Am deschis de curând volumul „Altarele eroilor neamului”. Acad. Ștefan Pascu spunea: „Un izvor de mare însemnătate, ale cărui valențe se completează, cu rol de incontestabilă valoare, valențele educative, îl con-stituie monumentele și însemnele memoriale, foarte puțin puse în valoare ca izvor istoric”. Într-adevăr, însemnătatea este incontestabilă, dar tot mai puțini sunt cei care continuă să iubească aceste valori, să le transmită către copii și tineri, pentru veșnicie. 

Cu mâhnire recunosc că doresc „de când mă știu” să citesc „Istoria Românilor” scrisă de Nicolae Iorga. Avem înaintași care au făcut atât de mult pentru țară și neam. Avem înaintași care au ales din iubirea de Patrie și Credință să meargă fără a pregeta până la sacrificiul suprem. Mâhnirea-mi devine copleșitoare atunci când văd, când simt că respectul față de eroi nu este prezent la toți cei ce locuim pe aceste meleaguri. Necesitatea ca respectul să existe se împletește profund cu starea noastră de sănătate, personală și națională. 

Respectul, dovedit prin fapte 

Pornind de la izvoarele istorice, respectând sacrificiile înaintașilor, dovedim prin fapte acest respect, eu și noi, românii, de întărim, nu doar spiritual, ci și cu sănătate, puterea de a duce peste ani și peste veacuri faptele acestora, în favoarea țării și neamului românesc. Sacrificiile din 1600, din 1859, sacrificiile din timpul Războiului de Independență, din timpul Războiului Balcanic... 

Ar fi momentul să ne oprim și să ne aducem aminte de „Marea experiență românească”, vaccinarea în plină epidemie de holeră, decisă, organizată și aplicată cu succes de Profesorul Ion Cantacuzino*. Sacrificiile enorme din Primul și Al Doilea Război Mondial, sacrificiile din toată perioada care a urmat anului 1945, sacrificiile din decembrie 1989 și chiar și cele ce au urmat. 

În urmă cu ceva timp, după o vizită în satul bunicilor, Drăguș, în apropiere de Mănăstirea Brâncoveanu, împreună cu câțiva tineri care mi-au fost studenți, am decis ca în drum spre București să ne oprim la fiecare Monument, la fiecare Troiță ridicate în memoria eroilor. Ne-am oprit, am fotografiat, am spus o rugăciune. 

Legătura indisolubilă 

Volumul „Altarele eroilor neamului” include prezentarea a peste 700 de monumente și însemne memoriale (se pare că pe teritoriul României, în Basarabia și Bucovina ar fi peste 11.000). Avându-le în vedere pe cele din București, despre o parte dintre acestea se discută în paginile 21-51, următoarele fiind din Abrud (județul Alba). 

Statuia latinității este prima menționată. A fost primită din partea Romei în anul 1906, atunci când s-au împlinit 1.800 de ani de la încheierea războaielor între daci și romani. Romulus și Remus sunt alăptați de „lupoaica legendară”. Poate că fiecare școală ar fi bine să organizeze o vizită la aceste monumente (următoarele descrise fiind cele de pe Aleea Voievozilor din curtea Muzeului Militar Național). 

Aflându-mă în aceste zile într-un moment mai special al vieții, amintesc în continuare, în același sens, cele cinci volume, între care „Amintiri din Țara Corvinilor” și „Amintiri din Țara Martirilor”, o frescă vie a Țării Moților, redactate de Ioan Popa-Zlatna, puse în pagină de tatăl meu, Mircea Ioan – Dumnezeu să îi odihnească în pace! 

Cred din toată inima că între aceste amintiri, între păstrarea veșnică a memoriei înaintașilor, respectul pentru ceea ce aceștia au făcut pentru noi cei de astăzi și starea noastră de sănătate este o legătură indisolubilă. „Presărați pe-a lor morminte/ Ale laurilor foi,/ Spre a fi mai dulce somnul/ Fericiților eroi.”