Newsflash
ACTUALITATE REUNIUNI

România, codașă la numărul mediu de ore dormite pe noapte

de Cristina GHIOCA - iun. 13 2025
România, codașă la numărul mediu de ore dormite pe noapte

Românii se situează pe ultimele locuri la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește numărul mediu de ore dormite pe noapte.

Cu o medie a duratei de somn pe noapte de 7 ore și 10 minute pe noapte, România se situează printre ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de ore dormite, a atras atenția dr. Mihai Bran, medic primar psihiatrie, la Spitalul Clinic Colțea, în cadrul conferinței Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, eveniment ce a avut loc în perioada 2-7 iunie, la București.

În acest context, medicul a arătat că până la două treimi dintre adulți prezintă ocazional insomnie cronică, femeile fiind cu 40% mai predispuse către aceasta decât bărbații. 
Atunci când vine vorba de vârsta la care apar tulburările de somn, statisticile arată o prevalență mai mare la grupa de vârstă 18-34 de ani precum și 55-64 de ani. De altfel, până la 75%  dintre vârstnici prezintă simptome de insomnie.

Mai mult decât atât, tulburările de somn sunt asociate frecvent și cu boli cronice, sistemice, precum insuficiență cardiacă, BPOC, diabet zaharat, boli reumatologice (lupus sau fibromialgia) și chiar cancer. 

„Spitalul Colțea fiind un spital cu profil oncologic, mulți dintre pacienți se prezintă cu tulburări de somn. Statisticile spun că între 40-60% dintre pacienții oncologici prezintă în momentul diagnosticului, dar și în timpul tratamentului, tulburări de somn. De asemenea, peste 50% dintre pacienții cu BPOC prezintă tulburări de somn”, a arătat dr. Mihai Bran. 

În plus, tulburările de somn sunt asociate și cu probleme cardiovasculare. În 2022, Asociația Medicală de Cardiologie a inclus somnul pe lista factorilor de risc în ceea ce privește sănătatea cardiovasculară, iar somnul deficitar reprezintă un factor de risc pentru mortalitatea de orice cauză. Alte studii au arătat că durata inadecvată de somn este asociată și cu bolile coronariene.

O afecțiune multiorgan

„Insomnia poate fi privită ca o boală multiorgan care, pe lângă afectarea funcției cognitive, a afectului, poate interveni și în alte organe sau sisteme. Ea are o afectare cardiacă, endocrinologică, impactează evoluția pacienților cu diabet, este implicată în imunitate și apariția infecțiilor. Există și studii care arată o corelație cu apariția cancerului de sân sau de tiroidă. poate să apară și în tulburarea depresivă, apare frecvent în tulburările de anxietate. Uneori vorbim de ea ca prim simptom în tulburările psihotice – o întâlnim în cazul pacienților cu tulburări de ADHD, dar și în cazul pacienților cu diferite dependențe”, a punctat dr. Mihai Bran. 

În același timp, insomnia poate crește riscul de suicid în cazul pacienților cu tulburare depresivă., putând fi și un indicator al unei recăderi în cazul unor pacienți care sunt tratați pentru depresie, a adăugat medicul.

În prezent, definiția tulburării de insomnie are în vedere calitatea sau cantitatea nesatisfăcătoare a somnului, care este asociată cu unul din următoarele simptome: dificultate de adormire, dificultate de menținere a somnului sau trezire dimineața devreme. 

„Pentru a vorbi de insomnie, avem nevoie de criterii de disfuncționalitate dar și de unul cantitativ: apariția problemelor de somn în mai mult de trei zile pe săptămână, pentru minimum trei luni”, a precizat dr. Mihai Bran. 

Alte aspecte care ar trebui avute în vedere sunt efectele din timpul zilei, precum somnolența diurnă, oboseala sau energia scăzută, tulburări de dispoziție sau de comportament, iritabilitatea, afectarea atenției și concentrării, a funcționalității și capacităților academice, dar și afectarea relațiilor interpersonale, persoanele care au insomnie fiind mai irascibile. 
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe