Doza de ficțiune: „65 Roses” de Iustin Butnariuc 

Doza de ficțiune: „Piele de găină” de Ramona Marin 

Dincolo de oglindă 

Stătea ghemuită la picioarele patului. Hainele îi erau așezate pe podeaua de lemn, chiar lângă tălpi. O senzație neplăcută plutea deasupra capului tinerei femei în aerul din camera ce părea înghețată. Și-a strâns genunchii la piept, înfășurându-și brațele strâns în jurul lor, în timp ce privea neliniștită spre oglinda care se afla de cealaltă parte a camerei. Cu fiecare mișcare, cu fiecare respirație, o viziune o provoca. Cine era fata aceea din oglindă? Ochii ei scanau reflexia care se holba la ea din oglindă. O privea sfioasă. Nu era mare lucru de văzut. Doar niște oase. Tot ceea ce era uman îi părăsise corpul. Cineva sau ceva îi luase însăși existența și o lăsase doar cu niște oase. O singură lacrimă caldă îi curse pe obraz. O șterse repede și se ridică de pe jos, așezându-se în pat.

Se ridică apoi cât de iute putu și, acoperindu-și ochii în timp ce se apropia de dușmanul ei tăcut, încercă să se consoleze cumva. Poate chiar să se regăsească. Respiră, Laura! își zise. Doar respiră, Laura, nu este atât de greu. Când va ajunge cu numărătoarea la trei, își va îndepărta mâinile de la ochi și se va confrunta cu realitatea din oglindă. Unu, doi... inspiră cât putu de adânc, ținu aerul în piept o veșnicie, apoi expiră oftând. Trei. Mâinile îi căzură pe lângă corp. Și iat-o din nou pe fata scheletică care părea să o urmărească pe Laura oriunde mergea. Nu îi era întotdeauna ușor să o accepte. Fata aparent moartă, aproape neînsuflețită era ea. Nu era o străină cea care o privea lung din oglindă. Nu era un demon pe care l-ar fi putut alunga. Nu își putea dori ceva mai bun și nici nu putea să facă totul să dispară. Era ea, iar Laura nu își mai putea justifica acțiunile. Nu putea găsi niciun motiv clar pentru care muncise atât de mult pentru ceva care i-a făcut asta.

Își sprijini vârfurile degetelor de sticla oglinzii. Amintirile fiecărei calorii numărate, fiecărei mese refuzate, fiecărui kilometru alergat și fiecărei seri petrecute în genunchi, pironită la baza vasului de toaletă, îi inundară mintea. Își clătină capul în timp ce își examina corpul dezgolit în oglindă. Mâinile îi alunecau ușor pe piele, trecînd peste omoplați, clavicule, coaste, șolduri. Toate ieșiseră cu mult în afară, implorând-o parcă să le lase să-i străpungă pielea și să-i rupă în bucăți carnea. Stomacul i se lăsase căpătând aspectul unui hamac atârnat între doi copaci. Picioarele abia o mai puteau susține, iar brațele îi erau susceptibile a-i fi suflate de pe corp dacă o adiere de vânt ar fi intrat prin fereastra deschisă.

Nu am vrut decât să fiu frumoasă, șopti Laura. Aceste șapte cuvinte plutiră prin aerul din dormitor pentru o clipă, făcându-i inima să cadă în stomacul emaciat. Se întoarse și merse încet spre pat, cu genunchii îndoindu-se la fiecare pas nesigur. Oare când vor ceda, se întrebă neliniștită. Își puse hainele. Se așeză pe pat exact în același loc în care stătea zi și noapte. Cadavrul din oglindă o provoca, îi zâmbea, ocazional râdea de ea. Acum însă șopăcăi: Laura, te iubesc, bucățică cu bucățică, până la oase... 

Doza de ficțiune: „De căldură”, poezie de Gheorghe Varganici 

Doza de ficțiune: „despre nașteri succesive”, poezie de Simona Stapan 

Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro. 

Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.