Newsflash
OPINII

La moartea unui coleg

de Dr. Gabriel DIACONU - oct. 13 2023
La moartea unui coleg

După decesul prematur al doctorului Cornel Petreanu, chirurg la Institutul „Marius Nasta”, în condiţii deocamdată neelucidate, răspunsul comunităţii medicale (altădată tepid) a fost surprinzător.

Colegi de breaslă, specialiști și rezidenţi, oameni care l-au cunoscut și apreciat pe doctorul Petreanu au răbufnit, și-au pus durerea în mesaje transmise pe reţele sociale, îndeosebi legat de felul în care acesta a fost tratat în spaţiul public după ce, la adresa sa, au fost formulate acuzaţii de către procuratură.

A devenit evident că, pentru comunitatea medicală, teama de litigaţie a atins un palier de relevanţă fără precedent. Incertitudinea, compromisurile pe care de multe ori doctorii trebuie să le facă – la limita legii –, dar și vulnerabilitatea intrinsecă practicii medicale și-au găsit, la un ceas negru pentru familia medicului Petreanu, o valvă de refulare. Se pune întrebarea – legitimă și 
aspră – ce avem de făcut?

N-avem voie să picăm în dihotomia „noi versus ei”. Sau „medici buni versus medici răi”. Afirm clar și răspicat că ne trebuie un nou statut al medicului. Un statut care să nu-i confere impunitate și omnipotenţă, dar – mai ales în situaţii de controversă – să-l pună la adăpost de linșajul public, de „dansul cătușelor”, de stâlpul infamiei, cu precădere în speţe care au direct de-a face cu actul medical, unde se aplică prezumţia de nevinovăţie. Tribunalele popu­lare, „judecata prin media” și plimbatul doctorului prin fulgi și catran trebuie să înceteze.

Dar, fără o solidaritate monolitică a corpului sanitar, acest deziderat rămâne utopic. La fel cum fără mecanisme robuste de-a oferi – simetric – pacienţilor garanţii suficiente pentru un tratament decent, uman, etic, protestul corpului medical rămâne doar un efluviu emoţional și nimic mai mult. Nu suntem „simpli prestatori de servicii”. Dar suntem corp profesional aflat în slujba cetăţeanului, căruia i-am jurat ocrotire. E o balanţă care, la orice moment, are nevoie de asimptotica echilibrului perfect. Altfel, fie ea aplecată în orice direcţie, generează linii de uzură, ulterior de fractură.

O ruptură între medici și pacienţi ne falsifică menirea. Când în îndoială, tot ce avem de făcut e să ne întoarcem cu faţa către ei. Pentru că nu toţi pacienţii sunt medici, dar toţi medicii știu că vor deveni pacienţi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe