Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Pacient cu HIV și leucemie, ambele în remisie

de Florentina Ionescu - mar. 7 2024
Pacient cu HIV și leucemie, ambele în remisie

Expertiza medicilor de la City of Hope în tratarea pacienților vârstnici cu cancere ale sângelui l-a ajutat pe Paul Edmonds să reușească să intre în remisie cu leucemia și infecția cu HIV.

Cazul său demonstrează că adulții vârstnici cu cancere ale sângelui la care s-a administrat chimioterapie de intensitate redusă înainte de un transplant cu celule stem în care s-au folosit celule care sunt rezistente la HIV poate fi vindecat de ambele boli, atât de cancer, cât și de infecția cu HIV. 

City of Hope, un centru de tratament și cercetare în bolile oncologice, a tratat cea mai în vârstă persoană care a fost vindecată de leucemie și apoi a obținut remisia pentru infecția cu HIV, după ce această persoană a avut parte de un transplant de celule stem de la un donator cu o mutație genetică rară, se arată pe site-ul centrului

Cercetarea referitoare la acest caz a fost publicată în New England Journal of Medicine și demonstrează că adulții vârstnici cu cancere ale sângelui care beneficiază de chimioterapie de intensitate redusă înainte de un transplant de celule stem (cu celule de la donator care sunt rezistente împotriva HIV) ar putea fi ulterior vindecat de infecția cu HIV. 

Paul Edmonds, în vârstă de 68 de ani, din Desert Springs, California, este a cincea persoană din lume care a reușit să obțină remisia pentru leucemia mieloidă acută și pentru HIV, după ce a primit celule stem cu o mutație genetică rară (homozygous CCR5 Delta 32). Mutația aceasta face ca persoanele care o au în organism să fie rezistente în fața infecției cu HIV. Paul Edmonds este, totodată, persoana care a avut HIV pentru cea mai lungă perioadă de timp, adică peste 31 de ani, dintre cei cinci pacienți. 

Bărbatul a avut parte de un transplant de celule stem la City of Hope în 6 februarie 2019, iar acum este considerat a fi vindecat de leucemie. El a încetat să mai ia tratamente antiretrovirale pentru infecția cu HIV în urmă cu aproape trei ani și va fi considerat vindecat de HIV după ce va fi încetat să mai ia terapii antiretrovirale pe o perioadă de cinci ani. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe