Newsflash
OPINII

Jupânii confuziei

de Dr. Gabriel DIACONU - sept. 25 2025
Jupânii confuziei

Comunitatea medicală are o oglindă în care-i musai să se uite, și să se uite atent. Pentru că, oglindă oglinjoară, nu suntem cea mai frumoasă din țară.

Este ca în „Ziua Cârtiței”. Și dacă nimic altceva nu te-ar putea convinge, poate măcar asta: că e un film prost care se tot repetă, fidel, de mulți ani. Se schimbă doar protagoniștii, unii dispar în neant, alții pare că apar tot de acolo. De fapt, sunt întrupări ale aceluiași personaj colectiv, suma tuturor conspirațiilor, contestatari ai științei, apostoli ai ceea ce dibaci numesc „alternative”.

Recent, la Brașov, medici și cosmonauți spirituali deopotrivă s-au reunit la o „conferință” în care au dezbătut vrute și nevrute, dar mai ales chestii legate de pandemia de COVID, proiectul ocult al vaccinării... și altele. Dacă, în trecut, reacția comunității medicale a fost disparată, de această dată, de la Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor din România la vale, toată lumea și-a declarat indignarea. Dezinformarea, în zilele noastre, e o chestiune de proporții, care a ajuns să facă victime, uneori să ne coste vieți omenești. 

Câteva lucruri, totuși, nu-mi dau pace. Pe de o parte, ar trebui să fie deja simplu să suspenzi licența unui doctor care vinde ulei de șarpe și alte remedii magice. De ce nu se întâmplă? Ce ne împiedică, de fapt? Pe de altă parte, ar trebui să fim atenți la „poliția gândirii”, o țară în care medicina e doar suma tuturor opiniilor filtrate prin procedurile și protocoalele castelor, autorităților, managerului de rambursare, recte, Casa de Asigurări de Sănătate. 

Deja, de mulți ani, suferim de acest fenomen al „camerei ecou”, o cercetare care mai degrabă confirmă lucruri decât să le infirme, voci care mai degrabă caută unison decât gândire critică. Nu sunt doar scrupule, în ceea ce mă privește, cât un apel la luciditate în fața unui fenomen mult mai alunecos. 

De fapt, știm, dar nu știm, ce-i împinge pe oameni departe de medicină. O constatare empirică e deziluzia sau suferința directă, nemijlocită, la mâna unui doctor. Oamenii pun întrebări, iar noi nu răspundem adecvat. Oamenii au probleme, iar noi le ignorăm sau le bagatelizăm. Mulți dintre cei care se adună la convenții pline de enormități n-au ieșit din sufrageria vieții, cât dintr-un cabinet medical unde, ce să vezi, medicina i-a trădat. 

Și chiar dacă cei care conduc curentul „disident” sunt jupâni ai confuziei, problema medicinei nu-i cu ei. Problema medicinei e cu noi înșine, și unii cu alții. Slăbiciunea noastră îi face mai puternici fără să facă mai nimic, de fapt. Primesc cu brațe deschise o populație sălbăticită, înspăimântată de bisturiu, de medicament, de vaccin, de patul de spital. Și cine i-a înspăimântat, dacă nu noi? Poate că mai degrabă merită să reflectăm la aceste lucruri, dacă tot ne-am hotărât să dăm cu spirt. 

Opinia mea e clară: dacă tot ești apostol anti-medical și dacă ești consecvent cu tine însuți, rupe-ți licența, inventează un cult sau ceva. Faptul că ești „doctorul cutărescu” și debitezi enormități nu e validat de enormitate, e validat de faptul că ești autoritate, că ești „doctor”. O contradicție, carevasăzică. Dar comunitatea medicală are la rândul ei o oglindă în care-i musai să se uite, și să se uite atent. Pentru că, oglindă oglinjoară, nu suntem cea mai frumoasă din țară.   
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 159 de lei
  • Digital – 106 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe