Covid este o prescurtare. Ea provine de la Corona Virus Disease, scris în engleză, care înseamnă în românește „Boală prin Virus Corona”. Chiar dacă a apărut în China, cei care au abreviat-o au folosit limba engleză. La prescurtarea rezultată au adăugat și anul în care a fost identificată boala, adică 2019, ca și cînd se așteaptă încă un covid în anii următori. Terminologia ar fi COVID-19, Covid-19 sau covid-19.

I s-a spus „19”, pentru că prin coronavirusuri au mai fost înregistrate epidemii în anii anteriori, în China, în 2002, și în Arabia Saudită, în 2012. Interesant este că bolile din 2002-2004 și 2012 nu au fost denumite Covid-02 sau Covid-12, nici atunci, nici acum.

Aceste boli au rămas cu denumirile vechi: ARDS/SARS și MERS, adică Sindromul de detresă respiratorie acută, respectiv Sindromul respirator din Orientul Mijlociu (traducerile abrevierilor din engleză). Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis: COVID-19.

În limba română, prescurtările se scriu de obicei cu litere mari în ordinea scrierii cuvintelor care trebuie abreviate. Spre deosebire de abrevierea în ordinea scrierii în limba română, abrevierile din sistemul biochimic și medical, indiferent de limbă, se fac din scrierea în limba engleză.

Endocrinologia, cu hormonii ei, este „campioană” la acest capitol. Se știe că nu se prescurtează HTS, pentru că hormonul este thyroid stimulating hormone, adică TSH. TSH se mai pronunţă și hormon tireotrop, dar nu se prescurtează HT, chiar dacă se știe că hormonii hipofizari sunt „tropi”.

De la tropos, care înseamnă, în greacă, „mod, manieră, comportament”. Este vorba despre hormonii care se comportă stimulînd alţi hormoni. Se știe că nu se prescrutează HAM, ci antimullerian hormone, adică AMH  (hormon care ne spune cît este  rezerva ovulatorie).

O abreviere complexă

Covid este o abreviere complexă, care nu desemnează vreo instituţie sau vreo prescurtare de hormon. S-au luat două litere dintr-un cuvînt, apoi alte două litere, din al doilea cuvînt, și în final o literă din al treilea cuvînt, toate din engleză. Un fenomen asemănător s-a produs cu „politruc”, preluat din două cuvinte rusești (politiceschi rucovoditel, în traducere „comisar/supraveghetor politic”).

Și alţii și-au pus problema modului de scriere a acestei boli. De exemplu, jurnaliștii englezi de la The Guardian (Elisabeth Ribbans, 2020 – editor șef) au considerat că este corect a scrie Covid.

Jurnalista, într-o discuție cu un cercetător englez pe tema covidului, a punctat că, în engleză, precum în română (scriu eu), stilul de abreviere este de a scrie cu litere capitale atunci cînd este vorba despre BBC sau NHS. Dar, bizar, în această publicaţie, scrierea despre „NASA” este „Nasa”, iar despre „UNICEF” este „Unicef”.

Alături de The Guardian se găsesc Times din Londra și New York Times. Amîndouă scriu „Covid”, nu „COVID”, precum recomandă OMS.

Un alt jurnal celebru, Washington Post* a scris la început „Covid”, pentru a ajunge acum să scrie „covid”.

Și jurnalele franceze celebre au început să scrie Covid, și nu nCOVID (ex: Le Monde, Le Figaro).

Fenomenul invers

Există și fenomenul invers. În românește, multe nume comune au devenit proprii. De la numele comun „de rînd”, s-a ajuns ca prima literă a numelui să fie capitală. De la nume de profesii (exemplu: cojocar, olar) sau de animale (vulpe, urs) s-a ajuns la nume de familie care încep cu o literă capitală.

În acest sens, dacă privim spre modul de formare a numelui „covid”, ar trebui să scriem CoViD. De altfel, virusul care provoacă boala a fost prescurtat SARS-CoV. SARS, de la „sindromul sever respirator acut” (forma din limba engleză), iar CoV de la coronavirus.

De altfel, virusul în sine se scrie cu litere de rînd, nu cu capitale. La fel cum nu scriem virus „GRIPAL”, ci virus „gripal”. Astfel, OMS scrie despre această boală ca fiind COVID-19, iar despre virus ca fiind „CoV”. O inconsistenţă. Dar, dacă este o convenţie, atunci ea nu trebuie respectată, ci recomandată, precum face Academia Română.

Masculin sau feminin?

Academia Franceză se ocupă și ea de subiect, plecînd de la problematica (din franceză) dacă acronimul „covid” este masculin sau feminin (https://www.academie-francaise.fr/le-covid-19-ou-la-covid-19).

În cursul explicaţiei că boala este feminină, acronimul este scris de „rînd”, adică „covid”. Francezii din Canada nu sînt întru totul de acord cu Academia Franceză. Pentru ei „covid-ul” este feminin, dar „covid-ul” este „COVID” (https://ici.radio-canada.ca/nouvelle/1657532/covid-linguistique-virus-epidemie-wuhan-usage).

Limba română are o caracteristică pe care lingviștii o scot în evidenţă: atunci cînd o abreviere devine extrem de familiară, atunci se produce fenomenul trecerii de la capitale la exprimarea comună, de rînd, cu vocalele adăugate (Rodica Zafiu, 2003). De exemplu „CFR” devine „cefere”, „PCR” devine „pecere”. De aceea, „COVID” sau „Covid”, unde vocalele sînt deja adăugate, nu ar fi  anormal să devină „covid”.

Limba română mai are o caracteristică: adaugă articolul hotărît la o abreviere, atunci cînd fraza o cere. De exemplu: „VSH-ul pacientului X este crescut”. Din acest punct de vedere, se pare că în limba română se generează un paradox. VSH este „viteza...”, substantiv feminin, în schimb abrevierea este masculină.

Același lucru se observă și pentru „covid”; „covid-ul” este masculin, chiar dacă „boala” este feminină. Vorbirea curentă în limba română păstrează genul masculin pentru „covid” și la plural. Dacă este un covid, am auzit printre colegi în loc de „Cîte cazuri de covid ai avut?”, „Cîţi covizi ai avut?”. O caracteristică a limbii, care pe „d” îl modifică, la plural, în „z”.

În concluzie, eu, filofrancez fiind, cred că nu este greșit a scrie covid, dacă nu este primul cuvînt al propoziţiei. Căci, altfel, evident, este Covid.

De la „î” la „â”

Acest articol, precum și toate materialele primite de la dr. Dan Pereţianu, sunt scrise cu „î” în loc de „â”, iar aici autorul ne explică de ce. (Redacţia)

În 1992, Academia Română a recomandat ca „î” la mijlocul cuvîntului să se scrie „â”. Atenţie, „î” a devenit „â” numai în mijlocul cuvîntului. Interesant este că cei care au votat această schimbare (decizia s-a luat prin vot) nu erau lingvişti, iar cei doi academicieni lingvişti s-au opus acestei aberaţii.

Motivul a fost că limba română provine din limba latină și că în latină „pane” a devenit „pîine”, „mane” a devenit „mîine” și „cane” a devenit „cîine”. În aceste cuvinte acum, în loc de „î”, Academia îl recomandă pe „â”. Un al doilea motiv ar fi că „î” a fost impus de comuniști, și anume de cei care erau apropiaţi de limba rusă sau de limbile slave. Aici aș dori să scot în evidenţă două aspecte:

• ortografia chirilică a lui „î” în limba rusă/bulgară (nu și în celelalte, care scriu în ortografia latină) este complet diferită și nu are legătură cu î-ul scris latinește. În aceste limbi, „î” se scrie ca un „b” cu o liniuţă în spate: adică „ъ”. Din punctul de vedere al lui „î”, se știe că turcii au adoptat, pe vremea lui Mustafa Kemal Atatürc, ortografierea latină, și că „î”-ul turcesc este scris ca un „i” cu jumătatea lui „î” din vîrful lui „i”, adică „ɩ”. Toţi cei care au fost la Istanbul au vizitat Palatul Sultanilor, pe care occidentalii îl pronunţă „Topkapi”, dar care este de fapt „Topcapî”. Pînă și turcii și occidentalii și-au dat seama că „î” provine din „i”, și nu din „a”!
• recomandarea de a scrie strict fonetic nu a fost impusă de comuniști, ci de lingviști. Cel mai important reprezentant a fost acad. Alexandru Graur. Acad. Graur era adeptul prof. Sextil Pușcariu, care a sprijinit principiul „o fonemă = o literă”. Și numai una. Un exemplu de mare intelectual român care a sprijinit acest principiu cu mult înainte de a fi enunţat este marele poet Vasile Alecsandri. Alecsandri a remarcat că limba română îl generează pe „cs”, chiar dacă toţi scriu „x”. X nu este din limba română. Chiar și cuvîntul „exemplu” nu este „exemplu”, căci de fapt toţi îl pronuntăm „egzemplu” (Graur, 1985).

De scos în evidenţă și că cel mai strălucit istoric român slavist din acele vremi (1953), care ar fi putut susţine pe „î” din slavona de tip chirilic, nu era deloc comunist, ci era un legionar notoriu, prof. P.P. Panaitescu, care în timpul lui Antonescu a fost rectorul Universităţii București.

Nu „î” din „a” confirmă limba latină ca limbă originară pentru română. Pe de altă parte, în limba română, cele mai multe cuvinte cu „î” la mijlocul cuvîntului nu provin din latină, iar dacă provin, nu își au originea în cuvinte care includ „a” (!).

Iată cîteva exemple:

- „vînt” provine din latinescul „ventus-ventum” cu „e” transformat în „î”;

- „caldarîm” provine din turcescul „kaldırım”, unde litera „ı” este fonema „î”;

- „gînd” provine din maghiarul „gondol”.

Din aceeași perspectivă ar trebui să pronunţăm ca în românește „sînt” şi nu „sunt”, deoarece cuvîntul latinesc „sunt” s-a transformat în româneşte în „sînt”. Nu este nicio ruşine, iar esenţa limbii nu se schimbă.