Cercetătorii din Ţările de Jos au scanat imagistic caracteristicile anatomice ale unui pacient și au imprimat 3D o versiune de mandibulă din titan, pe care ulterior au implantat-o cu succes.
Cancerul oral se poate dezvolta în orice zonă a cavităţii orale sau oro-maxilo-faciale. Pentru a gestiona acest tip de afecţiune, uneori poate fi necesar ca osul mandibulei să fie îndepărtat printr-o intervenţie chirurgicală dacă formaţiunea tumorală se află la acest nivel. Ulterior, înlocuirea mandibulei este esenţială pentru ca o persoană să poată vorbi, mânca și consuma din nou lichide.
Restabilirea acestei abilităţi presupune reconstrucţia mandibulei cu ajutorul unui fragment osos prelevat din altă parte a corpului, cum ar fi de la nivelul membrului inferior.
Rezultatul astfel obţinut nu este la fel de durabil – se soldează cu ruperea protezei în aproximativ 40% dintre cazuri – și nici estetic, osul neputând fi adaptat pentru a se potrivi formei mandibulei.
Oamenii de știinţă propun acum o alternativă mai puţin invazivă, dar mai rezistentă, prin utilizarea unui alt material – titanul. Cercetătorii din Ţările de Jos au scanat imagistic caracteristicile anatomice ale unui pacient și au imprimat 3D o versiune de mandibulă din titan, pe care ulterior au implantat-o cu succes.
Această tehnică a fost deja extinsă pentru a fi utilizată în crearea implanturilor și pentru alte părţi ale feţei și craniului.
Citiți și: Periaj dentar cu ajutorul microroboţilor
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe