Dr. Alin Constantin a fost ales Vicepreședinte al European Endometriosis League pentru următorii doi ani, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Congresului European de Endometrioză de la Bologna, eveniment internațional de referință.
Dr. Alin Constantin, medic specialist obstetrică-ginecologie în cadrul MONZA ARES, unde activează exclusiv, a fost ales Vicepreședinte al European Endometriosis League pentru următorii doi ani, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Congresului European de Endometrioză de la Bologna, eveniment internațional de referință care a reunit peste 1.200 de participanți. Recunoașterea vine în completarea unei participări active, atât științifice, cât și practice, prin prezentări dedicate chirurgiei microinvazive, chirurgiei robotice și ecografiei intraoperatorii, dar și printr-o intervenție de chirurgie live într-un caz complex de endometrioză cu implicare intestinală.
Unul dintre principalele subiecte abordate de dr. Alin Constantin în cadrul congresului a fost rolul ecografiei transvaginale intraoperatorii în chirurgia endometriozei. Aceasta permite evaluarea directă, în timp real, a extensiei leziunilor și contribuie la adaptarea tratamentului în funcție de particularitățile fiecărui caz. În cadrul MONZA ARES, unde această metodă este disponibilă, ea este integrată în chirurgia microinvazivă și robotică pentru managementul cazurilor complexe de endometrioză.
„În chirurgia endometriozei, obiectivul nu este doar îndepărtarea leziunilor, ci alegerea unei intervenții corecte pentru fiecare pacientă. Ecografia transvaginală intraoperatorie ne ajută să obținem un echilibru optim între radicalitate și evitarea tratamentelor excesive, oferind informații în timp real care contribuie la personalizarea intervenției chirurgicale. În prezent, această abordare este disponibilă la MONZA ARES, unde o integrăm cu chirurgia microinvazivă laparoscopică și robotică într-un model multidisciplinar dedicat cazurilor complexe de endometrioză”, declară dr. Alin Constantin.


În cazurile complexe de endometrioză profundă, precum cele cu afectare intestinală sau ureterală, decizia chirurgicală depinde de o evaluare riguroasă, de imagistică avansată și de colaborarea dintre specialități. Această direcție a fost ilustrată în cadrul sesiunii EndoTactics, unde dr. Alin Constantin a prezentat, alături de Dr. Wendaline Van Burren, Mayo Clinic, SUA, un caz complex tratat prin chirurgie robotică.
Cazul a evidențiat importanța colaborării multidisciplinare și a strategiilor integrate în managementul endometriozei avansate. În astfel de situații, chirurgia robotică oferă un plus de precizie și control în zone anatomice dificile, unde conservarea structurilor anatomice și menținerea funcționalității organelor sunt esențiale.
Acest tip de abordare este disponibil și în cadrul MONZA ARES, unde cazurile complexe sunt evaluate și tratate integrat, prin colaborarea dintre specialități și utilizarea tehnologiilor moderne.
Participarea la sesiunea de chirurgie live, organizată în cadrul Policlinico di Sant’Orsola IRCCS din Bologna, Italia, a reprezentat un moment important al congresului. Dr. Alin Constantin s-a numărat printre cei 8 chirurgi invitați, fiind cel mai tânăr dintre aceștia.
Intervenția microinvazivă laparoscopică a vizat un caz complex de endometrioză cu implicare intestinală și a demonstrat rolul esențial al ecografiei intraoperatorii în deciziile chirurgicale, contribuind la o abordare precisă și personalizată.

În cadrul congresului, dr. Alin Constantin a susținut și o prezentare dedicată endometriozei superficiale, subliniind rolul laparoscopiei în diagnosticul și tratamentul acesteia.
Deși mai dificil de identificat imagistic, acest tip de endometrioză poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacientelor. Laparoscopia rămâne metoda de referință atât pentru confirmarea diagnosticului, cât și pentru tratament, în cazurile selectate - însă rezultatele depind în mod direct de minuțiozitatea cu care este explorată întreaga suprafață a peritoneului, dar și de experiența chirurgului în a recunoaște aceste leziuni, adesea subtile și ușor de trecut cu vederea.
Participarea la Congresul European de Endometrioză evidențiază direcția actuală în managementul acestei patologii: integrarea chirurgiei microinvazive și robotice cu metode imagistice avansate, precum ecografia intraoperatorie și construirea unei strategii terapeutice personalizate.
Pentru pacientele din România, prezența unui specialist precum dr. Alin Constantin, disponibil exclusiv în cadrul MONZA ARES, înseamnă acces la o abordare aliniată standardelor europene actuale, bazată pe chirurgie microinvazivă și robotică, imagistică avansată și decizii terapeutice personalizate pentru fiecare caz.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe