Gheorghe Varganici din Fălticeni ne-a trimis pentru rubrica Doza de ficțiune o poezie.
Doza de ficțiune: „despre nașteri succesive”, poezie de Simona Stapan
Doza de ficțiune: „O reţetă”, poezie de Teodora Matei
Lăsați-mă să mai bolesc un pic,
În vechiul pat al suferinței mele.
Nu-mi dați vreun drog, durerea să-mi înșele,
Ci-ngăduiți-mi minimul nimic.
Nu mi-e scăparea-n pumnii de pastile,
Iar acele mă găuresc în van.
Lăsați-mă să ard ca un vulcan
De lava vindecărilor febrile.
Sub plapuma de jar e lupta mea
Cu ceata de coșmaruri arzătoare.
Pe-o pleoapă pârjolită somnul moare,
Lăsând un vis demult uscat în ea.
Dar, îndurând căldura colosală
Din pat, din mine și din dormitor,
Am devenit eu însumi un cuptor,
Incinerând astfel cumplita boală.
Am ars-o până n-a rămas nimic,
Dar patul încă pare să mă cheme,
Să mă ridic din el e prea devreme,
Lăsați-mă să mai bolesc un pic.
Doza de ficțiune: „dușmanul ești tu”, de Simona Stapan
Doza de ficțiune: „Pulsul”, poezie de Ana Drobot
Pentru a participa la selecţie, puteţi trimite microficţiuni la adresa florentina@revistadepovestiri.ro.
Autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea în Viața Medicală și pe site-ul www.viata-medicala.ro.
Imagine generată cu inteligența artificială.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe