Deunăzi, am dat peste un număr din 1999 al Revistei Române de Ultrasonografie, care este denumită în prezent Medical Ultrasonography. Revistă de înaltă ţinută.

Editorialul scris de domnul profesor Petru Adrian Mircea, internist, gastroenterolog, specialist în ultrasonografie și iubitor al limbii române, se intitulează „Despre redactarea articolelor știinţifice medicale și, nu în cele din urmă, despre redactarea medicală în limba română”. Am avut revelaţia unei izbitor de normale atitudini și invitaţii pro-limba română.

Cum adică? Îngrijorarea domniei sale provenea din experienţa acumulată ca editor de materiale știinţifice ce urmau să fie publicate în limba română. Constata, pe scurt, că în afara evaluării produsului știinţific, corectitudinea exprimării în limba română era o altă piatră de încercare. Cum era firesc, își punea problema cauzei: ignoranţă, grabă, grija faţă de dominanta știinţifică în defavoarea exerciţiului lingvistic.

Lărgesc imaginea conturată cu cea a prezentărilor orale abundente și variate: cele clasice (conferinţe/congrese) sau recent-„pandemice” (webinarii). Pentru „nostalgicii” limbii române, adecvat folosite, dezamăgirile curg dinspre toate palierele: cadre (ne)universitare, rezidenţi, manageri nepracticieni, dar supratitraţi etc. Neglijenţă, în cel mai bun caz, dar nu mai puţin nocivă/dureroasă este oglinda a ceea ce mass-media oferă generos.

Nu de puţine ori am atras atenţia asupra greșelilor repetate de exprimare ale unor colegi, atunci când era de sperat un răspuns. Reacţiile au fost: nedumerire, indiferenţă, dar, în mod egal, și dorinţa de corectare într-o perspectivă imediată.

Claritatea, nuanţele, inechivocul

În mod dramatic, asistăm la preluarea expresiilor-șablon din mass-media, a greu scuzabilelor dezacorduri, a stupidelor neologisme, uitând claritatea și nuanţele sau inechivocul limbii române, după caz.

Majoritatea publicaţiilor periodice știinţifice românești au, de ani, ca cerinţă obligatorie folosirea limbii engleze. Ce ușurare pentru cei cu dificultăţi grosolane/subtile de exprimare în limba română, dublate de lipsa necesităţii, cum ziceam, a exerciţiului lingvistic!

Modelele profesionale erau și trebuie să fie deopotrivă corecte și elegante și în modul de exprimare. Ar deveni încă mai ,,molipsitoare și motivante” pentru discipoli.

Înclin să cred că ne-am aliniat cerinţelor lumii știinţifice, dar că am pierdut parţial rigoarea și eleganţa limbii native bine stăpânite. Editorialul domnului profesor avea și are bătaie lungă. Ar trebui republicat periodic. În acel an, făcea, iată, o invitaţie valabilă perpetuu: e timpul să devenim mai exigenţi cu noi înșine!

Citiți și: Despre corpii Weibel-Palade