Newsflash

ACTUALITATE


Acasă la Sfântul Ioan Casian

de Dr. Maria DRAGOTĂ - aug. 20, 2010

Graţie unor buni prieteni, doctori amândoi, în vara anului 2008 (tocmai la 27 iulie, ziua Sfântului Pantelimon, unul din patronii spirituali ai medicilor), am ajuns la Mânăstirea „Sfântul Ioan Casian“ (localitatea Târguşor, judeţul Constanţa). … (...)

Muzeul memorial al unor savanţi

de Madeleine KARACAŞIAN - aug. 20, 2010

   Aflându-mă recent invitată în Armenia, împreună cu scriitorul Varujan Vosganian, la cea de-a Cincea Conferinţă Panarmeană a Scriitorilor, am avut privilegiul de a sta vreme de cinci zile în staţiunea montană (1.500 m.) Dzaghcaţor, la o distanţă de 50 km de capitala Erevan, cuprinsă de o caniculă uscată, neobişnuit de arzătoare. Mai fusesem şi altă dată la Dzaghcaţor, când vizitasem un excepţional complex mânăstiresc – Kecearis – datând din secolele XI–XIII. De această dată, într-o pauză a lucrărilor Conferinţei, aveam să descopăr singura instituţie de cultură din localitate – Muzeul memorial al fraţilor Orbeli. (...)

Spre o hermeneutică a durerii

de Elena SOLUNCA - aug. 20, 2010

   Într-o conferinţă susţinută în anul 1940 şi intitulată „Creştinul în lumea modernă“, Mircea Vulcănescu, panoramând aspectele vremii sale, constata că omul şi-a pierdut sentimentul transcendenţei şi, odată cu acesta, „adevărata lui idee despre sine, aceea că era chemat la viaţă pentru alte minuni decât aceea de a se robi căutării hranelor pământului“. Pierderea sentimentului transcendenţei îl „lasă pe om în lume singur şi fără sens şi introduce anarhia în înţelegerea lumii“. Asociată cu aceasta, pierderea sensului întrupării lui Dumnezeu frustrează omul de perspectiva sfârşitului, „îl desface din rostul lui şi-i orientează făptuirea asupra îmbunătăţirii vieţii de aici“. (...)

Manevre, metode, tratamente şi mituri

de Constanţa MARINESCU - aug. 20, 2010

   Editorialul revistei lunare VIAŢĂ+SĂNĂTATE, nr. 8/2010, ne atrage atenţia asupra unui pericol virtual, şi nu la modul figurat, ci real, ce poate apărea pe emailurile celor care comunică electronic şi care primesc zilnic tot atâtea „sfaturi“ pentru tratarea diferitelor boli. Intitulat „Lupul din inbox“, articolul, semnat de dl dr. Valentin Nădăşan, trage un semnal de alarmă vizavi de năstruşnicele, spectaculoasele, de cele mai multe ori, aşa-zise sfaturi medicale. „Pentru cititorii revistei noastre, mi-am propus ca, împreună cu colegii mei care semnează articolele din acest număr, să luăm foarte în serios câteva dintre aceste «glume» medicale care sunt potenţial vătămătoare“, scrie dsa. (...)

Sindromul metabolic în tratamentul antipsihotic

de Dr. Al. TRIFAN - aug. 20, 2010

   Este cunoscut faptul că sindromul metabolic, numit şi sindromul de rezistenţă la insulină sau sindromul X, se caracterizează prin obezitate abdominală (centrală), dislipidemie aterogenică (creşterea trigliceridelor şi reducerea colesterolului HDL), rezistenţă la insulină şi hipertensiune arterială. Psihiatrii au observat în ultima vreme că medicaţia cu care tratează pacienţii psihotici este asociată, nu întâmplător, cu creşterea în greutate a acestora din urmă. Mai mult decât atât, fără ca să se cunoască cu precizie mecanismul fiziopatologic, studii valide au arătat că anumite antipsihotice atipice sunt asociate cu o mai pronunţată creştere în greutate decât antipsihoticele tipice. (...)

