Noi substanţe cu efect analgezic sunt în curs de cercetare, în folosul pacienţilor cu dureri severe.
A fost dezvoltat și validat un nou scor pentru pacienţii cu SCA supuși intervenţiei coronariene percutane, care ar putea fi util acestei categorii de pacienţi în evaluarea riscului și în alegerea tratamentului.
OMS și Centrul pentru Cancer MD Anderson de la Universitatea din Texas au anunţat încheierea unui parteneriat formal ce urmărește reducerea poverii globale a cancerelor la femei.
Medicii din Canada atrag atenţia asupra pericolului reprezentat de schimbările climatice.
Agenţia de Sănătate Publică din Suedia a recomandat ca Nuvaxovid, vaccinul anti-COVID dezvoltat de compania americană Novavax, să nu fie administrat persoanelor sub 30 de ani.
EMA recomandă măsuri pentru a reduce riscul apariției reacțiilor adverse la inhibitorii kinazei Janus utilizați în tratamentul unor afecțiuni inflamatorii.
Prognozele meteo pe termen lung realizate de firmele de specialitate Maxar Technologies LLC şi Marex arată că Europa va avea o lună noiembrie cu temperaturi peste medie.
Epidemia de variola maimuţei continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică - cel mai înalt nivel de alertă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au anunţat reprezentanții OMS.
Cercetarea, citată de The Washington Post, mai arată că o cincime dintre persoanele din această grupă de vârstă se confruntă cu probleme cognitive.
O echipă de la Universitatea din Edinburgh a realizat cel mai mare studiu genetic privind dislexia. Rezultatele ar putea ajuta la mai buna înțelegere a factorilor genetici dau tulburări de învățare.
Un studiu arată că unul din patru copii cu vârsta între 10 și 12 ani utilizează analgezice în fiecare săptămână.
Cercetătorii de peste hotare și-au propus să afle dacă utilizarea platformei Facebook ar fi de vină pentru declanșarea depresiei în rândul studenților.
Autoritatea de reglementare a ajuns la concluzia că există „o posibilitate rezonabilă” ca menstruaţiile abundente să aibă o asociere cauzală cu serurile anti-COVID.
Un studiu recent, din Japonia, arată „secretul” pentru ca părinții să reușească să adoarmă bebelușul ce nu se oprește din plâns.
Disney Resort din Shanghai şi-a suspendat brusc operaţiunile, pentru a pune în aplicare măsurile de prevenţie anti-COVID-19.
Cercetătorii au investigat asocierea dintre depresia instalată mai târziu în viață și demența. Ei au estimat influența tratamentelor antidepresive asupra riscului de demență la anumiți pacienți.
Circa 10,6 milioane de persoane au fost diagnosticate cu tuberculoză în 2021, o creştere cu 4,5% faţă de 2020, arată reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.
Cazurile de tromboză sunt mai frecvente după vaccinul împotriva COVID de la AstraZeneca decât după cel de la Pfizer-BioNTech, deşi rămân foarte rare, se arată într-un studiu publicat joi.
Rezultatele recent publicate ale unui studiu efectuat între 2016 și 2017 arată că unul din zece americani de peste 65 de ani suferă de demenţă. În plus, 22% dintre persoanele din acest grup de vârstă resimt o afectare cognitivă ușoară.
Date recente arată că vonoprazanul, un blocant competitiv pentru potasiu, oferă o inhibare mai puternică, cu rate mai mari de vindecare și de menţinere a vindecării, comparativ cu lansoprazolul.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe