Una dintre preocupările extra-profesionale ale discipolilor lui Hipocrate este și colecționarea de lucrări sau obiecte de artă, devenite uneori colecții deschise spre vizitare publicului larg. Chiar dacă par desprinse din alte timpuri, asemenea povești de suflet nu sunt doar de domeniul trecutului. Vă prezentăm azi un interviu cu dr. Paul Stoica, medic psihiatru format la Craiova și care lucrează de peste un deceniu în Franța, colecționar de ilustrație de carte pentru copii, grafică de animație și caricatură. Toamna trecută și-a deschis o parte a colecției către public. Galeria „Maeștrii Ilustrației și Filmului de Animație” – MIFA poate fi vizitată pe str. Mihai Eminescu nr. 151, în casa Cellei Delavrancea. Recent, la MIFA au fost inițiate și două serii de dialoguri și dezbateri, „Întâlniri cu copilăria”, unde invitat a fost Adrian Cioroianu, și „Dialoguri animate”, unde au povestit deja Dana Duma și Radu Igazsag.

Când a luat naștere colecția dvs. și de ce, dintre toate genurile artelor vizuale, ați ales acest tip de grafică, ilustrația de carte pentru copii și filmul de animație?

Sunt colecționar de artă grafică, în sensul de „arts appliqués”, adică acel tip de grafică ce intră în sfera comunicării – grafică publicitară, ilustrație (de presă sau de carte), afișistică, design grafic, grafică de producție animată. Este un conglomerat de tehnici și de stiluri, dar care au toate ca sens comun caracterul utilitar. Inițial am colecționat exclusiv grafică satirică, dar cum mai toți caricaturiștii din epoca de glorie a acestei arte grafice s-au ocupat și de ilustrație de carte pentru copii, colecția mea începută cu aproape 20 de ani în urmă s-a dezvoltat și pe această axă. Iar animația a venit de la sine, fiind un subdomeniu grafic unde au activat mulți caricaturiști. În prezent încerc sa creez o definiție proprie a colecției pe care am reușit s-o conturez, sunt interesat de aspectul sociologic, o privesc mai mult ca o istorie a produselor românești culturale pentru copii.

Cam câte piese cuprinde colecția dvs. și cât de greu a fost să le adunați?

Per total sunt aproximativ 10.000 de lucrări originale, dar numărul este relativ, achizițiile sunt continue, poate și prin șansa că am devenit un colecționar cunoscut pe această tematică. Dar pe lângă colecția de opere propriu-zise am acumulat cărți ilustrate și reviste pentru copii, arhive personale ale unor autori sau artiști, alte materiale documentare, în orice caz, în siajul acestei tezaurizări este o și muncă asiduă de cercetare.

Dacă ar fi să ne faceți un scurt tur, imaginar, prin Galerie, ce ne-ați spune despre fiecare spațiu de expunere?

Spațiul presupune cinci săli. Avem selecționate ilustrațiile de carte pentru copii ca expoziție permanentă în cele mai mari dintre ele, organizate cronologic, începând cu perioada interbelică, fiecare exponat având alăturat și un stativ unde se poate răsfoi cartea pentru a compara printul cu originalul. Mai există o sală dedicată expozițiilor temporare, acum se derulează o expoziție aparte – „Marga Ștefănescu, prima femeie autor de bandă desenată din România”. Am lansat și o monografie, semnată de cunoscutul istoric BD Dodo Niță, dedicată acestei artiste ce abia acum își trăiește posteritatea meritată. Și mai sunt două săli, deși mai mici, au simezele încărcate generos, ce conțin expoziția de caricaturi de Eugen Taru, unul dintre marii graficieni ai României, care a excelat în ilustrația de carte pentru copii și grafică satirică. Iar în ultima sală, în așteptarea unui spațiu mai amplu, prezentăm expoziția unei scenografe, Genoveva Georgescu, ce se identifică cu existența Animafimului, lucrând peste trei decenii în acest studio de creații reprezentative. 

Cu siguranță vă simțiți atașat de fiecare volum sau lucrare de grafică din colecția dvs., dar v-aș întreba dacă există unul/una, sau unele, la care să țineți în mod deosebit, de care vă leagă ceva special?

Mă simt atașat de întreaga colecție, știu prea bine ce însemnătate majoră are pentru cultura românească, dar într-adevăr am și ceva atașamente afective față de anumite cărți sau lucrări. Poveștile din jurul lor ar fi prea extinse și oricum acele piese nu sunt expuse.

Există vreo conexiune între profesia medicală, în general, și specialitatea pe care o practicați (psihiatria), și interesul pentru grafică și ilustrația de carte pentru copii? Când aveți zile grele sau momente mai încordate, vă relaxați cu unele dintre lucrările din colecție?

Nu, nicio legătură, am fost expus din copilărie la cultură, aveam albume de artă în casă, am fost dus la muzee, am fost încurajat să devin filatelist de la 8 ani, filatelia chiar este un mijloc de facilitare a cunoașterii în multiple domenii, un timbru este și el o mică operă de artă. Și în perioada copilăriei mele existau câteva reviste pentru copii care aveau un sumar cultural substanțial. Datorez mult acelor publicații, de aceea am și editat împreună cu asociata mea o revistă culturală pentru copii, dar din păcate în România există un recul al interesului pentru cunoaștere, iar acest proiect educativ l-am pus în stand-by. 

Și iarăși un „nu”: la acest moment colecția, devenită publică, a prins altă conotație pentru mine, nu mai presupune o sumă de planșe dintr-o mapă, ci un vehicul atipic pentru o călătorie și mai neobișnuită, spațiul Galeriei l-am conceput ca un loc de educație dinamic, dincolo de vizite organizăm și manifestări culturale. Și, dacă mă raportez strict la colecție, acum este și mai vie, pentru că daja gândesc viitoarele expoziții, selectez materialele necesare, coagulez echipa de lucru, supervizez cum se derulează activitatea. Deci, nu, relaxarea provine din alte zone.

Credeți că v-ați fi dedicat alcătuirii acestei colecții și dacă ați fi rămas în România? Faptul de a fi ales să profesați în Franța a influențat cumva alegerea dvs.?

Chiar dacă aș fi rămas în România, cu siguranță aș fi avut colecția de grafică satirică, poate nu chiar atât de amplă ca acum, dar cu certitudine ar fi avut însemnătate. Am avut șansa să fiu răsfățat de această breaslă a caricaturiștilor, din păcate acum aproape dispărută, am primit multe desene în dar, a fost perioada mea de cunoaștere intensă a ceea ce înseamnă creația în sensul ei brut. Am colindat numeroase ateliere de graficieni, mi s-a permis să le fiu martor, să cunosc aerul acela dens de tumult creativ, să absorb acel miros aparte de atelier înțesat haotic de ustensile, obiecte și lucrări finite sau avortate. Așa mi-am petrecut perioada mea de rezidențiat. 

Ulterior am plecat imediat în Franța, unde am cunoscut lumea profesionistă a artelor, solid organizată, cu trasee clare, cu repere esențiale care-ți orientează cunoașterea. Există și o piață editorială care te ajută ca pasionat al artelor să cunoști, să descoperi, să înțelegi ceea ce colecționezi, este regretabil că România nu funcționează pe aceleași coordonate. Dacă aș fi rămas în țară, cert n-aș fi avut posibilități financiare pentru marile achiziții, și nici să susțin un asemenea spațiu cultural de anvergură, care ar trebui să fie înțeles că nu este doar al meu, ci aparține istoriei noastre. 

Credeți că activitatea de colecționar și pasiunea pentru un anumit domeniu artistic sau cultural în sens mai larg ar fi benefic pentru fiecare dintre medici în ziua de azi? Vedeți vreun beneficiu în interacțiunea medicilor cu artele?

Cultura educă, e un lucru cert. Chiar și un consum fugitiv, superficial, are un impact pozitiv ce schimbă o stare, ce construiește o altă idee, facilitează o nouă descoperire. Cultura înseamnă ieșirea din banalitate, are și valență senzitivă, și rațională. Nu-și frânge nimeni gâtul dacă intră într-o sală de expoziție sau răsfoiește un album de artă, doar trebuie să fie un act dorit, nu ceva mimat, de complezență mondenă. 

Marii medici colecționează, nici nu mai contează ce, dar istoria ne spune despre George Severeanu, întemeietorul radiologiei românești, numismat și colecționar de piese arheologice, colecția sa este publică. Ion Cantacuzino, mare colecționar de gravuri. Iosif Dona, colecția sa este vizibilă la Muzeul Colecțiilor. Chirurgul oncolog Ion Chiricuță de la Cluj și fabuloasa lui colecție de pictură. Tot de la Cluj, Octavian Fodor, rector prin anii ’60 la UMF. Internistul Sandu Lieblich, cu o colecție integrată în Muzeul Colecțiilor deja amintit. Mircea Iliescu, fost colaborator al lui Ion Cantacuzino sau un Gheorghe Vintilă, cel care e fondat în anii ’60 Muzeul de Artă de la Topalu, probabil cea mai importantă colecție de artă interbelică privată de uz public creată de un medic. Merită amintit și medicul dermatolog Emil Bologa (1916-2005), fost deținut politic, cel care a fost primul colecționar de ex-libris din țară și a organizat prima expoziție și primul muzeu dedicat exclusiv acestui gen aparte de grafic. De curând am observat apariția unui volum bine documentat despre medicii colecționari, cei interesați îl pot căuta. 

Responsabilitate față de artiști și societate

Ce v-a determinat să transformați o pasiune personală într-o galerie deschisă pentru toți?

Mă simt dator față de acei mari artiști sau fanteziști scriitori care mi-au oferit multă bucurie în copilăria mea. Îmi doresc ca și copiii de astăzi nu doar să cunoască capodoperele din trecut, dar să și aibă acces la cultură, la acea cultură de calitate, cu mesaj, cu impact durabil, ce-i va forma ca persoane adulte, poate tot creative sau pasionate. 

Alegerea sediului a fost întâmplătoare sau există o legătură cu memoria familiei Delavrancea?

Nu intru în filosofia sintagmei „nimic nu e întâmplător”, pur și simplu a apărut această șansă în piața imobiliară. Iar dincolo de vibrațiile istorice, locul este potrivit pentru o asemenea expunere, are luminatorii pentru prima sală, deci un ecleraj orizontal. Dar spațiul, deși nu chiar mic, nu poate îngloba colecțiile așa cum ar trebui, animația încă își așteaptă volumetria adecvată, muzeul poate fi extins. Are și o mansardă ce servea drept atelier surorii Cellei Delavrancea, pictorița Niculina „Pica” Dona și, ulterior, fiicei sale, tot Niculina, dar alintată Nuni, cunoscută ca artistă Nuni Dona. Și dacă numele Dona l-ați reperat deja în răspunsurile mele precedente, da, este vorba de aceeași familie legată de medicul colecționar Iosif Dona – Pica Delavrancea a fost căsătorită cu fratele acestuia, chirurgul Raul Dona, participant la primul Război Mondial ca medic de front, ale cărui memorii au fost tipărite anii trecuți la o importantă editură din România. Iar sora lor a avut o fiică ce a fost căsătorită cu fiul lui Nicolae Grigorescu. Pe linie maternă, prin familia Lupașcu, surorile Delavrancea se înrudeau cu Theodor Pallady, ce le vizita adesea. Așadar, unde a respirat cândva Pallady acum se adăpostește de uitare și de mucegai ilustrația de carte pentru copii, tot o artă. 

După deschiderea Galeriei MIFA, cum ați perceput reacția vizitatorilor care i-au trecut pragul? 

Cei cunoscători sunt foarte entuziasmați, cei mai puțin obișnuiți cu arta descoperă o lume ce le părea inimaginabilă. În ultimul timp am observat o apropiere din partea mediului universitar, din zona istoriei. Galeria este clar axată pe zona patrimonială, nu discutăm doar de ilustrație, fundamentul este unul evident istoric, deținem cărți și reviste pentru copii începând cu sfârșitul secolul XIX, continuăm pe antebelic, apoi interbelic, cu exemplificări concrete a ceea ce se practica în epocă. Dar cel mai extins segment cronologic este cel postbelic, anii comuniști, când a erupt zona editorială juvenilă, apărând marile capodopere, ce și astăzi sunt căutate! 

Suntem în așteptarea școlilor, sper ca actualii pedagogi să înțeleagă rostul acestui spațiu cultural, suntem aici să-i ajutăm, să-i ghidăm, să oferim explicațiile necesare. Nu înțeleg de ce adulții pun un obstacol între copii și artă sau cultură în general. 

De ce considerați că e importantă azi promovarea acestui gen artistic, ilustrația de carte (pentru copii, dar nu numai) și a animației?

În primul rând, ține de identitatea noastră istorică. În Franța, orice oraș își celebrează personalitățile locale. Parisul are aproximativ 150 de muzee, unele sunt de autor, altele sunt pe tematici. Atelierul lui Brâncuși se poate vizita. Desigur, nu la adresa arhicunoscută 11 de l'Impasse Ronsin, perimetru înghițit acum peste 50 de ani de prefacerile urbanistice ale epocii. Și, dacă tot suntem în mediul medical, pe acel loc acum există un spital, dar este fidel reconstituit într-un spațiu muzeal de artă modernă. În Franța se studiază la nivel universitar ilustrația de carte pentru copii, atât din perspectivă istorică, cât și stilistică sau pedagogică. Nimeni nu-și propune să elimine trecutul, să anuleze o întreagă umanitate. La Annecy, unde se întâmplă anual cel mai mare și important festival de animație din lume, s-a fondat și un muzeu al animației. Nu ai cum funcționa fără să cunoști ce a fost până în prezent. În medicină excludem anamneza? 

Am văzut ca ați inițiat o serie de proiecte de întâlniri care aduc în galerie iubitori ai genului de toate vârstele, de la activități de prezentare pentru copii, la dezbateri cu personalități ale culturii noastre. Aveți în vedere și alte planuri pentru viitor, expoziții sau proiecte editoriale?

Da, am inaugurat chiar de ziua internațională a cărții pentru copii, pe 2 aprilie, aniversare ce corespunde zilei de naștere a lui H. C. Andersen, seria de dialoguri „Întâlniri cu copilăria”, având ca prim invitat pe bine cunoscutul istoric și diplomat Adrian Cioroianu. Ciclu pe care-l vom continua constant, cu intenția de a discuta, chiar și polemic, despre evenimentele trecute sau prezente cu impact în sfera culturală și educațională juvenilă. 

Și cum eu sunt la distanță de România, în primul rând vreau să-i numesc pe cei care-mi sunt alături, la fața locului, în această aventuroasă călătorie de a disloca cutume și mentalități, și nu doar pentru că sunt implicați pro bono, ci pentru că se implică punând în practică multă energie pentru a reuși toate aceste bune intenții: Cristina Durică, editoarea revistei Fabulafia, actual și doctorandă pe o tematică de pionierat, desigur, tot în sfera ilustrației de carte pentru copii, care este și coordonatoarea evenimentelor pentru școli; criticul de film Mihai Fulger, care se ocupă de zona filmului de animație, și cunoscutul istoric al benzilor desenate, Dodo Niță, cu care am visat la acest proiect, și care mi-a oferit spre expunere lucrări din colecția lui. 

Pentru anul acesta avem pregătite deja două expoziții importante, desigur, cu materiale unice sau inedite, care au un abord sociologic, și posibil să inaugurăm o altă expoziție pe segmentul filmului de animație. Vor continua, desigur, atelierele pentru copii, dialogurile culturale pe tematica copilăriei, pentru că rolul asumat nu este doar de depozit, ci și de educație. 

În final, ce ați dori să le transmiteți cititorilor Vieții Medicale?

Să citească, să descopere, să aibă întrebări, să nu se grăbească după răspunsuri, să nu fugă de cultură și, așa, confraternel, să aibă cât mai multe diagnostice reușite! 

Galerie imagini (5)