Examenul recent de admitere la medicină ar fi avut, anul acesta, un număr record de participanţi – conform unui comunicat al UMF București. Cred că ne putem bucura că atât de mulţi tineri răspund chemării către o profesie care, în ultimii ani, a fost sub asediu. Și că atât de mulţi tineri vor să facă în viaţă ceva mai mult decât acumularea de bunuri și foloase, ceva mai mult decât propria împlinire materială: numărul mare de candidaţi vorbește despre o generaţie în sânul căreia speranţa a renăscut. 

E greu să rezist tentaţiei de a oferi un mesaj părintesc către fericiţii proaspeţi studenţi, și cred că e nevoie de o oarecare nerușinare ca să o fac. În primul rând pentru că nu am nicio funcţie didactică, mai apoi pentru că se prea poate ca propria experienţă să fie relevantă doar pentru mine. În fine, pentru că, pe măsură ce trec anii, descopăr că, în definitiv, nu am aproape nimic de zis... Și totuși am să profit de ocazie și o să transmit lucrurile pe care aș fi vrut să mi le spun mie însumi, cel de acum 25 de ani.

Ceva ce toată lumea știe e că studenţia începe, dar nu se termină cu adevărat niciodată, continuă foarte multă vreme după ce ai diploma, certificatul de specialist, poate chiar și după pensie. Pe lângă faptul că totul se schimbă și trebuie să rămâi la curent, există mereu un factor de incertitudine în procesele noastre diagnostice și terapeutice și din el derivă marile lecţii care rămân cu noi. Oricât de aridă și plicticoasă pare o disciplină medicală, există întotdeauna o carte, pe undeva, care o va face pasionantă. Trebuie doar căutată, ceea ce în sine e stimulant, ca o căutare de comori.

Medicina e nobilă, dar să fii medic nu te face un om mai bun. Datoria, fie ea și profesională, de a te gândi în primul rând la celălalt, îţi va cere uneori mai mult decât poţi da. Unii actori ai sistemului vor profita de asta, vor profita de faptul că trebuie să pui binele pacientului înainte de toate, ca să te facă să muncești mai mult, mai prost plătit, în condiţii mai proaste, lăsând pe umerii tăi toată responsabilitatea. 

E multă intimidare și ierarhie în facultate. Nu te învaţă nimeni să fii curajos. Și totuși, curajul ne salvează, atât timp cât nu ne e frică și suntem de bună credinţă, putem face ce putem noi mai bine. Frica, mai ales sub masca ei profesională de medicină defensivă, duce cel mai adesea la greșeală. Greșim mult mai des prin inacţiune decât prin acţiune. E în regulă însă să ne îngrijorăm: oamenii îngrijoraţi sunt medici buni. Grija nu e frică. E în regulă să fim deschiși, să dăm numerele noastre de telefon pacienţilor, să ne frământăm pentru ei. E o satisfacţie în frământarea și silinţa noastră. 

În fine, deși drumul ăsta, început prin examenul de duminica trecută, te depărtează puţin de societatea obișnuită, te face ușor diferit, te face să vezi altfel și ceva mai departe, deși vei fi medic chiar și când dormi, nu vei fi doar medic. Medicina nu e totul. Și medicii buni simt asta și vor mai mult de la viaţă, vor frumuseţe, mișcare, dragoste, vor să înţeleagă și să simtă viaţa sub toate aspectele ei. Aș vrea să spun mai mult, dar e mult mai important ce aveţi dumneavoastră de zis, în zilele 
care vin.