Comunicarea medic–pacient (I)

de Luminiţa VÂLCEA - aug. 20, 2010

  Actul terapeutic are două verigi la fel de importante: medicul şi pacientul. Neparticiparea sau neimplicarea oricăruia dintre ei are acelaşi rezultat: eşecul actului medical. Succesul unui act medical ţine într-o mare măsură şi de modul în care pacientul înţelege să se implice în procesul său de vindecare. Din această perspectivă,o bună comunicare medic–pacient este vitală. (...)

DOAMNA X ŞI DOMNUL Y

de Dan LĂZĂRESCU - aug. 20, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

ONOMATOPEELE ORGANISMULUI UMAN (1)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - aug. 20, 2010

   O ordine în nesfârşita mulţime de onomatopee este posibilă doar parţial: unele onomatopee se află incluse în dicţionare în funcţie de ţară, pe când un mare număr dintre acestea rămân contextuale, episodice, sau sunt rezultatul unui umor de conivenţă, de complicitate în sens pozitiv, care la noi s-a cam pierdut din cauza prea multelor zâzanii. (...)

Ghidurile de practică

de Prof. dr. Alexandru BUCUR - aug. 20, 2010

   Situaţia actuală în Medicina dentară nu trebuie să ne uimească, ea este rezultatul absolut firesc al concepţiei „democratice dentare“ în virtutea căreia puterea vine de jos şi se sprijină în mod esenţial pe majoritate. Practic, aceasta duce, în concluzie, la excluderea competenţelor reale, căci competenţa reprezintă întotdeauna o superioritate cel puţin relativă, care nu poate fi decât apanajul unei minorităţi, minoritatea chirurgicală. (...)

Despre reforma instituţiilor de sănătate publică

de Dr. Traian IONESCU - aug. 13, 2010

   Dacă studiezi o carte serioasă de management, la capitolul care tratează nu cum să dispară o întreprindere sau o instituţie, ci cum să reziste sau să se dezvolte în condiţii noi şi într-un mediu turbulent (pentru această treabă este nevoie de manageri), vei găsi în subcapitolele privind planificarea şi strategia următoarele: „Este evident că metodele tradiţionale ale planificării pe termen lung cu atenţia lor îndreptată în «interior», cu accent pe buget şi personal, au devenit nepotrivite şi insuficiente pentru conducerea organizaţiilor într-un mediu turbulent. (...)

Laparoscopie tradiţională şi asistată robotic în Urologie şi Ginecologie Transmisiuni live 3D

de Dr. Cristian Nicolae MANEA - aug. 13, 2010

   Centrul de Chirurgie Robotică din cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca a organizat, recent, primul curs internaţional de chirurgie robotică din România. Acest curs a beneficiat de sprijinul Institutului European de Oncologie din Milano, al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu“ Cluj-Napoca şi, nu în ultimul rând, de cel al Aging Male Romanian Association. La acest eveniment medical au participat 57 de medici urologi, chirurgi generalişti şi ginecologi din Serbia, Italia, Republica Moldova, Bulgaria şi România. (...)

BREF

de Dr. E. G.-P. - aug. 13, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

„Transparenţă în medicină“

de Luminiţa VÂLCEA - aug. 13, 2010

   Colegiul Medicilor din România organizează în ziua de 26 octombrie 2010, la Hotel Howard Johnson, Sala Grand Ballroom, conferinţa „Transparenţă în medicină“.
   Colegiul Medicilor din România consideră că asigurarea unei relaţii transparente cu companiile din industria farmaceutică este primul pas pe care corpul medical îl poate face cu minimum de resurse şi maximum de beneficii în termeni de încredere la nivelul pacienţilor şi al corpului social. Chestiunea transparenţei între industrie şi medici este bine reglementată în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă şi în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană. (...)
 

„PARASOLAR“ NATURAL?

de Dan LĂZĂRESCU - aug. 13, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

DE LA ONOMATOPEE LA CUVINTE (5)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - aug. 13, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Istoria eradicării variolei – învăţăminte –

de Prof. dr. Constantin CIUFECU - aug. 6, 2010

    Supravegherea şi controlul epidemiologic au constituit factori esenţiali ai programului de eradicare a variolei – afirmaţie unanim recunoscută actualmente.
    Datele furnizate de supraveghere au reprezentat informaţiile care au asigurat monitorizarea, adaptarea strategiei şi progresul controlului eradicării. Setul minim de informaţii culese se referea la prezenţa noilor focare, la gradul de difuziune al izbucnirilor epidemice, la caracteristicile cazurilor după gen, vârstă şi status vaccinal. Deciziile strategice s-au bazat pe urmărirea indicatorilor de morbiditate şi mortalitate cu care se evalua progresul eradicării şi se justifica politica deciziilor şi conducerea programului. (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

„Manelizarea“ – noua politică a concurenţei?

de Alice ŢUCULESCU - aug. 6, 2010

  Fire practică, inventivă, cu ochiul şi mâna îndelung exersate pe detaliu, doctorul Horaţiu Angelescu pare a face parte mai curând din vechea gardă a chirurgilor noştri. A celor care şi-au însuşit arta supravieţuirii numai prin performanţă.
  Şi astăzi – când se vorbeşte tot mai apăsat de un orizont al eşecului –, experienţa sa profesională, dar şi de viaţă tumultuoasă, poate pune pe un medic tânăr, dornic cu adevărat să înveţe, pe o nesperată şină a succesului.
  Povestea acestui excelent flebolog de la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament „Dr. Victor Babeş“ Bucureşti, care a imaginat cu decenii în urmă – în premieră pe plan internaţional – o nouă metodă chirurgicală pentru tratamentul ulcerului de gambă, reuşind să dea strălucire unui domeniu de nişă, o puteţi afla citind interviul pe care mi l-a acordat de curând. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

BREF

de Dr. E. G.-P. - aug. 6, 2010

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Cuvântul eludat

de Dr. Mihail MIHAILIDE - aug. 6, 2010

    În succesiunea de întâmplări considerate de interes jurnalistic – cele mai multe, în fapt, de o reiterată banalitate, altele de ascuns interes comercial (sub forma aşa-ziselor conferinţe de presă: doi vorbesc, patru ascultă şi apoi întreabă pe lângă subiect) care, ulterior, se cer a fi scoase la lumină în redacţii – prea puţine sunt evenimente, prin organizare, participare şi semnificaţie. Un astfel de eveniment a fost cel despre care am relatat într-o notă publicată în „Viaţa medicală“ din 23 iulie a.c., intitulată „În spiritul jurământului hipocratic“. Se referea la dezvelirea, în curtea Institutului Clinic Fundeni, a bustului în bronz reprezentându-l pe marele chirurg Dan Setlacec, o realizare a sculptorului Ionel Stoicescu, la un an de la dispariţia Profesorului, prin diligenţele elevilor săi, în speţă a dlui prof. dr. Irinel Popescu. Această „filială“ neuitare, faţă de părintele lor spiritual, m-a impresionat prin raritatea gestului în zilele ce se petrec, dar şi prin sperata forţă a exemplului. Cu atât mai mult azi, când, atingând vârsta pensionării, maeştrii de până atunci pleacă pe scara de serviciu, iar în privinţa „eternizării“ memoriei lor, lucrurile stau ca în cazul bustului savantului Victor Babeş, de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, care se înfăţişează miilor de studenţi români şi străini mutilat, în indiferenţa conducerii UMF „Carol Davila“… (...)

 

CONCURS DE IDEI PENTRU PANTEONUL ROMÂNIEI

- aug. 6, 2010

   Constituirea unui Panteon al României care să pună în evidenţă personalităţile marcante, de intensă strălucire, din patrimoniul nostru cultural şi spiritual, a devenit o datorie morală pentru cel mai înalt for al conştiinţei româneşti, Academia Română.
   În acest sens, Fundaţia Panteonul României, asociaţie nonprofit, organizează un concurs de idei în scopul prezentării unor opinii avizate asupra unui monument ce se doreşte să nu fie doar o oglindire a instituţiilor similare din Europa, ci să reflecte un stil arhitectonic tradiţional românesc. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe