Newsflash
Internaționale

Depresia unei femei, vindecată cu un tratament pentru epilepsie

de Florentina Ionescu - oct. 11 2021
Depresia unei femei, vindecată cu un tratament pentru epilepsie

O pacientă cu depresie rezistentă la tratament a beneficiat de un tratament care a dus la remisia completă a bolii.

Cercetătorii au identificat un biomarker pentru tulburarea depresivă majoră a femeii, care era rezistentă la tratament, prin „maparea” activității electrice din creierul pacientei.

Oamenii de știință au folosit un dispozitiv pe care medicii îl folosesc pentru a trata epilepsia, pentru a întrerupe activitatea anormală asociată cu depresia, folosind impulsuri de electricitate de 6 secunde, scrie www.medicalnewstoday.com

depresie rezistenta la tratament cercetare

Acest tratament a redus depresia în doar 12 zile, iar femeia a intrat în remisie completă după câteva luni de la procedură.

Stimularea cerebrală profundă este un tratament care implică amplasarea unor electrozi în anumite părți ale creierului pentru a întrerupe anumite circuite din creier. Medicii au folosit, de-a lungul timpului, dispozitive de neurostimulare concepute special pentru a oferi acest gen de tratament pacienților cu boala Parkinson și celor cu epilepsie.

Chiar și așa, experții sunt de părere că stimularea cerebrală profundă ar putea fi utilă pentru a trata depresie, în special pentru a trata acei pacienți care nu au răspuns la alte tratamente. Cu toate acestea, părțile creierului care sunt afectate de depresie pot să varieze de la o persoană la alta, astfel încât este nevoie de ajustarea dispozitivelor care există, pentru a le face potrivite pentru tratarea depresiei.

În prezent, cercetătorii de la Universitatea din California, San Francisco (UCSF), au oferit informații despre un studiu de caz: este vorba despre o femeie pe nume Sarah, care avea tulburare depresivă majoră rezistentă la tratament. Medicii au reușit să o trateze cu succes, folosind un dispozitiv de neurostimulare adaptat la nevoile specifice ale acestei paciente, arată sursa citată. Detaliile acestui studiu de caz au apărut recent în jurnalul Nature Medicine.

Dr. Katherine Scangos, profesor asistent de psihiatrie de la Institutul Weill pentru Neuroștiințe din cadrul UCSF și autorul principal al lucrării, a declarat că această cercetare a arătat că psihiatrii ar putea să ofere, în viitor, un tip de medicină mai personalizată pacienților lor.

„Dovada că acest tip de terapie poate funcționa oferă speranță pacienților și este cu siguranță ceva care este extrem de importsn pentru mine, în sensul că noi, ca psihiatri, vom putea să ajutăm persoanele cu boli mintale”, a declarat dr. Katherine Scangos.

Aceasta a mai declarat că ea crede că metoda sugerează că ar putea exista cu totul alte tipuri de tratamente care se bazează pe biomarkeri care pot oferi tratament în intervale scurte de timp, altele decât antidepresivele, care acționează pe perioade mai lungi de timp.

Găsirea unui biomarker al depresiei, esențială

Prima provocare pentru cercetătorii care s-au ocupat de Sarah a fost să găsească un „biomarker” pentru depresia acestei paciente. Această informație le-ar fi permis apoi să detecteze activitatea anormală din creierul pacientei care cauzează depresia, astfel încât cercetătorii să poată să țintească activitatea electrică pentru a perturba zona corectă, la momentul potrivit.

Dispozitivele existente de neurostimulare livrează constant stimularea electrică a creierului, astfel că echipa de cercetători a trebuit să găsească o modalitate pentru a detecta și pentru a perturba activitatea cerebrală asociată cu depresia, atunci când avea loc respectiva activitate.

Pentru a realiza acest lucru, cercetătorii au realizat o hartă a creierului, amplasând zece electrozi de-a lungul emisferelor dreaptă și stângă ale creierului pacientei și apoi au înregistrat activitatea neuronilor pe durata a zece zile. Sarah a raportat apoi severitatea simptomelor ei depresive, folosind în acest timp scale pentru a identifica scorul simptomelor depresiei.

Cercetătorii au descoperit că undele cerebrale de frecvență gamma dintr-o parte a creierului numită amigdala au fost cele mai îndeaproape corelate cu simptomele depresive. Astfel, ei au putut în perioada următoare să folosească aceste unde cerebrale ca biomarker pentru depresia pacientei.

Apoi cercetătorii au fost nevoiți să își dea seama cum pot perturba aceste unde cerebrale. Ei au descoperit că plasarea unui electrod într-o zonă aflată la baza creierului (ventral capsule/ventral striatum) a oferit cele mai consistente îmbunătățiri ale simptomelor, atunci când a fost aplicată stimularea electrică în urma detectării activității anormale a creierului în amigdală.


Notă autor:

Sursa foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/adolescent-adorabil-adult-arbori-326603/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe