Comisia de Boli Infecțioase a CMR a subliniat importanța prevenției, depistării precoce și accesului la tratamente eficiente pentru reducerea impactului hepatitelor virale asupra sănătății populației.
Hepatitele virale continuă să reprezinte o provocare majoră de sănătate publică la nivel mondial, multe persoane fiind diagnosticate în stadii avansate ale bolii, când au apărut deja complicații severe, au subliniat reprezentanții Comisiei de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România (CMR), în contextul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată anual la 28 iulie.
„Informarea populației, accesul la testare și monitorizarea de specialitate sunt esențiale pentru identificarea precoce a infecției și inițierea tratamentului adecvat. Medicii infecționiști au un rol esențial atât în diagnosticul și tratamentul pacienților, cât și în promovarea măsurilor de prevenție și educație pentru sănătate”, au transmis reprezentanții Comisiei, într-un comunicat de presă.
În același timp, ei au evidențiat faptul că în ultimele decenii perspectiva asupra hepatitelor virale s-a schimbat semnificativ, dezvoltarea vaccinurilor, introducerea terapiilor antivirale moderne și consolidarea programelor de diagnostic și monitorizare contribuind la reducerea transmiterii infecțiilor și la îmbunătățirea prognosticului pacienților.
„De-a lungul anilor, medicii infecționiști din România au diagnosticat și tratat sute de mii de pacienți cu hepatite virale acute și cronice. Pentru hepatitele virale A și B au fost dezvoltate vaccinuri sigure și eficiente, care au contribuit semnificativ la reducerea incidenței infecțiilor în rândul copiilor și adulților. În cazul hepatitei cronice cu virus C, terapiile antivirale moderne au făcut posibilă obținerea unor rate foarte ridicate de vindecare, iar pentru hepatita cronică B și coinfecția B cu D, tratamentele disponibile controlează evoluția bolii, reduc riscul complicațiilor și îmbunătățesc prognosticul pe termen lung”, a declarat prof. dr. Simin Aysel Florescu, președinta Comisiei de Boli Infecțioase a CMR.
Totodată, ea a arătat că prevenția, diagnosticarea precoce, accesul la terapii eficiente și monitorizarea atentă de către medicii specialiști reprezintă elemente esențiale pentru atingerea obiectivului de eliminare a hepatitelor virale ca amenințare majoră pentru sănătatea publică și, în timp, pentru ca acestea să rămână „doar o pagină din istoria medicinei”.
„Controlul hepatitelor virale depinde de efortul comun al autorităților, profesioniștilor din sănătate și pacienților, prin consolidarea programelor de vaccinare, facilitarea accesului la testare și tratament și promovarea educației pentru sănătate. Diagnosticarea precoce și managementul adecvat al bolii contribuie la reducerea complicațiilor și la limitarea transmiterii infecției, reprezentând pași importanți în obiectivul de eliminare a hepatitelor virale ca amenințare pentru sănătatea publică”, au conchis reprezentanții CMR.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe