Newsflash
Cultură

Doza de ficțiune: „La control” de Sabina Yamamoto

de Redacția Viața Medicală - oct. 13 2023
Doza de ficțiune: „La control” de Sabina Yamamoto

Sabina Yamamoto a trimis pentru rubrica „Doza de ficțiune” o scurtă proză despre un control medical.

Doza de ficțiune: „Duminică la ora opt” de Mara Chelcioiu 

Doza de ficțiune: „Déjà vu” de Gelu Blanariu 

La control

— Bună ziua, vreau să fac o programare.

— Desigur, când doriţi și de ce?

— Miercuri după ora cinci, pentru controlul anual.

— O clipă!, iar în telefon se auzi o muzică de fundal. Cum vă numiţi?

— Sabina Yamamoto.

— Da, veniţi miercuri după ora 17:00.

— Mulţumesc frumos!

— La revedere!

Decid să plec cu o jumătate de oră mai devreme, fac o plimbare până la clinică. Îi întind asigurarea tipei de la recepţie. O asistentă stă în cadrul ușii, pe chip i se întinde un zâmbet.

— Sabina, te așteptam!

— Bună ziua!

— Hai, vino cu mine.

O urmez. Îmi face semn să mă așez pe un taburet, are fișa mea. Mă ia tare, ca o mamă care-și dojenește copilul.

— Ce e cu tine aici?

— Am venit să-mi fac analizele.

— Văd. Ce lună e, Sabina?

— August.

— Păi, și în august se fac analizele?

— Ah, nu? 

— Nu, Sabina! La sfârșitul lui octombrie se fac!

— Am uitat, scuze.

— Ai venit să mă vezi, nu? Ţi se făcuse dor de mine?

— Asta da, așa e!, am râs.

— Acum dacă ești aici, îţi facem setul complet! Dar ţine minte, când e răcoare afară, atunci să vii. Nu pe căldurile astea, uite ce transpirată ești!

— Am înţeles!

— Acum, hai, fugi în cabinetul medicului.

Stă așezat la calculator. E unul dintre puţinii doctori care vorbește și engleza, așa că mai strecoară și denumiri în latină. Și, de teamă că nu înţeleg, mi le scrie pe o hârtie. Îi place să spună verzi și uscate.

— Ai fost acasă, în România?

— Da, în vacanţa de vară.

— Și cum a fost? N-aveţi probleme cu războiul acolo, nu? Din ce oraș ești?

— București.

— A, e bine atunci!

Mai scrie ceva în calculator și se întoarce zâmbind.

— Ești bună de control, gata! Mergi în room B.

Totul arată impecabil. Pe o masă sunt flori și un loc unde îmi pot lăsa hainele, sub ea sunt șerveţele parfumate, umede și absorbante de toate mărimile. Îmi dau chiloţii jos, îi împăturesc și-i pun în unul din coșuri. Îmi ridic rochia până sub buric și mă așez cu grijă pe scaunul ginecologic. Strâng din dinţi când începe să se rotească și ajung în faţa medicului în poziţie de litotomie. Îi văd doar picioarele, o perdea îmi ajunge în dreptul pieptului. Delimitează spaţiul dintre noi doi, discreţi japonezii ăștia. Știu că o să doară, respir adânc, medicul pălăvrăgește și n-aud nimic din ce spune. Încerc să îi ghicesc fiecare mișcare, simt metalul speculului și mă trec valuri de transpiraţie rece, fruntea mi se umple de mici bobiţe translucide, aud totul cu ecou. Închid ochii și mă rog să se termine mai repede. Simt o bătaie ușoară pe genunchiul stâng.

— Privește ecranul!

Mă uit în dreapta sus. Nu înţeleg nimic, imaginile alb-negru se tot mișcă.

— Ești sănătoasă, uite! Asta e vezica, blase. A, stai! Asta e în germană! Cum se spune în românește?

— Domnule doctor, mă întrebaţi degeaba, acum nu mai știu nici cum mă cheamă!

Începe să râdă după perdea. Când termină, scaunul își reia mișcarea de 90 de grade. Am scăpat.

Înainte să ies din clinică, asistenta mă strigă. Îmi întinde o poză, imaginea uterului meu, ca atunci când rămăsesem însărcinată, doar că acum nu se vede pata neagră a sacului embrionar.

— Uite, o amintire! Nu uita, la anul, în octombrie, ne-am înţeles? 

Doza de ficțiune: „Îngerul potrivit” de Viorel Prodan 

Doza de ficțiune: „Cu un om mai puţin” de Bianca Bândilă 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro

revista de povestiri partener la Doza de Fictiune Viata medicala

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe