Tentația e mare, devenim mereu mai conștienți de ceea ce, din grabă, nici nu mai observam, dar pentru binele tuturor, e mai bine să ne folosim deocamdată ochii minții, amintirile și imaginația, și să avem certitudinea viitoarelor primăveri mai liniștite.
Pentru moment, putem să ne bucurăm de natură printr-o incursiune în expoziția aflată pe simeze la Galeria Romană, programată până pe 11 aprilie, care a reușit să fie vernisată luna trecută, în ultima săptămână de normalitate înainte de începerea stării de urgență.

Protagonist este artistul vizual Matei Lăzărescu, care a venit la întâlnirea cu publicul bucureștean cu o expoziție personală de pictură, desen, fotografie și video, toate aceste modalități de exprimare fiind întrepătrunse și complementare în creația sa. Născut la București în 1948, fiu de medic, Matei Lăzărescu și-a dorit să devină pictor și a terminat studii de specialitate în 1972.

Cum însă viața are uneori planurile sale proprii pentru fiecare dintre noi, diferite de ceea ce ne imaginăm sau ne programăm, tânărul artist a fost repartizat după absolvire la nou înființata Direcție a Monumentelor Istorice, și repartizat să lucreze ca restaurator la mănăstirile din Bucovina (Moldovița și Humor), experiență pe care o consideră esențială în dezvoltarea sa, care i-a permis apropierea de lumea nealterată a satului și o cunoaștere aprofundată a acesteia.

Pentru că la noi nu existau încă specialiști, a fost trimis pentru specializare la Roma, și așa a ajuns să se perfecționeze într-un domeniu la care nu se gândise, care i-a oferit oportunitatea de a se afla în apropierea unor capodopere ale artei ecleziastice din România dar și din Italia, și ulterior din Franța, tara în care a emigrat în 1979, și unde profesia de restaurator a fost cea care i-a asigurat cele necesare traiului.

Considerându-se pictor în adâncul ființei sale, în permanență, a continuat să își practice arta în perioadele dintre proiectele de restaurare, în așa-zisele vacanțe, dar având mereu un fel de jurnal scris, dar și grafic, cu schițe, desene, completat de fotografii, cu ajutorul cărora imortaliza tot ceea ce îi atrăgea atenția și îi stimula creativitatea și sensibilitatea artistică.

Expoziția prezentă aduce laolaltă lucrări realizate în ultimii zece-cincisprezece ani, care au ca element comun căutarea și evoluția luminii, atât în spațiile interioare, cât și în exterior. Pentru lucrările având ca subiect fragmente de natură artistul a lucrat, asemenea impresioniștilor, preponderent pe teren, pentru a surprinde lumina și textura ce îl interesau, doar foarte puține retușuri finale fiind realizate în atelier.

Ceea ce poate să ne surprindă la tablourile lui Matei Lăzărescu este atenția și migala, răbdarea cu care s-a aplecat asupra unor detalii fine ale naturii, ale plantelor, în încercarea de a surprinde nu doar un moment izolat, ci și devenirea florilor, curgerea apei unui pârâu, trecerea vântului prin iarbă…

La fel de remarcabil este modul în care, chiar și în acele lucrări reprezentând spații interioare, predominant întunecate, distingem undeva o geană de lumină care devine ținta privirii, și ne dă speranța vieții care renaște iar și iar, învingătoare peste orice fel de vicisitudini. Pasiunea pictorului pentru limba greacă veche apare reprezentată și în câteva tablouri, o îmbinare de artă profană și religioasă, încărcate de vibrații spirituale și simboluri.

Parcursul expozițional nu se putea încheia fără întâlnirea cu câteva planșe aparținând unuia dintre proiectele restauratorului Matei Lăzărescu, cel al catedralei Saint Etienne din Toul (Lorena, Franța), realizat în perioada 2002-2003. Fiecare lucrare, indiferent de tipul său ori de tematica abordată, ne prilejuiește multiple posibilități de reflecție asupra vieții, dar și bucuria unei trăiri artistice deosebite.