Citiți și: Membri cu drepturi depline ai familiei 

Era o seară caldă de vară. Examenele se terminaseră, chiar și cireșele. Stăteam cu toții la povești despre ziua ce se încheia. Liniște, vacanță, lecturi, muzică și limonadă, și... un mieunat: prelung, puternic dintr-un ghem de blană: așa a intrat Charlie în casa noastră. Un picior alb, multe dungi, doi ochi aproape galbeni și multe mustăți mari, cât de multe, cât de lungi se poate. Nici acum nu știm exact de unde a apărut. Un pisoi de câteva săptămâni am zis atunci – așa părea, avea 700 g și mieuna continuu. 

I-am dat de mâncare: lua o înghițitură și mieuna de trei ori apoi, încă un dumicat, alte trei miau-miau-miau. A rămas la noi, a dormit de atunci în cea mai prețioasă cameră: a copilei, au visat împreună în vacanța de vară. 

Primele săptămâni au fost miau, mâncat, golit și sute de minute de tors, încet, fericit, credeam noi. Dar am aflat că pisicile torc și când sunt bolnave. Conform studiilor, pisicile torc uneori pentru a stimula propria lor vindecare, în special a oaselor și tendoanelor. Frecvența poate ajuta, de asemenea, pentru a reduce durerea, pentru a ușura respirația și pentru a stabiliza mușchii, printre alte beneficii pentru sănătate. Așa a fost pentru el. Deși l-am vaccinat imediat, după nici patru săptămâni de tors, de mieunat și mâncat au venit zilele rele, cu vărsături, febră, tors fără mieunat, durere intensă: avea panleucopenie felină sau parvoviroză. Au fost zile grele, cu emoții, internat în spital, cu victoria lui Charlică: a fost printre cei 10% care supraviețuiesc. Cum a sărbătorit el victoria? A intrat sub cadă, prin acea mică fereatră lăsată pentru acces la instalații și... surpriză! Nu mai putea să iasă, a rămas blocat. Bunica îl auzea cum plânge și nu știa de unde. Când l-a văzut unde era și că nu putea ieși, imediat l-a sunat pe soțul meu – era într-o ședință cu partenerii olandezi. Era clar o urgență! A plecat din miezul ședinței, a ajuns acasă și l-a eliberat pe Charlică fără frică: două plăci de faianță și un tors pe viață! 

De atunci e cel mai cuminte pisoi. Când venim acasă ne așteaptă trei perechi de ochi și trei codițe într-o accelerată mișcare elicoidală, cei mai buni prieteni: Charlie și cele două suflete găsite în pădure: Izzi și Nina, două cățelușe surori, sursa noastră de energie inepuizabilă. Toți copiii și bunicii de pe strada noastră vin să le aducă de mâncare și să-i salute. Nu se întâmplă nimic pe strada noastră fără ca Charlie, Izzi și Nina să nu știe!” - Dr. Mihaela Adela Iancu.