Înţelegerea psihologiei dezinformării este esenţială pentru comunicatorii care trebuie să o combată. Și în medicină, știrile false, trunchiate, miturile și interpretarea tendenţioasă sau pervertirea adevărului sunt tot mai invazive în ultima perioadă. „O minciună poate călători jumătate de glob, în timp ce adevărul încă își pune pantofii”, spunea cândva un scriitor american.

Viteza cu care știrile false se propagă este deconcertantă. Susceptibilitatea umană la senzaţional și speculaţiile asupra faptelor cercetate fac parte din natura umană, cinică, avidă de intrigă, critică, de speculaţie.

Într-o epocă digitală din ce în ce mai liberă de gardienii informaţionali tradiţionali, se pare că de multe ori minciuna pilotează un airjet, în timp ce adevărul călărește un scuter.

Jurnaliștii au fost mult timp „gardienii” știrilor și informaţiilor în societate. Astăzi, instrumente precum internetul și reţelele de socializare au oferit milioanelor de oameni puterea comunicării de masă și au redus influenţa jurnaliștilor profesioniști.

Dar chiar și confruntându-se cu o creștere intensă a concurenţei, reporterii caută anumite elemente specifice de poveste care să identifice adevăratele „știri”.Manipularea și dezinformarea fac istorie, mai ales în epoca modernă.

Asupra Brexitului sau alegerilor din SUA din 2016 planează serioase suspiciuni privind manipularea informaţională prin dezinformare în masă – dar este o percepţie corectă?

Disputele moderne privind vaccinurile, propagarea teoriilor conspiraţiei, denigrarea medicilor în unele campanii tendenţioase, bazate pe cazuri izolate, duc la erodarea încrederii în corpul și în actul medical. De ce se răspândește dezinformarea atât de rapid?

Știrile false

Dr. Cailin O’Connor, profesor la Universitatea din California și autor al cărţii „Epoca dezinformării: cum se răspândesc credinţele false”, a explicat că înţelegerea modului în care credinţele false se propagă se află în definirea „credinţei” ca fenomen social.

Natura socială a omului ar putea afecta modul în care se răspândește informaţia. În primul rând, oamenii au tendinţa de a cădea victime ale unei „prejudecăţi de conformitate”, se afiliază unei mentalităţi a colectivului sau își manifestă dorinţa de a rămâne într-o mulţime.

Noi o numim mentalitate de turmă și reflectă rezerva unei persoane de a ieși în evidenţă dacă cei din jurul ei se comportă într-un fel, chiar dacă acest mod este incorect.

Aceasta înseamnă că cineva este mai puţin probabil să împărtășească informaţii veridice, chiar dacă știe că reprezintă adevărul, dacă multe persoane din reţeaua socială spun ceva diferit – chiar dacă este incorect.

Această dorinţă de apartenenţă, de conformare a opiniei mulţimii este amplificată în epoca modernă de acţiuni și conţinut viral pe
platformele de socializare.

Al doilea concept implică acţiunea de „partajare selectivă”. Acesta este actul de a lua informaţii reale doar pentru a sprijini în mod circumstanţial părerile unui anumit grup și de a împărtăși aceste informaţii pe scară largă fără un context de sprijin relevant.

În acest fel, oamenii pot fi sensibili la formarea de opinii bazate pe fapte înșelătoare, deoarece nu conturează o imagine completă a adevărului. Dezinformarea poate depăși adevărul, deoarece, în unele cazuri, poate fi, de fapt, veridică.

Oamenii pot fi păcăliţi de context, iar lipsa acestuia poate transforma faptele în jumătăţi de adevăr. Dar oamenii nu se opresc întotdeauna să ia în considerare contextul.

În cele din urmă, cea de-a treia idee susţinută de dr. O’Connor este centrată pe dorinţa umană și socială de echitate și încorporează, de fapt, un fost principiu de jurnalism numit „doctrina corectitu­dinii”.

Acest lucru este înrădăcinat în dorinţa unei persoane de a auzi argumentele ambelor părţi aflate într-o dispută sau contradicţie. În cadrul emisiunilor difuzate a existat o politică prin care două părţi ale unui număr trebuiau să primească durate egale de timp de acoperire în știri.

Efectele dezinformării

Din păcate, deși corectitudinea este importantă, această practică a avut efectul nedorit de a facilita răspândirea mai rapidă a informaţiilor false. Nu orice dezbatere poate avea două părţi la fel de valide și, acordând o atenţie egală ambelor părţi ale unei discuţii, se poate crea impresia că sunt la fel de valabile, chiar și atunci când una este clar corectă.

Chiar și după ce doctrina de echitate a fost retrasă în 2011, mulţi jurnaliști continuă să subscrie la ideea de echitate. Rezultatul dezinformării poate fi văzut, de exemplu, în dezbaterea persistentă asupra schimbărilor climatice, în ciuda dovezilor incontestabile și obiective ale știinţei, care demonstrează că aceste schimbări sunt reale.

Încurajarea gândirii critice poate ajuta oamenii să se elibereze de prejudecăţile conformităţii. Realizatorii de știri pot solicita date, mai mult decât să prezinte doar informaţii. Însă ce creează o știre? Poţi face o știre, poţi capta audienţele prezentând corect adevărul?

Care sunt elementele care stimulează atenţia maselor și fac virală știrea? Putem aplica aceste elemente în domeniul medical? Conflictul, aproape întotdeauna, face știrea.

Fie că este vorba despre persoane sau despre principii, cu cât părţile implicate sunt mai ample sau mai importante, cu atât este mai mare conflictul și cu atât este mai interesant pentru mass-media.

În mod similar, trădarea – un contract rupt între două părţi – este adesea luată ca dovadă a unei povești. Jurnalismul a urmărit istoric „minciuna cea mare” a unui politician care trădează alegătorii sau o afacere care induce în eroare clienţi, iar șansa de a pedepsi astfel de făptuitori nu s-a stins.