Newsflash
Dosar

Crăciun pe Zoom

de Dr. Gabriela MIHĂILESCU - dec. 24 2020
Crăciun pe Zoom

Prea puţine au fost sărbătorile de Crăciun pe care le-am petrecut altfel decât alături de cei mai dragi membri ai familiei mele. Anul acesta însă, mă pregătesc de un alt fel de Crăciun. Unul pe Zoom.

Bradul împodobit, coroniţele și ghirlandele luminoase și colorate ce decorau casa, colindele, bucuria de a dărui, atmosfera de sărbătoare, bucatele tradiţionale românești însoţite de veselie și cele mai frumoase sentimente au marcat mereu, în cel mai plăcut mod cu putinţă, finalul unui an.

Un an mai bun sau mai puţin bun, mai ușor sau mai complicat, mai vesel sau mai trist, cu reușite mai mari sau mai mici. Nu sunt interesată deloc de statistici, dar cred că 2020 se înscrie, pentru toate categoriile menţionate, numai la ceea ce urmează după conjuncţia „sau”.

online

Joyeux Noël la Notre Dame

În anul 1990 am serbat Crăciunul departe de familia mea, într-un sat din sudul Franţei. Eram o studentă româncă la Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila” din București, fiind considerată, după Revoluţia din 1989, o prezenţă extrem de neobișnuită și probabil interesantă pe acele meleaguri.

Am simţit asta în momentul în care am fost invitată să le vorbesc la miezul nopţii, după slujba de Crăciun, enoriașilor care umpleau până la refuz biserica Notre Dame de Bessèges.Nu îmi venea să cred că am auzit bine, sau că am înţeles corect frumoasa limbă a lui Voltaire.

Am pășit în faţa tuturor, le-am adresat câteva fraze din suflet încheind, desigur, cu urarea „Joyeux Noël” și m-au adoptat instantaneu. Am serbat un Crăciun minunat împreună cu ei, oameni necunoscuţi care deveniseră pe negândite familia mea în acel an.

În 2013 am experimentat Crăciunul la plus 35 de grade Celsius, în emisfera sudică, cu brazi sau orice alţi copaci împodobiţi și omniprezenţi, ghirlande și coroniţe din flori proaspete, lampioane colorate, artificii, colinde și tangouri, cadouri împachetate în cutii voluminoase și Moș Crăciun venind de pe ocean în pantaloni scurţi și tricou.

A fost întâmpinat cu urarea „Feliz navidad!” și poftit la masa tradiţională de Crăciun afară în curte, sub cel mai albastru cer pe care l-am văzut eu vreodată.

În online cu zâmbetul pe buze

Anul acesta mă pregătesc de un alt Crăciun, despre care îmi voi aminti peste ani probabil ca fiind unul atipic, precum cele descrise deja, având în vedere că, în afară de prezenţa fizică la spitalul suport COVID – care nu aș putea spune că a fost nici ușoară, nici lipsită de riscuri, nici bazată pe experienţa mea profesională –, activitatea didactică și știinţifică, dar și toate hobby-urile mele s-au mutat exclusiv online.

Am participat intens la cursuri, lucrări practice, congrese, conferinţe, webinarii, prezentări, plimbări, spectacole, concerte, vizite la muzee stând pe același scaun, la același birou, în aceeași cameră, de nouă luni. Devenind atât de „pricepută” în ale online-ului mi-am serbat ziua de naștere pe Zoom, antrenându-mi toţi prietenii dragi, de pe două continente, în acest nou univers.

Dacă acest mod de a serba un eveniment, cu păstrarea regulilor impuse de pandemie și de locul meu de muncă adaptat din martie nevoilor societăţii, a fost o premieră și un succes, de ce să nu serbez la fel și Crăciunul? În cele din urmă, important este să îi simţi aproape pe cei dragi, să oferi, să te distrezi și să te bucuri împreună cu ei.

Să fii fericit în primul rând că ești sănătos și ai mai apucat și Crăciunul din acest an și să speri că vei reuși să treci cu fruntea sus și
zâmbetul pe buze peste toate obstacolele vieţii.

Un e-mail pentru Moș Crăciun

Bradul îl putem împodobi și în acest an, colinde putem asculta și cânta, cadouri putem să oferim și să primim chiar dacă s-au transferat și ele tot în online, dar e bine că totuși nu au dispărut.

Le voi putea ura celor dragi „Crăciun Fericit!” și voi ciocni și virtual un pahar de șampanie cu ei, stând de data aceasta, fără public și fără cer albastru, pe același scaun, la același birou, în faţa aceluiași calculator și în aceeași cameră unde am un puternic sentiment că voi mai sta încă multe luni de-acum înainte.

Mă pregătesc să îi scriu un e-mail lui Moș Crăciun și să îi spun că îmi doresc foarte mult un scaun de birou mai confortabil... lucru pe care,
mărturisesc, nu i l-am cerut niciodată până anul acesta.

Citiți și:

În așteptarea lui Moș Crăciun

Sărbători liniștite

Lecții ale anului 2020

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe