Congresul Medicalis este un eveniment internațional organizat de studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.
Cu o tradiție de peste 25 de ani, congresul a ajuns anul acesta la cea de-a 26-a ediție, consolidându-și statutul de platformă academică de referință pentru studenți și tineri cercetători din domeniul medical, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Ediția din acest an va avea loc în perioada 12-15 martie și va reuni peste 500 de participanți, provenind atât de la universități de renume din România, cât și din străinătate, oferind un cadru internațional de schimb de idei, experiență și bune practici.
Programul științific include 12 speakeri invitați, care vor susține prezentări individuale, dintre care unul afiliat prestigioasei Universități Johns Hopkins, Baltimore, SUA. În plus, vor avea loc trei panel discussions, menite să stimuleze dialogul interdisciplinar și dezbaterea pe teme actuale din medicină.

Un element central al congresului îl reprezintă competiția științifică, unde participanții își vor putea prezenta lucrările de cercetare sub formă de postere sau prezentări orale. Această inițiativă încurajează excelența academică, gândirea critică și implicarea activă în cercetare, oferind tinerilor oportunitatea de a-și face cunoscute rezultatele într-un cadru profesionist și competitiv.
Prin amploare, tradiție și calitatea programului, Congresul Medicalis continuă să fie un reper important în peisajul evenimentelor medicale dedicate studenților, au transmis organizatorii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe