Copiii care dorm cel puţin zece ore pe noapte au o tranziţie mai bună în momentul în care încep să meargă la grădiniţă, arată rezultatele unui studiu realizat de o echipă de cercetători americani.
Însă o problemă des întâlnită este imposibilitatea părinţilor de a-i culca la timp, ca urmare a programului prelungit de muncă. Statisticile disponibile în prezent arată că, în SUA, copiii cu vârsta între 6 și 17 ani dorm mai puţin de nouă ore pe noapte.
Potrivit cercetării citate de Healthline.com, preșcolarii care dormeau cel puţin zece ore pe noapte au fost avantajaţi social și emoţional la încadrarea în colectivitate.
De asemenea, performanţele lor academice au fost mult mai bune. Totodată, cercetătorii au amintit că, în cazul copiilor, dincolo de beneficiile cunoscute, somnul are un rol important în reglarea emoţiilor, creșterea toleranţei la frustrare și îmbunătăţirea stării generale.
Citiți și: Marea Britanie, mai călduroasă decât Grecia sau Spania
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe