Simona Mihuţiu este medic oncolog și lector la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea. Debutul său literar a avut loc în 2019, cu romanul „Fereastră spre mâine”, apărut la editura Total Publishing.

Ce a însemnat pentru dv. premiul de la UZPR? 
A fost o surpriză faptul că am fost propusă pentru acest premiu. Îi sunt recunoscătoare pentru acest lucru lui Nicolae Băciuț, dar și lui Sorin Stanciu, președintele UZPR pentru accept, pentru această mare onoare. Este și un premiu „inter-media”, de apreciere a activității publicistice a celor care activează în mod curent în alte domenii de activitate. Pentru mine acest premiu nu reprezintă o cunună de lauri, ci o responsabilitate, un îndemn la continuitate. 

Ce mesaj le-aţi transmis celor prezenţi la festivitatea de premiere?
Ovidiu Zanfir mi-a făcut un frumos Laudatio, pentru care îi mulțumesc. Le-am transmis faptul că între medicină și scris există multe conexiuni. Am amintit umanismul ambelor activități. Am un articol publicat în Vatra veche despre relația dintre medicină și artă. Foarte mulți medici sunt și scriitori. Este adevărat, foarte puțini au abordat ambele domenii concomitent. Nu cunosc oncologi scriitori. 

Vieţi câștigate în lupta cu moartea

Dv. sunteți și medic oncolog. Cum se împacă munca în halat alb cu activitatea dv. literară? 
Oncologia este o ramură medicală frumoasă, dar dificilă. Când spun asta nu mă refer doar la încărcătura emoțională pe care o incumbă, noi, oncologii fiind numiți adesea „cei din anticamera morții”, ci și la faptul că are cel mai mare dinamism dintre toate ramurile medicale. 

Acest lucru presupune o actualizare permanentă a noilor informații medicale, însușirea lor, deci un proces de învățare continuă. Acest lucru este și bun, pentru că orice progres medical se traduce în vieți câștigate în lupta cu moartea, pentru că nu dă timp medicului să se plafoneze. Dar este și dificil, pentru că, la un moment dat, volumul de informație fiind atât de mare, devine și obositor. Oncologia este un vampir energetic. 

Ce reprezintă, totuși, scrisul în viața dv.? 
Scrisul pentru mine este o pasiune, în primul rând, și o formă de evadare în frumosul artei, în al doilea rând. Încerc să-mi desfășor activitatea de medic în continuare cât mai responsabil. Diferența este aceea că am învățat să-mi prioritizez activitățile, să-mi valorific timpul la maximum. Scriind, asta fac – îmi trăiesc timpul la maximum. Primele două romane ale mele (Fereastră spre mâine și Destinul, o jucărie stricată) ating teme medicale. Poezia mea, dar chiar și proza scurtă sunt imersate în trăirea medicului care vede cât de fragilă și de trecătoare este viața pe pământ. 

Forme de comunicare cu expresie diferită

Ați scris atât romane, cât și proză scurtă și poezie. Vă atrage mai mult proza sau poezia? 
Am scris trei romane (Fereastră spre mâine; Destinul, o jucărie stricată; Puteam fi eu), trei volume de proză scurtă (Liberi să (nu) gândim; Povestiri de la Senior Help; Când întâmplările te găsesc – pagini de umor), două piese de teatru, din care una fost publicată: Speranța nu urcă niciodată cu liftul, două volume de poezii (Geometrii de suflet; Secundele pierdute ale poeziei) și acum urmează să apară primul volum de eseuri publicistice (Dincolo de LIKE). 

De toate sunt atrasă la fel de mult. Respir liric prin poezie, construiesc personaje în proză – o acțiune creatoare în sine. Râd cu câte o pagină de umor sau epigramă. Toate au nevoie de inspirație, cu mai multă „transpirație” în cazul prozei. Poezia și publicistica sunt cele mai sincere în a arăta sufletul, respectiv ideația autorului. În proză, autorul se versatilizează în pielea personajelor pe care le concepe, deși își face prezența în chipul naratorului, dar mai subtil. Toate sunt forme de comunicare, dar cu expresie diferită. Mă atrag toate genurile. Unul îl potențează pe celălalt și, existând diversitate, nu risc să mă plictisesc. 

Din 2022 sunteţi și redactor la revista Vatra veche. Cum se împacă activitatea publicistică cu profesia de medic? 
Nicolae Băciuţ, poet, promotor cultural de excepţie, realizatorul de facto al revistei Vatra veche, m-a propus ca redactor. A fost o altă numire surprinzătoare. Cred că a fost menită pentru a mă stimula să scriu constant, ceea ce am și făcut. O parte din articolele publicate le-am adunat în volumul Dincolo de LIKE, care va vedea în curând lumina tiparului. Sunt impresiile sincere ale unui om simplu... „care mai și scrie”, ca să-l citez pe un coleg de redacţie, poetul Răzvan Duncan.

Îți trebuie și în publicistică timp pentru documentare pe tema aleasă sau pentru lectura volumului, în cazul acelora la care dorești să-ți scrii impresiile. Dar apreciez că [asta] îmi diversifică spectrul de documentare, rezumat până mai ieri preponderent la medicină, la oncologie. Aveam nevoie de o lărgire a zonei mele de interes. Odată documentat, dacă ești sincer, scrii repede. 

În prezent, lucrați la un roman? Ne puteți dezvălui câteva detalii despre el? 
Am tema unui roman în minte, chiar și modul de abordre, personajele. Mi se întâmplă să le și visez, uneori. Dar înainte de a începe lucrul la noul roman, am proiecte care își așteaptă finalizarea. Traducerea în limba engleză, spaniolă și maghiară a piesei de teatru Speranța nu urcă niciodată cu liftul (deocamdată este tradusă doar în limba franceză), publicarea piesei de teatru Norocul din tomberon, un volum de poezii, încă unul de proză scurtă... Vom vedea câte se vor materializa în 2024. Îmi doresc să fiu sănătoasă, să le pot duce pe toate la capăt. 

Parte din generaţia care citea

De unde aţi dobândit „microbul” de a scrie?
Am fost pasionată de scris încă din copilărie. Compuneam basme, povestiri. Tata și-a dorit să devin scriitoare. Mama – să devin medic. Cred că am împlinit dorinţa ambilor părinţi.

Aţi avut un mentor, o persoană care v-a influenţat în vreun fel să alegeţi condeiul?
Am fost pasionată de scris încă din copilărie. Compuneam basme, povestiri. Tata și-a dorit să devin scriitoare. Mama – să devin medic. Cred că am împlinit dorința ambilor părinți. 

Respir liric prin poezie, construiesc personaje în proză – o acțiune creatoare în sine. Râd cu câte o pagină de umor sau epigramă. 

Ați avut un mentor, o persoană care v-a influențat în vreun fel să alegeți condeiul? 
Învățătoarea ne dădea câte o poezie, un text și ne cerea să scriem expresiile, cuvintele frumoase care ne-au plăcut, cu mult înainte de a ști că ele se numesc metafore. Am avut profesori de limba română de excepție. Lor le datorez în mare măsură faptul că scriu. Doamna Maria Beșchea la Școala Generală, domnii Ioan Cuza și Ioan Popescu Topolog la liceu. Eram generația care citea! Nu cred că există vreun scriitor care să îmi influențeze mult propriul scris, dar sunt mulți care îmi plac, prea mulți ca să-i pot enumera. 
 

Au fost persoane care v-au îndemnat să scrieți? 
Anul în care m-am decis să scriu a fost 2018. A apărut în 2019 Fereastră spre mâine (n.r. - sus, foto de la lansare). Dar atunci încă nu visam că o să mai scriu și altă carte. Distinsul compozitor Constantin Rîpă m-a îndemnat să mai scriu, să „nu rămână primul copil orfan”, după cum s-a exprimat. Așa a apărut continuarea primului roman, Destinul, o jucărie stricată. O prietenă mi-a stârnit curiozitatea: „Tu nu știi să scrii și poezie?”. Nu scrisesem până atunci. După aceea nu m-am mai oprit. 
 

Poezia mea, dar chiar și proza scurtă sunt imersate în trăirea medicului care vede cât de fragilă și de trecătoare este viața pe pământ. 

Ce mesaj aveți pentru colegii dv. medici, care ar dori să aprofundeze dragostea pentru scris? 
Să scrie dacă așa simt și dacă vor să comunice și altora ceea ce simt. 

Care este volumul dv. drag, din toate cele pe care le-ați publicat până acum? 
Toți sunt „copiii” mei, îi iubesc deopotrivă. Fiecare mă reprezintă într-un fel sau altul.  

Nu există vreun scriitor care să îmi influențeze mult propriul scris, dar sunt mulți care îmi plac.