprezentanții Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România.

diabet

Astfel, dacă în 2019, numărul de cazuri noi era de 76.967, în 2020 a scăzut la 59.914, în 2021 a fost de 82.552, iar în primele șase luni din 2022 a fost de 41.849 (ceea ce arată o creștere), conform datelor INSP.

Citește și: Ziua Mondială a Diabetului 2022. Informații esențiale de la OMS

În prezent, în România, 1.207.053 persoane sunt sub monitorizare în programul de diabet.

„Numărul persoanelor care trăiesc cu diabet este cel puțin dublu față de cei care sunt diagnosticați. Potrivit statisticilor la nivel mondial, 1 din 2 adulți cu diabet nu sunt diagnosticați. Este important să educăm populația să își facă analizele periodic pentru a depista la timp orice modificare. Din păcate, multe persoane ajung la medic când diabetul este deja avansat și există multe complicații. Recomandarea mea în această zi este ca starea noastră de sănătate să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi, să începem să ne preocupăm de sănătate înainte de apariția oricărei boli, iar dacă suntem diagnosticați cu o boală, sa respectăm recomandările medicilor. Este singura modalitate pentru a ne asigura o viață de o cât mai bună calitate pentru cât mai mulți ani”, a declarat dr. Daciana Toma, medic de familie, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei și consultant COPAC pe proiecte de educație în sănătate.

Potrivit sursei citate, dacă în prezent un adult din 10 are diabet, se estimează că până în 2030, un adult din 9 va avea. 537 milioane de pacienți sunt diagnosticati la nivel mondial, iar în 2030 se estimează că numărul lor va ajunge la 643 milioane.

În 2021, 6,7 milioane de adulți au decedat din cauza complicațiilor provocate de diabetul zaharat. La fiecare 6 secunde, un pacient pierde lupta cu diabetul.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe