Sistemul medical românesc are la bază asigurările medicale de sănătate obligatorii, plătite către casele de asigurări de sănătate (CAS) din venitul angajaţilor. Așa cum la asigurările facultative există un contract între asigurător și asigurat – care stipulează fără dubii ce servicii medicale i se pot acorda pacientului de banii încasaţi de asigurător –, consider că ar fi normal să existe unul și între pacient și CAS.

Prin intermediul său, CAS ar trebui să se oblige la anumite servicii medicale pe care să le acorde asiguraţilor în contul banilor plătiţi de aceștia. Din păcate, un astfel de document nu există, ceea ce face ca unii pacienţi să considere că li se cuvine orice, „că doar plătesc asigurările medicale”. Astfel, medicului îi revine sarcina neplăcută de a-i explica pacientului ce poate să-i ofere în cadrul asigurărilor de sănătate, pentru că limitarea acordării serviciilor medicale se face la medic, nu la pacient.

De multe ori, se poate întâmpla ca pacientul să considere că medicul îi restrânge în mod abuziv drepturile de asigurat. Recent, mi-a plecat de pe listă un pacient revoltat că „nu m-am ocupat de el pentru că era neasigurat”. Degeaba i-am explicat că, atât timp cât a fost asigurat, l-am consultat, i-am prescris tratament compensat și l-am trimis la investigaţii medicale, că și atunci când era neasigurat l-am consultat și l-am consiliat medical pro bono (deși ar fi trebuit să-l taxez).

Era convins că lui i se cuvenea orice, chiar și dacă era neasigurat, eu fiind cel care nu i-am acordat îngrijirea medicală dorită.

O situaţie mult prea frecventă

Un caz mult mai dramatic a avut loc în Bihor, în urmă cu câţiva ani. Un pacient psihic a omorât prin înjunghiere un medic de familie care nu i-a eliberat două reţete cronice într-o lună. Pacientul a considerat că este vina medicului, că acesta nu vrea să-i mai scrie încă o reţetă.

Din fericire, astfel de cazuri nu s-au mai înregistrat, dar prea des medicul de familie este pus în situaţia de a explica pacientului care sunt limitele serviciilor medicale de care poate beneficia în cadrul asigurărilor de sănătate obligatorii.

O altă anomalie majoră a sistemului medical românesc constă în faptul că sunt mult mai mulţi asiguraţi decât plătitori de asigurări. La ora actuală, se consideră că nici jumătate dintre cei asiguraţi nu plătesc taxele către CAS. Acest lucru se întâmplă din cauza politicii populiste, care oferă scutiri de la plata asigurărilor medicale.

Normal ar fi ca Guvernul, care le stipulează, să plătească în locul celor exceptaţi de la plată. Guvernanţii spun că oricum banii Sănătăţii provin din bugetul de stat colectat de Ministerul de Finanţe, devoalând, involuntar, faptul că, de mult timp, CAS nu mai este autonomă.

Poate unii-și mai amintesc că, iniţial, CAS era cea care-și colecta banii de la asiguraţi și-i cheltuia după anumite reguli.

Citiți și: Avem colegi noi, suntem mai puternici