Newsflash
Știri

George T. Haber, antreprenor: „Medicii trebuie să înțeleagă că tehnologia este prietenul lor”

de Florentina Ionescu - sept. 14 2022
George T. Haber, antreprenor: „Medicii trebuie să înțeleagă că tehnologia este prietenul lor”

Faptul că România este mult în urmă față de alte țări din punct de vedere al utilizării inovației în medicină este, într-un fel, un avantaj, afirmă antreprenorul George T. Haber.

Este un avantaj că noi, românii, putem să sărim peste tehnologiile existente și să ajungem la un viitor mai bogat în tehnologii medicale, a spus George Haber săptămâna trecută, la Oradea. 

george haber conferinta ssima 2022 oradea

George T. Haber, de la CrestaFund (din SUA), este un antreprenor de succes și un vizionar, cu experiență în implementarea și gestionarea companiilor high tech. El a fost prezent săptămâna trecută la SSIMA Re:Imagine Healthcare, un festival anual internațional în domeniul MedTech / al tehnologiilor medicale.

„Legat de sănătate, de ce să nu avem un fel de Bolt sau Uber care vine la tine acasă, atâta timp cât problemele se pot rezolva în casă? Sau care vine să te ducă la spitalul cel mai apropiat care poate să te îngrijească? [Sunt soluții] care astăzi nu există, dar s-ar putea implementa în România folosind inteligența artificială, care înțelege problemele pe care le ai atâta timp cât are acces la datele tale, înțelege capabilitățile spitalelor, medicilor din jurul tău și poate să ofere cea mai eficientă soluție pentru populație. (...) pentru populație, un viitor de genul ăsta mi se pare esențial și foarte posibil.”, a declarat George T. Haber joi, în cea de-a patra zi a conferinței SSIMA, desfășurată la Oradea în perioada 5-9 septembrie.

Triajul, un punct esențial

De asemenea, antreprenorul George Haber a declarat jurnaliștilor prezenți că „în sănătate, problema cea mai mare este triajul.”

Triajul este decizia ce oferă răspuns la întrebarea „De cine mă ocup când pacientul ajunge la spital?”.

„Ajungi la spital și te preia asistenta medicală. Vede dacă ești pe moarte sau dacă doar te văicărești pe o chestie minimală, [dacă nu] ar trebui să te țină. Și [cei din spital] să decidă cum folosesc resursele limitate pe care le au – doctori, echipament, saloane – să dea cele mai bune servicii la toată lumea. Acest triaj se poate face cu inteligența artificială mult mai repede și mult mai corect decât se întâmplă azi la spitale”, a subliniat George Haber.

Astfel de sisteme au început să apară în anumite țări, în America, „dar România neavând sistemele atât de dezvoltate, ar putea să implementeze mult mai bine și, la fel, să miște pacienții către spitalele care le pot da cât mai repede tratamentul necesar, bazat pe doctorul care e la spital la ora aia. Toată informația asta, dacă nu e digitizată, nu există!”

Un ecosistem din care să facă parte și medicii

În încheiere, antreprenorul din SUA a subliniat că este extrem de important ca medicii să fie cooptați în ecosistemul tehnologiilor medicale și al startupurilor medicale.

„Ceea ce medicii trebuie să înțeleagă [este] că tehnologia este prietenul lor, nu este dușmanul lor. Și că tehnologia o să îi ajute să facă lucrurile importante în loc să își piardă timpul cu formulare, și cu birocrația (...).”

Medicii mai deschiși la minte și mai tineri o să accepte tehnologia mai ușor, afirmă specialistul, pe când medicii cu vârste înaintate vor fi mai sceptici: „Oameni care toată viața lor au profesat și au devenit experți vor accepta un pic mai încet (...), dar tehnologia este de fapt un instrument.” 

Necesitatea de a folosii tehnologii noi 

„Într-un fel, dezavantajele pe care le-a avut România sau pe care le are Moldova se pot transforma în avantaje prin aplicarea de tehnologii noi, mai repede decât alte țări care au un sistem funcțional bazat pe știința de acum 40 sau 50 de ani”, a ținut să precizeze George Haber în prezentarea sa.

Pentru cei care nu au instrumentele necesare, trecerea la cele mai utile tehnologii ar putea fi făcută treptat, prin adoptarea inteligenței artificiale. 

„Focusul nostru în ultimii ani este inteligența artificială pentru aplicații medicale, [ele] o să ajute țările care le adoptă acum să sară înaintea țărilor care sunt considerate astăzi avansate și care, poate peste zece ani, vor arăta foarte primitive comparativ cu ce se poate face în România sau în Moldova prin inteligența artificială.”, a mai spus antreprenorul la Oradea. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe