Camera hiperbară pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca este noutatea acestor zile. O nouă dotare, un proiect european pe care Consiliul Judeţean Cluj îl cofinanţează din postura de aplicant.
Am discutat despre acest subiect cu dr. Sanda Lidia Patrichi, managerul unităţii sanitare.
Care este, pe scurt, istoria camerelor și a terapiei hiperbare?
Terapia hiperbară are o vechime de 50 de ani. A fost folosită, la început, pentru accidentele de submersie, pentru cazurile de decompresie, dezvoltându-se în timp și pentru alte patologii. Este o terapie asociată celor convenţionale, cu două beneficii. Vorbim în primul rând despre reducerea perioadei de recuperare post-afecţiune. Odată cu scăderea perioadei de acordare a îngrijirilor medicale, scad și costurile, inclusiv cele pentru pacient. Acesta este al doilea beneficiu al terapiei hiperbare.
În ce afecţiuni poate fi utilă terapia hiperbară?
Vorbim despre adresabilitate largă, de la leziuni la boli grave. Mă refer la maladii cardiovasculare, la boli neurologice, la chirurgia cordului, patologii ortopedice, chirurgie plastică și reparatorie, ischemie periferică acută, arsuri termice și chimice, boala de iradiere, embolie gazoasă, recuperarea sportivilor. De asemenea, se adresează unor boli precum diabetul zaharat, scleroza multiplă, cancerul, inclusiv cel în stare avansată, boala Lyme, degerături, afecţiuni hepatice.
Ce alte beneficii presupune utilizarea camerei hiperbare în tratamentul pacienţilor?
Fiecare segment amintit anterior cuprinde patologii dintre cele mai variate, precum: patologia coronariană acută, septicemii și stări septice, traumatisme prin zdrobire, arterite, neuropatii, retinopatii, hipoacuzie acută, intoxicaţie cu cianuri, accidentul vascular cerebral, boala Buerger. Or, utilizarea camerei hiperbare limitează extinderea leziunilor ischemice, previne apariţia unor complicaţii cu impact negativ, accelerând procesul de vindecare. Este de amintit și recuperarea eficientă și rapidă a pacientului, [ceea ce sporește] șansa de reinserţie socială. Zona de risc este cea avantajată, se creează, practic, noi vase de sânge. Avantajul: oxigenul ajunge în ţesuturi prin difuziune.
În aceste condiţii, costurile sunt marea provocare...
Da, sunt provocarea noastră în perioada următoare. Trebuie să fundamentăm împreună cu CNAS și Ministerul Sănătăţii tariful per procedură terapeutică. Noi dorim să facem astfel încât aceste servicii să fie acoperite prin calitatea de asigurat, iar preţul per ședinţă să fie decontat de CAS.
Cum se situează spitalul în ceea ce privește personalul de specialitate, necesar operării acestei camere?
Trebuie să subliniez un lucru foarte important. Noi suntem primul spital de stat din România care va avea cameră hiperbară (n.r.: multiloc), cele existente sunt private. Suntem deja șapte medici cu competenţe în medicina hiperbară din diferite specialităţi: Cardiologie, Neurologie, Recuperare medicală, Ortopedie, Chirurgie plastică și recuperatorie, ATI.
Ce tip de cameră hiperbară veţi avea?
Propunerea noastră, care a fost acceptată, a vizat amplasarea unei singure camere de grup, clasa A, multiloc (multiplace). Este vorba despre o capacitate de opt persoane pe scaune. În plus, camera permite și alte configuraţii alternative, de exemplu: două persoane pe targă, două pe cărucior sau scaune. Sunt camere ce reduc riscul de claustrofobie, relaxează pacienţii.
Când va fi dată în folosinţă această cameră hiperbară?
Camera hiperbară va fi dată în folosinţă anul viitor. În momentul de faţă are loc amenajarea spaţiului, care va dura aproximativ șase-șapte luni. Ea va servi, în medie, 1.000 de pacienţi pe an. Costul final al achiziţiei se ridică la 5.865.000 de lei.
Ce precauţii trebuie luate înainte de utilizarea acesteia?
Pacienţii trebuie foarte bine evaluaţi anterior. Ei trebuie evaluaţi responsabil, după care trebuie ajustată presiunea. Oxigenul folosit trebuie să fie livrat în parametrii cei mai înalţi de calitate și concentraţie. Pentru aceasta, vom închiria un echipament de stocare și vaporizare alcătuit dintr-un rezervor și un vaporizator atmosferic pentru transformarea oxigenului medicinal lichid în oxigen medicinal gazos. Datele tehnice sunt multe, au importanţa lor și cu siguranţă voi reveni asupra lor.
Care sunt riscurile sau efectele negative la care pot fi expuși pacienţii cărora li se recomandă terapia hiperbară?
Terapia hiperbară este sigură, complicaţiile sunt rare. Dintre acestea, complicaţiile mai frecvente care ar putea apărea ţin de miopie, leziuni ale urechii medii sau interne, barotraumă asupra organelor interne.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe