Newsflash
SPECIALITĂȚI

Depresia și sărbătorile

de Drd. Mădălina COMAN - ian. 13 2017
Depresia și sărbătorile
    Cu cât se apropie mai mult sărbătorile de iarnă, cu atât îmi amintesc cum, în fiecare an, aud despre cazuri în care oameni se sinucid din cauză că sunt singuri și neînțeleși. În copilărie, nu realizam de ce ar decide cineva să își ia viața în preajma sărbătorilor de iarnă, un eveniment care pentru mine era atât de magic și frumos. Mai apoi, crescând, am început să înțeleg cât de complex este acest fenomen și am devenit interesată să văd care sunt factorii răspunzători pentru apariția lui. Am descoperit astfel că, în perioada sărbătorilor, nu puțini oameni experimentează diverse emoții negative asociate cu depresia. Statisticile la nivel mondial arată că incidența raportată a depresiei crește în această perioadă a anului. De asemenea, cresc și ratele suicidului, tentativelor de suicid, violenței domestice, problemelor legate de consumul de alcool și spitalizările. Psihologii și psihiatrii raportează că, în această perioadă a anului, tot mai multă lume se plânge de depresie și de simptome de inutilitate.
     Am rămas surprinsă să descopăr că o problemă aparent minoră și trecută cu vederea de majoritatea poate avea efecte devastatoare nu doar la nivel individual, ci și în ceea ce privește costurile impuse sistemului medical. Studiile efectuate pe această temă arată că aproximativ 40% din participanții la studii consideră perioada sărbătorilor extrem de stresantă, în timp ce 48% din persoanele divorțate sau singure au raportat că ultimele săptămâni din an sunt extrem de deprimante. Cercetările efectuate arată că, pentru persoanele de peste 65 de ani, proporția persoanelor deprimate în preajma sărbătorilor de iarnă este de peste 50%.
     Factorii responsabili pentru aceste stări sunt multipli: de la modul în care sărbătoarea Crăciunului este prezentată, până la condițiile financiare ale oamenilor și sprijinul social de care aceștia beneficiază. Crăciunul ne este prezentat de marile companii și de mass-media ca o sărbătoare a consumerismului, a fericirii obligatorii și a împărțirii de momente speciale alături de cei dragi. Multe persoane se simt vinovate în acest moment al anului dacă nu pot trăi până la standardul de a fi mereu vesele, fericite și pline de bucurie. Pentru cei care muncesc, au copii și nu sunt pensionați, sezonul vacanței de Crăciun poate fi un vârtej de activitate, care face ca timpul să treacă mult mai ușor. Însă, pentru persoanele mai în vârstă, care nu au copii sau rude apropiate, singurătatea este exacerbată în această perioadă. Cercetările efectuate la nivel mondial în rândul  persoanelor peste 65 de ani, arată că acestea nu sunt nerăbdătoare să vină Crăciunul deoarece „sezonul festiv aduce înapoi prea multe amintiri despre cei dragi care nu mai sunt printre ei”*. De asemenea, faptul că în preajma sărbătorilor se perpetuează ideea de oferire de cadouri și pregătirea de mese cât mai îmbelșugate poate să fie un factor de stres și tristețe pentru persoanele care au un statut socioeconomic scăzut. Toate aceste aspecte cumulate duc la apariția depresiei și a simptomelor mai sus menționate.
     Soluțiile pentru acest fenomen sunt multiple, de la psihoterapie individuală sau de grup, până la diverse evenimente care au scopul de a-i face pe oameni să socializeze și să se simtă importanți pentru cineva în perioada sărbătorilor de iarnă. Însă nu soluțiile sunt problematice în acest caz. Problematică este, de fapt, modalitatea de a depista care sunt oamenii care au nevoie de ajutor și care prezintă aceste simptome în  perioada sărbătorilor, deoarece majoritatea celor care au nevoie de ajutor nu lasă să se vadă acest lucru și simulează starea de bine pentru a se asigura că se integrează în peisaj.
     Îndemnul meu pentru noi toți este să încercăm să fim mai atenți la semnalele pe care cei din jurul nostru le dau și să punem câteva întrebări în plus, întrebări care ne pot ajuta să înțelegem mai bine prin ce trece persoana respectivă. Cine știe, poate prin aceste simple gesturi putem face un bine unei persoane care are nevoie de ajutor.

 

*Davis C et al. Assessing suicide risk. Nursing made Incredibly Easy! 2014 Jan-Feb;12(1):22-9

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe