Newsflash
ACTUALITATE Info Pacienți Newsflash Știri

Caravana „Sănătatea vine la tine”, la ediția a cincea

de Cristina GHIOCA - apr. 28 2026
Caravana „Sănătatea vine la tine”, la ediția a cincea

Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) a dat startul unei noi ediții a campaniei „Sănătatea vine la tine”, dedicată depistării precoce a afecțiunilor cardiovasculare, diabetului și obezității.

Peste 1.000 de persoane din mediul rural vor avea acces gratuit la investigații medicale prin intermediul campaniei  „Sănătatea vine la tine”, ajunsă la cea de-a cincea ediție. Anul acesta campania se desfășoară în perioada aprilie-iunie, în localitățile Gura Ialomiței și Luciu (Ialomița), Rasova (Constanța), Balta Doamnei (Prahova), Progresu (Călărași), Ghermănești (Ilfov), Nucet (Dâmbovița) și Șeica Mare (Sibiu).

Prin intermediul ei, locuitorii din aceste localități vor beneficia de analize de laborator extinse (profil lipidic complet, glicemie, hemoglobină glicată), consultații diabetologice, EKG, măsurarea tensiunii arteriale și calculul riscului cardiovascular, precum și calculul Indicelui de Masă Corporală. 

Intervențiile se desfășoară în două etape: recoltarea probelor biologice, urmată de revenirea echipelor medicale pentru interpretarea rezultatelor și evaluări clinice. 
„Acest model permite nu doar screening, ci și o evaluare medicală mai amănunțită, orientată spre prevenție și gestionarea riscului”, au subliniat reprezentanții APCR, într-un comunicat de presă.

Vizitele sunt organizate pe parcursul weekendurilor, pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la consultații și analize.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe