Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) extinde pregătirea medicilor stomatologi în teritoriu.
După sesiunile desfășurate în Bucuresti și Timisoara, programul OralOncoCheck continuăl a Iași, Galați–Brăila și în Bihor. Cursurile sunt completate de o platformă prin care medicii pot raporta leziuni suspecte și pot solicita sprijinul unei echipe de chirurgi oro-maxilo-faciali, se arată într-un comunicat de presă al CMSR, transmis redacției.
O ulcerație care nu se vindecă, o pată albă sau roșie persistentă ori o modificare neobișnuită a mucoasei bucale pot necesita investigații chiar și atunci când nu provoacă durere. Medicul stomatolog poate observa aceste semne în cursul unei consultații obișnuite. Identificarea suspiciunii este numai primul pas de diagnostic prezumtiv -pacientul este îndrumat apoi către evaluarea de specialitate pentru confirmarea diagnosticului prin examen histopatologic.
Pentru a sprijini această conduită clinică, Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) continuă seria cursurilor OralOncoCheck, organizate împreună cu colegiile teritoriale. Programul OralOncoCheck pune accent pe examinarea mucoasei orale, recunoașterea leziunilor suspecte, evaluarea factorilor de risc și colaborarea cu specialiștii implicați în diagnosticul și tratamentul cancerului oral.
După întâlnirile organizate la Slatina (16 octombrie), în Dolj (17 octombrie) și la Timișoara (23 octombrie), calendarul continuă la Iași, pe 30 octombrie, Galați–Brăila, pe 7 noiembrie, și Bihor, pe 20 noiembrie. Pentru începutul anului 2027 sunt avute în vedere sesiuni în Brașov, Cluj, Harghita–Covasna și Suceava.
La Iași, cursul „OralOncoCheck: Rolul medicului stomatolog în screeningul, diagnosticul și abordarea multidisciplinară a pacientului cu cancer oral” i-a avut ca lectori pe prof. univ. dr. Victor-Vlad Costan și lect. univ. dr. Luminița Nicolau Oancea. Participarea a fost creditată cu 8 credite EMC.
În România, mortalitatea prin cancer oral este cu 83% mai mare decât media Uniunii Europene, potrivit datelor epidemiologice prezentate în documentația proiectului OralOncoCheck, care indică drept surse IARC/Global Cancer Observatory și Eurostat. Aceste date evidențiază necesitatea dezvoltării platformei OralOncoCheck catre pacienti și medici, cu extinderea utilizării sale în cabinetele stomatologice.
Prin facilitarea raportării leziunilor suspecte și a accesului la expertiza specialiștilor în chirurgie oro-maxilo-facială, platforma urmărește să sprijine identificarea precoce a cazurilor de cancer oral și îndrumarea pacienților către investigațiile necesare. De asemenea, prin sectiunea destinata pacientilor, acestia sunt informati de factorii favorizanti si pasii de urmat in cazul unei leziuni suspecte intraorala.

„O leziune suspectă descoperită în cabinet nu trebuie să rămână doar o observație consemnată în fișa pacientului. Contează ce se întâmplă după acel moment: evaluarea corectă, comunicarea cu specialistul și continuarea investigațiilor. Prin cursurile din teritoriu și prin platforma OralOncoCheck, vrem să le oferim colegilor instrumente concrete pentru acest parcurs. Examinarea mucoasei orale trebuie să fie o parte firească a consultației stomatologice, indiferent de motivul pentru care pacientul se prezintă la cabinet”, afirmă lect. univ. dr. Luminița Nicolau Oancea , coordonatorul proiectului OralOncoCheck.
Lansată în iunie 2026, platforma digitală OralOncoCheck permite medicilor stomatologi să raporteze cazuri suspecte și să acceseze expertiza unei echipe de chirurgi oro-maxilo-faciali. Sunt disponibile materiale pentru recunoașterea leziunilor, recomandări privind conduita clinică și informații despre centrele de diagnostic și tratament. Raportarea nu înlocuiește consultul de specialitate și nu echivalează cu stabilirea diagnosticului.
CMSR urmărește, prin utilizarea platformei, colectarea structurată a informațiilor despre leziunile suspecte. În timp, aceste date vor putea contribui la înțelegerea nevoilor de depistare precoce și la fundamentarea unor politici publice, inclusiv a unui viitor program de screening la nivel național. Acestea sunt obiective ale proiectului, nu rezultate clinice deja demonstrate.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România îi încurajează pe medicii stomatologi să își creeze cont în platformă, să raporteze leziunile suspecte identificate în practică și să participe la cursurile OralOncoCheck. La rândul lor, pacienții care observă o leziune persistentă a mucoasei bucale sunt îndemnați să se prezinte la un consult, chiar și în absența durerii.
Informații puteți afla direct de pe platformă, și tot aici puteți afla cum vă puteți înscrie: https://canceroral.cmsr.ro/
Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/sanatos-fara-chip-estompare-ince-o-are-3946834/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe