Autoritățile din China vor să înceapă vaccinarea împotriva bolii COVID-19 la copiii cu vârsta de 3 ani, pe măsură ce cazurile de îmbolnăvire cresc în această țară.
Copiii mici, cu vârsta de 3 ani, vor începe să primească doze de vaccin împotriva COVID-19 în China, țară în care 76% din populație a fost vaccinată cu schemă completă, scrie The Associated Press. Totodată, autoritățile chineze, arată sursa citată, mențin o politică de toleranță zero față de focarele de COVID-19.
China devine astfel una dintre puținele țări din lume care începe vaccinarea la copiii mici împotriva coronavirusului SARS-CoV-2. Cuba, de exemplu, a început vaccinarea pentru copiii mici începând cu vârsta de 2 ani, arată aceeași sursă. SUA și multe țări europene permit administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 de la vârsta de 12 ani, deși se pare că Statele Unite ale Americii vor să dea drumul vaccinărilor pentru grupa de vârstă 5-11 ani.
Presa străină relatează că guvernele de la nivel de provincie și din unele orașe din cel puțin cinci provincii chineze au emis notificări în ultimele zile, anunțând astfel că va fi necesar ca micuții începând cu vârsta de 3 ani și până la 11 ani să se vaccineze împotriva COVID-19.
Extinderea campaniei de vaccinare vine în contextul în care anumite zone din China iau noi măsuri de reducere a transmiterii COVID-19, pentru a încerca să reducă noile focare ce pot să apară la nivel local.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe