Ea îmbină în egală măsură două domenii importante ce fac referire la sănătatea umană: cel medical și cel sportiv. Pare să fie opţiunea perfectă pentru cei pasionaţi de sport și care, totodată, visează la o carieră în domeniul medical.

Medicina sportivă nu se limitează la diagnosticul și gestionarea leziunilor sistemului musculo-scheletic, însemnând mai mult decât tratarea traumatismelor. De exemplu, un program susţinut şi intens de sport poate duce, uneori, la disfuncţii sau la complicaţii cardiovasculare.  De aceea, medicii și asistenţii medicali trebuie să beneficieze de o pregătire specială. Cu toate acestea, medicina sportivă, chiar dacă acordă cea mai mare atenţie sporturilor, contribuie la menţinerea unei populaţii sănătoase, deoarece se adresează, în primul rând, amatorilor. 

Introdusă încă de la sfârșitul secolului al XX-lea în multe spitale și clinici private, medicina sportivă a evoluat de-a lungul timpului și este, indubitabil, într-o continuă dezvoltare. „Evoluează prin aparatura portabilă de refacere și de recuperare pe care o poţi căra practic oriunde, ca să o ai la dispoziţie pentru sportiv. O aparatură pe care eu acum 20 de ani nici măcar nu o visam”, spune dr. Alin Popescu, medic primar medicină sportivă. De mai bine de 20 de ani face parte din familia Federaţiei Române de Rugby, iar de 15 ani activează în cadrul unei clinici private. 

În calitate de secretar general al Societăţii Române de Medicină Sportivă, medicul consideră că, acum, domeniul se află pe o curbă clară de evoluţie și că, de fapt, lucrurile sunt de-abia la început. Potrivit lui, COVID-19 a oferit medicinei sportive din România, dar și din întreaga lume, un moment de răgaz și de reflecţie, într-o perioadă extrem de incertă privind viitorul: „Această pandemie, clar, i-a adus și niște minusuri. S-au pierdut niște lucruri, dar mi se pare că s-a revenit cu forţe proaspete. Din vara lui 2022, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Acum am revenit în matca firească a specialităţii”.

Două decenii de medicină sportivă

Dr. Alin Popescu a ales medicina sportivă acum mai bine de două decenii, mai exact în noiembrie 2001, pentru că și-a dorit un anumit soi de libertate: să urmărească zi de zi performanţa umană, însă nu neapărat cea sportivă, și să aibă contact cu cât mai mulţi oameni: „Deși am terminat șase ani de facultate la «Carol Davila» și am făcut și un an de stagiatură la «Grigore Alexandrescu», niciodată n-am vrut să lucrez în spital. Mi-am dorit mereu ca viaţa mea profesională să fie un pic diferită de cea a colegilor mei”.

Își amintește că, fiind rezident în anul întâi, a ajuns într-un club de rugby din Gura Humorului, unde a găsit o echipă puternică de juniori – Rugby Domus. A făcut apoi parte din echipa medicală a juniorilor naţionalei, iar în doi ani, în primăvara lui 2004, a ajuns medicul echipei naţionale de seniori. „A fost o ascensiune bazată pe multă muncă, pe pasiune și pe dăruire. Până la urmă, dacă la 28-29 de ani nu ești pasionat și sută la sută implicat, atunci când să mai fii?” (zâmbește) Iar în 2008 a devenit medicul coordonator al Federaţiei Române de Rugby.

Atunci când nu este medic, dr. Alin Popescu scrie. A realizat un ghid de nutriţie, în colaborare cu nutriţionistul Nicoleta Tupiţă, și deţine un blog medical. Lansat la 1 februarie 2009, blogul a fost nominalizat, după trei ani, în cadrul galelor Colegiului Medicilor din România (CMR). „A fost o gală foarte frumoasă la Teatrul Mic din Capitală. Ulterior, această secţiune a fost scoasă din premiile CMR și asta mi-a dat un impuls suplimentar. După care social media pe undeva ne-a acaparat.” Acum, blogul nu mai este atât de viu cum era în urmă cu un deceniu, dar rămâne un proiect de suflet: „Este un proiect care cred că m-a reprezentat și mă reprezintă. L-aș păstra pentru că a fost primul canal de comunicare eficientă cu pacienţii, publicul-ţintă fiind cei care practică sport la modul amator”.

Dopajul nu va dispărea niciodată

Medicina sportivă aduce cu sine multe oportunităţi, dar și numeroase provocări. Una dintre aceasta este efortul de a aduce cele mai bune soluţii de suplimente nutritive pentru sportivi, spune doctorul Popescu. Apoi, medicul este, cumva, și medic de familie pentru sportivul de performanţă. „Este vorba despre o muncă de zi cu zi, care nu e spectaculoasă, nu atrage camerele. Dar înseamnă muncă, înseamnă implicare și angajare în acest tip de efort medical.”

Un alt aspect important este lupta anti-doping și o educaţie medicală continuă în această direcţie. Cu toate acestea, secretarul general al Societăţii Române de Medicină Sportivă este conștient că dopajul nu va fi eradicat niciodată: „Va rămâne undeva în periferia sportului de performanţă, dar firesc în atenţia mass-mediei din întreaga lume. Medicina sportivă are de luptat serios cu acest flagel”. O altă provocare vizează medicii care fac deplasări cu echipele naţionale. Este vorba despre diferenţa de fus orar, despre adaptare și despre managementul întregii delegaţii de sportivi.

Născut a doua oară

După mai bine de 20 de ani de muncă, medicul a rememorat câteva dintre cazurile care l-au marcat. Printre acestea se numără povestea lui George Baltă, rugbystul căruia medicii i-au dat trei ore de trăi – un tânăr care s-a născut din nou la 19 ani. A suferit un accident grav în timpul unui meci și a fost diagnosticat cu traumatism vertebro-medular cervical, luxaţie anterioară bilaterală C6-C7. A fost operat la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, iar ulterior a necesitat foarte multă recuperare. „Acum este angajat în două companii, conduce mașina chiar dacă își controlează greu trenul superior. George este un exemplu care va rămâne în memoria oricărui iubitor de rugby”, a subliniat dr. Alin Popescu.

Un alt caz de care medicul își amintește s-a petrecut la începutul anilor 2000. Atunci a rămas blocat într-un spital din Georgia cu un sportiv diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral închis. Este vorba despre Florin Corodeanu, care era angrenat în campionatul francez și era jucător de linia a treia. În acea perioadă încă erau războaie în Abhazia și Osetia de Sud. „Am rămas cu el în Spitalul Republican din Tbilisi. Era practic jumătate spital, jumătate loc pentru refugiaţii din zonele afectate de războiul cu Rusia. Am rămas acolo șase zile, iar când am aterizat pe aeroportul din Viena, unde am făcut escală, am simţit așa o ușurare.”

Principala preocupare în rugby

Există extrem de multe protocoale pentru evaluarea leziunilor la nivelul capului (assess head injury). De aceea, comoţiile reprezintă preocuparea numărul unu în lumea medicală din rugby, dar și din alte sporturi de contact, explică dr. Alin Popescu. Cele mai grave, din experienţa sa, sunt leziunile cervicale, care au un prognostic diferit în funcţie de gravitate și zona la care s-au produs. „Avem un băiat de 18 ani în scaun cu rotile, avem și un deces. Sunt multe situaţii derivate din cervicală, din patologia cervicală traumatică. Iar ca frecvenţă, sunt umărul, glezna și, probabil pe primul loc, genunchiul.” 

În plus, un jucător care renunţă la sportul de performanţă la vârsta de 35 de ani rămâne cu multe traumatisme care pot duce la artroze precoce sau la probleme de sănătate care apar, în mod normal, la o vârstă mai înaintată.

Amintiri din Ţara Soarelui Răsare

Având o experienţă de peste 25 de ani în medicina sportivă și numeroase competiţii internaţionale, Fabian Popa este asistent medical în cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR): „Am devenit asistent medical prin prisma rezultatelor mai bune la știinţele umane, în defavoarea celor reale. Întotdeauna am înclinat balanţa spre uman”, își începe povestea acesta. 

Decizia de a migra spre medicina sportivă a luat-o mai târziu, în anul 1993, după o experienţă de 13 ani ca asistent medical în cadrul Spitalului Militar de Urgenţă „Dr. Carol Davila”. Își amintește că a ajuns la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București într-un colectiv medico-militar de excepţie. Aici și-a definitivat pregătirea profesională, lucrând ca asistent medical în mai toate secţiile sportive ale clubului.

Olimpiadă cu restricţii impuse de COVID 

Se numără printre profesioniștii din domeniul sănătăţii care a participat de mai multe ori la Jocurile Olimpice alături de sportivii români. Despre Olimpiada din Ţara Soarelui Răsare – Tokyo 2020 –, spune că a fost total atipică, plină de restricţii medicale 

anti-COVID-19. „O Olimpiadă în care apropierea între sportivii diferitelor ţări a fost mai mult dorită, decât faptică. A avut loc într-un oraș frumos și curat, văzut doar din autocarele ce ne-au dus la zonele de antrenament și competiţie.”

În activitatea sa, cele mai frecvente accidentări sportive sunt, evident, cele de natură musculo-scheletală. Cele care vizează musculatura, articulaţiile cu tot ceea ce implică acest lucru: rupturi fibrilare și musculare, afecţiuni ligamentare traumatice, precum și contracturi musculare.

Timpul este o provocare

Consideră că timpul este una dintre cele mai mari provocări ale medicinei sportive. Astfel, potrivit lui, antrenorii își doresc să vadă sportivii cât mai repede la antrenamente și la competiţii, după perioadele posttraumatice ale acestora: „Există o «bătălie» medicală în a nu face rabat de la procedurile, procedeele medicale și viteza de recuperare”.

De regulă, ziua de muncă a unui asistent medical care lucrează în medicina sportivă începe la 07:30. După raportul și discuţiile cu medicul coordonator, despre cazurile pe care le au, dar și despre evoluţia acestora, stabilesc procedurile ulterioare de recuperare medicală. „Facem procedurile de fizioterapie stabilite, urmărind evoluţia și efectele asupra sportivilor”, explică Fabian Popa. De asemenea, el asistă medical antrenamentele din baza sportivă și acordă primul ajutor urgenţelor apărute în acele momente.

Dopajul, probabil, nu va fi eradicat niciodată cu totul. Va rămâne undeva în periferia sportului de performanţă. Medicina sportivă are de luptat serios cu acest flagel. (Dr. Alin Popescu)

Pe lângă diagnosticul după accidentare și recomandările pentru îmbunătăţirea performanţei fizice, medicul de medicină sportivă este mereu aproape de cei care practică sportul.

Important 

Medicina sportivă se concentrează pe prevenirea, diagnosticarea și tratamentul leziunilor legate de sport. De asemenea, oferă sfaturi și măsuri menite să menţină și să îmbunătăţească starea fizică a sportivilor de diferite vârste. 

Specialistul de medicină sportivă are trei obiective esenţiale: se asigură că nu există contraindicaţii pentru activitatea sportivă planificată, în funcţie de vârsta și starea de sănătate a sportivului; îmbunătăţește performanţele prin îngrijire personalizată (determinarea valorilor de VO2max și a pragului aerob-anaerob, sfaturi alimentare, interacţiunea cu antrenorii, preparatorii fizici și kinetoterapeuţii etc.); tratează toate afecţiunile legate de sport, în special traumatismele (oase, articulaţii, mușchi, ligamente etc.). 

Specialitatea necesită o cunoaștere precisă a diferitelor sporturi, însă aduce inovaţii importante în multe domenii medicale.