Examenul de specialitate cere în 2026 să scrii din memorie, contracronometru, zece subiecte din materie pe care le-ai citit în minute sau ore libere, uneori pe fugă.
August, anul 2016. Balconul de la etajul 2 era umbrit de un tei bătrân, dar tot mult peste temperatura de confort. Cărțile de rezidențiat erau întinse pe o măsuță, iar carioca mea sublinia rândurile unui subcapitol structurat extrem de prost din cardiologie. Cu o zi înainte învățasem la bibliotecă, la facultate. Dar înconjurat de același munte de papetărie. Scopul: să îmi aleg specialitatea dorită la rezi.
Pornisem Grile-Rezidentiat.ro cu aproape un an înainte, creasem câteva mii de grile în primăvara acelui an, dar mi-am și cumpărat câteva culegeri de grile care apăruseră. M-am gândit: „De ce nu?”. Orice material e binevenit. Eu întotdeauna am învățat cu multiple treceri prin materie. Aveam nevoie de expunere repetată ca să fixez materia, nu puteam să am doar una-două treceri. Aveam nevoie de minimum trei.
Lecția de atunci? Am făcut patru capitole de grile dintr-o carte publicată de UMF Iași, unde un prieten student ajutase cu partea de editare. Și m-am oprit. Pentru că dura extrem de mult timp să progresez, iar corectatul era un coșmar. Nu doar ca efort, ci și ca timp.
Am continuat să rezolv grile pe platformă și mi-am validat mie ideea cu care am început Grile-Rezidentiat.ro: creștere a eficienței în procesul de învățare, optimizarea timpului și o organizare net superioară a rezultatelor intermediare și a progresului.
Probabil că peste 5 sau 10 ani, acel scenariu în care înveți cu totul și cu totul analog, cu hârtiile în față, va fi similar cu filmele alb-negru din 1930 în comparație directă cu ceea ce vedem azi pe Netflix.
Poate citești acest text cu scepticism și îl consideri reclamă. Te asigur de acum că este reclamă.
În același timp, eu și partenerul meu în această epopee din mediul educațional online, dr. Dragoș Voinea, nu am promovat niciodată un serviciu în care nu am crezut 100%. Inclusiv Grile-Admitere.ro, prima platformă din portofoliul companiei, lansată în 2014, a ajuns online după ce Dragoș a utilizat tehnologia ca să intre la Medicină, la buget. A fost primul și singurul utilizator al platformei câteva luni, până a validat ideea. Apoi a urmat Grile-Rezidentiat.ro. Apoi, ani de zile mai târziu, Grile-Specialitate.ro: lansată în februarie 2026.
Astăzi trăim într-o lume... ciudată.
Trăim nu doar într-o lume a extremelor, cu războaie surprinzătoare, divizări politice extreme în societate sau crize energetice, dar și într-o lume presantă la nivel de... individ.
Peste tot acest amalgam, companiile de tehnologie au investit masiv în ultimul deceniu pentru a captura atenția noastră, a oamenilor. Constant, minut cu minut, cu fiecare scroll. Cu fiecare notificare. Atenția noastră este parte dintr-o marfă care este tranzacționată 24/7.
Dar probabil că știi asta deja. Probabil că ai simțit și tu hoțul de timp, de energie și de atenție din buzunarul tău.
Iar peste toate acestea se adaugă următorul strat: inteligența artificială. Care pune o presiune subtilă de a fi la curent cu evoluția tehnologiei, nu doar din dorința personală, dar și pentru a crește, uneori, productivitatea. Pentru că inteligența artificială deja s-a strecurat chiar și prin cele mai ferecate ferestre. Este în viețile noastre. Totul se mișcă din ce în ce mai repede. Uneori mă întreb introspectiv... cât de repede se mai poate mișca? Pentru că noi suntem... oameni. Energia e limitată. Timpul e limitat. Avem o capacitate limitată de a procesa informația.
Iar nevoile și responsabilitățile, ca adult, sunt mari. Din ce în ce mai mari.
Și domeniul medical nu e tocmai ușor.
Iluzia timpului e cea mai veche dintre toate: că timpul de învățat va apărea, cumva, de undeva. Mai târziu. Peste câteva săptămâni sau luni. „E doar o perioadă”, îți spui uneori. Dar acel timp nu apare. În ultimul an de rezidențiat, timpul de învățat trebuie căutat proactiv: în gărzi, dimineața devreme, seara târziu. Știu asta din experiență, și nu din sondaje, deși avem și sondaje, cu mii de răspunsuri care spun același lucru în cuvinte diferite: „Lucrez, am gărzi și copil mic acasă”. Știu asta pentru că am fost acolo, pe balcon, cu carioca în mână. Iar realitatea e că nu prea mai avem așa multe ore libere.
Dar avem minute.
Ani de zile am primit constant întrebarea: „Când faceți o platformă și pentru specialitate?” și răspunsul era mereu: „Mai durează”.
În prezent suntem peste 25 de oameni în echipa din spatele proiectelor menționate mai sus. Iar scopul este același: să construim și să îmbunătățim constant prin prisma unui „De ce” care fundamental rămâne același, dar pentru care ajustăm eforturi, ascultăm, învățăm, eșuăm, reparăm, modificăm, ștergem, progresăm sau prioritizăm.
Misiunea Grile-Specialitate.ro este să te ajute pe tine să fii suficient de pregătit pentru examenul de specialitate, ca să îl iei cu nota pe care ți-o dorești și să mergi mai departe, la următoarea treaptă a carierei tale.
Acest „De ce” e simplu și direct. Am ales cuvântul „suficient” cu grijă. Nu „cât mai mult”. Suficient, la timp, cu timpul pe care îl ai, nu cu cel pe care ți l-ai dori.
Din toamna lui 2026, proba scrisă a examenului de specialitate are oficial subiecte unice la nivel național. Zece subiecte, formulate în dimineața examenului de o comisie națională, trei ore, scris de mână, barem unic. Și, esențial: nu grilă. Sinteză. Momentan.
Aici trebuie să fiu sincer cu tine încă o dată: o platformă care are „grile” în nume nu te pregătește pentru sinteză doar cu grile. Grilele rămân utile ca să acoperi materia și să-ți verifici detaliile. Și am știut de la început că era nevoie de mai mult.
Examenul de specialitate cere altceva: să scrii din memorie, contracronometru, zece subiecte din materie pe care le-ai citit în acele minute sau ore libere, uneori pe fugă. Problema? Senzația de... „știu capitolul”. Se formează cu textul în față și dispare odată cu el. Un medic rezident ne-a scris în sondaj, undeva prin ianuarie 2026, ceva de genul (parafrazez): „Nu știu pe ce să pun accent și cum să mă verific”.
De asta, dincolo de grile, platforma are rezumate complete ale capitolelor din bibliografie pentru 58 de specialități (momentan), structurate pe logica materiei; mindmap-uri, adică schema vizuală a unui capitol întreg pe un singur ecran, pentru orientare în două minute; flashcarduri, cardurile întrebare-răspuns pentru memorat în pauze.
Iar de ceva timp, în secțiunea Rezumate, subsecțiunea Autoevaluare, două funcții construite special pentru proba scrisă. „Scrie sinteza”: alegi un subiect, închizi cărțile și scrii din minte tot ce știi.

La final, un sistem de inteligență artificială compară textul tău cu bibliografia și îți arată procentul acoperit și, punct cu punct, ideile omise. „Completează spațiile”: rezumatul apare cu goluri în locul cifrelor, pragurilor și criteriilor, iar tu le completezi din banca de cuvinte afișată alături.
Scriu aceste rânduri pentru că eu cred cu tărie în instrumentul la care am pus umărul timp de un an și jumătate. Cei care ne cunosc personal pe cei din echipă știu obsesia cu care lucrăm. Iar dorința noastră este ca acest instrument numit Grile-Specialitate.ro să ajungă la cât mai mulți medici, farmaciști și stomatologi care dau examenul de specialitate. Pentru că timpul e limitat. Iar organizarea și modul în care abordăm eforturile mari contează mai mult ca niciodată în era vitezei, presărată cu stres și oboseală. Constant.
În august 2016, pe balconul acela, carioca mea sublinia cartea cu coperțile ușor rupte. Nu măsura nimic. Aș fi dat orice ca să știu și mai precis, nu să aproximez, cât știu. Zece ani mai târziu, asta e misiunea, dacă o luăm la bani mărunți: să transformăm o senzație într-o cifră, cu suficient timp înainte ca cifra să mai poată fi schimbată.
Contul îl poți crea gratuit pe www.grile-specialitate.ro și, timp de 3 zile, ai Cont Premium să testezi dacă instrumentul e pentru tine. Dacă textul rămâne reclamă sau te ajută cu adevărat, decizi tu, după prima sinteză scrisă fără carte.
Foto principală: Dr. Mihai Voinea, fondator Grile-rezidentiat.ro si Grile-specialitate.ro
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe