De când temperaturile stau pe minus și uită să mai urce, centrul
Bucureștiului s-a împânzit treptat de afișe care ne atenționează că de sus ne
pândesc căderi de gheață, avalanșe de zăpezi și tiruri cu țurțuri bine
ascuțiți. Legate peste trotuare cu sforicele, panglici colorate sau benzi de
plastic, fatalistele afișe au un mesaj simplu: „Nu mai bine ocolești matale?“.
La prima vedere, afișarea unui astfel de mesaj poate fi considerată o încercare
de deturnare a responsabilității: țurțurii sunt acolo în continuare, iar dacă
eu tocmai am aflat de ei, asta nu înseamnă că au devenit problema mea! Pe de
altă parte, te poți întreba dacă oamenii chiar sunt atât de precauți sau au
devenit puturoși și preferă să scrie un afiș cu „Atenție, cad țurțuri!“ decât
să dea țurțurii jos. În fond, dacă cineva este rănit de un țurțure, a cui e
responsabilitatea?
Ai cui sunt țurțurii, după lege
În cazul nefericit că mergeai pe trotuar, adică pe domeniul
public, și un țurțure ți-a picat în cap, prima ta grijă e să găsești vinovatul.
(Bine, de fapt e a doua grijă, că prima ar fi să te vaiți). Așadar, al cui e
țurțurele agresiv care ți-a plantat o echimoză parietală? Al domeniului public
sau al proprietarului clădirii? În Codul Civil, la art. 1.349, alin. (3) zice
așa: „În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare
prejudiciul cauzat de
fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza
sa, precum și de ruina edificiului“. Așadar, proprietarul clădirii este
responsabil că „lucrul“ sau „ruina edificiului“ său te-a lovit cu țurțuri în
cap.
Atunci, cine ar trebui să dea țurțurii jos? În mod logic, aici
sunt două posibile răspunsuri: proprietarul clădirii de unde cade țurțurele sau
autoritățile publice pe domeniul căruia cade. Așa că am sunat autoritățile, ca
să am poziția lor oficială (foarte previzibilă).
La Primăria Municipiului București sunt direcționat de două
operatoare către George Milca, însă dumnealui se arată foarte iritat de faptul
că cineva întreabă la primărie despre țurțuri. Mă întâmpină cu protocolarul:
„dar ce vă deranjează?“. Ușor dezarticulat, îmi spune că „pentru curățat
țurțuri n-o să fie responsabilitatea Primăriei“ și că „ar fi culmea să intre
Primăria în casa omului, să urce pă tavan și să dea țurțurii jos“. Hm. Și eu
care mă așteptam la un simplu „proprietarul e responsabil“! „Bine, dar a cui e
responsabilitatea?“, întreb totuși, ca să am poziția lui oficială. „A fiecărui
cetățean. Pompieri, ISU... De ce urc io sus pă... pă capul blocului?“.
Primăria nu susține țurțurii, dar nici nu-i
combate
Aha! Așadar, există totuși un scenariu în care ar putea să urce
pe bloc! Și din moment ce asta îl deranjează așa de tare, îi zic: „Și dacă sunt
țurțuri pe Primărie?“. La întrebarea asta, interlocutorul meu mă întreabă ce
emisiuni americane am mai văzut. Mă fac că nu pricep, așa că îmi spune pe un
ton ceva mai cooperant că de fapt el nu are legătură cu țurțurii, ci cu gheața
de pe străzi. Evident, i-o întorc: „Și câți oameni se ocupă în momentul ăsta de
gheața de pe străzi?“. Se enervează: „Domnule dragă, sunteți... V-am spus (nu,
nu-mi spusese nimic!): șase sectoare, fiecare sector are câte un operator care
îl plătește el, sectorul, nu Primăria Municipiului București“.
Fiindcă pusesem întrebarea, a trebuit să suport răspunsul. Aflu
că sectorul 1 are 1.350 de angajați și lucrează cu 300 de oameni pe zi la
deszăpezire. Că prioritare sunt bulevardele, că pe carosabil se împrăștie
clorură de calciu, atât solidă, cât și lichidă, dar că aia lichidă îngheață.
(Ce?!) Asta, și faptul că doar în sectorul 6 s-a mai folosit și nisip, dar
puțin. Așadar, dacă vedeți nisip prin alte sectoare decât 6, să știți că nu e
de la Primărie (o informație utilă în caz că faceți o analiză a nisipului din
Capitală sau ceva asemănător).
„Alo, pompierii? Veniți repede, nu mă dau jos din
pat!“
Bun. Am înțeles cine nu dă jos țurțurii. Să vedem acum și cine-i
dă jos. La biroul de presă al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
(IGSU), lt. Cătălin Chirca e amabil și ne spune adevărul crunt cu privire la
țurțuri: nu există date centralizate privind intervențiile la țurțuri. IGSU
nici nu se ocupă direct cu așa ceva, intervine doar în situațiile de urgență și
doar la clădirile instituțiilor publice. În rest, se ocupă ISU locale,
București-Ilfov în cazul nostru. Mai aflu că fiecare intervenție se încheie cu
un proces-verbal pe care îl semnează ISU, poliția și proprietarul sau
administratorul clădirii.
La ISU București-Ilfov, Daniel Nicolae este la fel de amabil,
dar are ceva mai multe detalii. Sunt cel puțin 30 de apeluri pe zi pentru
dărâmat țurțurii de pe clădirile din Capitală. Cei care sună sunt proprietarii
și trecătorii, în proporții cam egale. Proprietarii sună fiindcă nu pot să
îndepărteze singuri țurțurii, deși mulți nici nu încearcă, iar trecătorii sună
pentru că stau în stațiile de autobuz și văd țurțuri fioroși care stau să se
repeadă la ei. „Nu de puține ori constatăm că (țurțurii) ar fi putut fi îndepărtați
cu mijloace pe care le are omul la dispoziție.“ Îmi dau seama că Daniel Nicolae
nu înțelege conceptul de lene, și sunt relativ dezamăgit. „Se poate, și totuși
nu fac treaba asta.“ Clar, nu înțelege lenea.
„Asta înseamnă un blocaj de resurse, blocare traficului și așa
mai departe.“ Evident. Și mai înseamnă și că proprietarul are timp de seriale,
de Facebook... Oricum, mai aflu că există o hotărâre a Consiliului General al
Municipiului București, 120/2010, care reglementează aceste aspecte. Se aplică
deci sancțiuni pentru cei care nu îndepărtează țurțurii, între 200 și 500 de
lei pentru persoane fizice și între 500 și 2.000 de lei pentru persoane
juridice. Tot acolo este prevăzut că proprietarul sau administratorul clădirii
are obligația „să semnalizeze existența țurțurilor“, adică să pună afișe.
E bine că încearcă să prevină accidentele, dar dacă totuși unul
se întâmplă, este proprietarul absolvit de răspundere fiindcă a pus afișe?
Răspunsul e fără echivoc: „Nu. Nu-i absolvă“. Proprietarul este obligat să
închidă perimetrul pentru a evita accidentele, asta până curăță singur țurțurii
sau până îi curăță ISU. În cazul în care imobilul nu are un proprietar clar sau
un administrator desemnat, cum e cazul multor clădiri din centrul vechi al
Bucureștiului, evident că ISU vine și curăță țurțurii dacă este chemat, ca în
orice alt caz. La sfârșitul oricărei intervenții, ISU completează un
proces-verbal, pe care, în absența proprietarului, îl semnează un martor. Dacă
există pagube, poliția hotărăște cine este responsabil.
Câți țurțuri își ating ținta?
În cele din urmă, am sunat la Serviciul de Ambulanță București
și Ilfov (SABIF), ca să aflu câți oameni au fost răniți de țurțuri în ultima
perioadă. Dr. Alis Grasu m-a lămurit rapid: de vineri până luni, din peste o
mie de apeluri la care a răspuns SABIF, doar două au fost legate de țurțuri.
Într-unul dintre cazuri persoana nu a vrut să meargă la spital și i s-au
acordat îngrijiri medicale pe loc, iar în celălalt caz 
persoana a fost
transportată la spitalul „Bagdasar-Arseni“. Așadar, nici vorbă de vreo
statistică, de identificat zonele cele mai periculoase sau ceva asemănător,
fiindcă sunt foarte puține cazuri de țurțuri „agresivi“. Aflu în schimb că, în
perioada asta, ambulanțele sunt chemate foarte des pentru oameni care alunecă
și cad pe gheață. Sunt cazuri de luxații, entorse și fracturi la persoane de
toate vârstele și de ambele sexe. Vârstnicii nu sunt deloc victime predilecte,
cum poate ar fi de așteptat, pentru că ei sunt de regulă mai precauți și evită
să iasă pe stradă când trotuarul e patinoar cu obstacole.
Așadar, singurele observații asupra țurțurilor sunt cele de bun
simț: riscul este mai mare să fii lovit de țurțuri într-o zonă cu case decât
într-o zonă cu blocuri. În rest, prudent e să ocolim țurțurii, până își face
cineva curaj să-i dea jos de unde s-au cocoțat. Statistic vorbind,
probabilitatea să fii lovit grav de un țurțure este mai mare decât riscul să
fii lovit de trăsnet, dar nu cu foarte mult. În general, țurțurii sunt pașnici,
dar oamenii ar face bine să mai pună mâna pe o coadă de mătură ca să le dea o
corecție fizică. Măcar așa, preventiv.
