Sunt sigur că mai tinerii colegi nu au auzit lozinca „Ceaușescu reales, la al «N»-lea Congres”, dar știu că cei de vârsta mea vă amintiţi foarte bine acele vremuri. Evident, nebunia conducătorului a influenţat și starea de sănătate fizică și psihică a poporului. Din păcate, în epoca modernă istoria a mai consemnat astfel de situaţii absurde în care un conducător bolnav influenţează starea de sănătate și viaţa unei întregi populaţii.

Nu o să insist asupra lui Ginghis Han (1262-1227), care a reușit să omoare aproape 40 de milioane de indivizi, ceea ce era enorm pentru acele vremuri, întrucât el a trăit într-o altă epocă, cu o altă mentalitate. Am să mă opresc puţin asupra unor dictatori mai recenţi, care au influenţat viaţa și istoria modernă.

Despre Hitler se scrie că ar fi suferit de numeroase afecţiuni psihice și neurologice. Într-un raport pregătit în 1943 pentru Oficiul de Servicii Strategice, Walter C. Langer de la Universitatea Harvard l-a descris pe Hitler ca fiind un „psihopat neurotic”. Alţi cercetători au sugerat că Hitler a suferit de afecţiuni psihosomatice, gen intestin iritabil, eczemă sau aritmie cardiacă de origine psihogenă.

În 1977, istoricul Robert G.L. Waite a încadrat patologia psihiatrică a lui Hitler în categoria tulburărilor de personalitate borderline. Istoricii Henrik Eberle și Hans-Joachim Neumann consideră că, în ultima parte a vieţii lui, Hitler suferea inclusiv de boala Parkinson și de ateroscleroză.

După 1937, Hitler a început să folosească amfetamină ocazional, ulterior (spre sfârșitul anului 1942) devenind dependent de ea. Se pare că abuzul de amfetamină ar explica creșterea numărului deciziilor inflexibile luate de el. Urmare a acestui comportament inuman și patologic, Hitler a provocat moartea a peste 60 de milioane de oameni.

„Omul de oţel” alexitimic

Contemporan cu Hitler, iniţial chiar aliat al său, a fost Stalin. Istoricii consemnează că tatăl lui Stalin suferea de alcoolism și de multe ori își bătea fără motiv soţia și copilul. În acest mediu familial, Stalin a crescut lipsit de sentimente și de empatie, devenind în timp „omul de oţel” – un alexitimic. 

În tinereţe, Stalin a fost des­cris ca un gangster, un brigand și un criminal de drept comun, cu multiple arestări în Gruzia natală, spărgător de bănci și escroc calificat. Ulterior, a reușit să cucerească puterea în partidul bolșevic, în aprilie 1922 fiind numit secretar general al atotputernicului Partid Comunist. 

Speriat de brutalitatea lui Stalin, până și Lenin a cerut în testamentul său înlăturarea lui de la putere. Era deja prea târziu. Ca un dictator veritabil, Stalin și-a înlăturat toţi adversarii, concentrând toată puterea în mâinile lui. 

Ca urmare a exceselor totalitariste ale lui Stalin, se estimează că prin epurări, deportări și masacre și-au pierdut viaţa peste 20 de milioane de ruși. La aceste morţi se adaugă și execuţiile din rândul populaţiilor ne-ruse: masacrarea, în 5 martie 1940, a 25.700 de intelectuali polonezi, inclusiv 14.700 de ofiţeri prizonieri de război în pădurea Katyn, masacrarea, la 1 aprilie 1941, a 4.000 de basarabeni la Fântâna Albă etc.

Aș vrea să menţionez un exemplu elocvent privind lipsa de sentimente a acestui dictator alexitimic: fiul lui, Iakov, a fost luat prizonier de armata hitleristă și a fost propus de Hitler pentru un schimb de prizonieri cu un ofiţer nazist de rang înalt. Stalin a refuzat schimbul. Se spune că Iakov, aflând decizia tatălui său, s-a sinucis aruncându-se în gardul electrificat care delimita lagărul Sachsenhausen unde era prizonier.

Milioane de femei pentru SUA

Un alt dictator bolnav a fost Mao Zedong, care în decursul dictaturii a fost responsabil de moartea a peste 100 de milioane de chinezi (oficial, autorităţile chineze recunosc doar 50 de milioane de morţi). Dintre aceștia, aproximativ 40 de milioane au murit de foame în timpul Marelui Salt Înainte (1958-1960), o politică economică eșuată, și aproximativ 10 milioane au murit în timpul Marii Revoluţii Culturale (1966-1976). 

Lipsa de sentimente și de empatie a acestui dictator reiese și din negocierile pe care le-a avut în 1973 cu Henry Kissinger, consilierul pe probleme de securitate naţională al președintelui Richard Nixon, când a declarat: „China este o ţară foarte săracă. Nu avem multe. Ceea ce avem în exces sunt femeile”. Apoi a propus să ofere Statelor Unite 10 milioane de chinezoaice, spunând că astfel se va micșora povara Chinei și va impulsiona creșterea demografiei SUA.

Alţi lideri bolnavi mai actuali care au influenţat negativ viaţa și sănătatea a milioane de oameni au fost:

• Pol Pot (1925-1998) – în timpul dictaturii sale, circa 2,5 milioane de cambodgieni au murit executaţi sau în urma bolilor și a foametei;
• Kim Ir-sen (1912-1994) – este responsabil pentru moartea a 1,6 milioane de oameni în ţara lui, cei mai mulţi decedaţi din motive de boală și foamete; fiul lui, Kim Jong-il, și nepotul lui, Kim Jong-un, continuă aceeași politică falimentară, soldată cu moartea și înfometarea a milioane de nord-coreeni;
• Mengistu Haile Mariam (n. 1937), lider etiopian, „părintele Terorii Roșii” – cel mai mare genocid cunoscut în Africa, cu aproape 2.000.000 de victime;
• Idi Amin (1925-2003), supranumit „măcelarul de Uganda” – este responsabil de moartea brutală a 500.000 de oameni.