Mărturii din prima linie

Parcă niciodată, în ultimele decenii, breasla medicală nu a fost atât de mult în atenţia publică. Triajul și ancheta epidemiologică sunt noţiuni la ordinea zilei, la fel și clase întregi de medicamente, protocoale și cazuistică diversă, care sunt analizate de specialiști ori de amatori, de la caz la caz, în grupuri de Facebook și WhatsApp, în rapoarte de gardă, ședinţe ale comitetelor de criză, chiar și în discuţii de familie.

Noul coronavirus scoate la iveală eroi, dar și lași, oameni organizaţi și informaţi, dar și (prea) mulţi incompetenţi, persoane cu iniţiativă și viziune, precum și speculanţi ai momentului. Viaţa Medicală a ales să vă prezinte, în acest prim material special dedicat celor care luptă cu perfida boală COVID-19, activitatea câtorva dintre miile de eroi obișnuiţi în halat alb: de la medicii care întâmpină la graniţă conaţionalii noștri care revin în ţară în aceste zile, la cei care oferă telefonic informaţii corecte. De la medici care au trecut prin autoizolare, la cei care dorm în pavilioane de spital, ca să poată îngriji cât mai bine cazurile de COVID-19.Îi aplaudăm pe toţi și le trimitem un gând bun și recunoștinţa noastră, a tuturor!

Noi, infecţioniștii, suntem clădiţi un pic altfel. Suntem obișnuiţi cu bolile transmisibile, cu ideea de contagiune, de epidemie, cu bolnavii infecţioși. Suntem mereu în expectativă în faţa unei epidemii sau chiar pandemii. Poate și un pic mai cinici, mai realiști.

Astfel încât pandemia din China ne-a trezit interesul medical, dar grozăvia evoluţiei bolii, așa cum era transmisă în mass-media, ne-a umplut de fiori reci. Mda, vine și la noi și nu știm mare lucru despre acest virus... Trebuie să ne mobilizăm. Da, e conta­gioasă, da, suntem și noi în mare pericol, dar suntem obișnuiţi. Să purcedem la treabă!

Ce secţii de la Babeș sunt dedicate COVID-19

Sigur, suntem și noi tot oameni. Unii dintre noi, mai puţin experimentaţi și mai tineri, clachează nervos. Frica de contagiune, intensitatea disproporţionată a relatărilor media își pun amprenta pe reacţiile unora dintre noi. Dar „sfatul bătrânilor” compensează mare parte.

Așa se învaţă această profesie, sacrificiul personal este inevitabil, asta e. Începem pregătirile, se apropie... Ne sfătuim cum să fie mai bine. Învăţăm în ritm accelerat din experienţa confraţilor chinezi și, mai nou, italieni. Trebuie să evităm să ne îmbolnăvim prea mulţi dintre noi de la început, e esenţial. OMS spune „secţii dedicate, personal dedicat”.

Așa că, ne organizăm. Care secţie e cea mai potrivită? După deliberări repetate ale comitetului director, alegem pavilionul B4. Este renovat, cu posturi de oxigen noi peste tot, cu radiologie separată.

Foarte potrivit pentru o secţie autonomă de COVID-19. Are 60 de paturi, foarte bine pentru început. Va urma pavilionul care are în structură secţia de terapie intensivă. Acesta are 200 de paturi și înglobează patru secţii. Are radiologie, farmacie. Perfect! Apoi vor urma celelalte secţii ale spitalului, B3, B2, Casa Doru. Dermatologia o ţinem pentru odihna personalului, pe care începem să-l organizăm.

Colegii tineri sunt în prima linie

Pentru organizarea personalului luăm în calcul factorii de risc de îmbolnăvire. Vârsta, comorbidităţile. Mda. Mă simt ca un general de armată, cu o responsabilitate uriașă faţă de oamenii mei. Începem: rugăm colegii seniori să treacă în expectativă; să nu se supere, dar dorim să-i protejăm cât de mult se poate.

Vor trece în linia întâi colegii tineri, medici specialiști și primari, entuziaști și cu chef de medicină „acută”. Și, desigur, infecţioniști. Colegii pneumologi vor sprijini echipele de câte trei infecţioniști din pavilionul mare. Colegii ORL-iști, nutriţioniști, dermatologi vor fi ariergarda, când vom epuiza celelalte linii. Deși ei sunt extrem de dornici să ajute!

Pe lângă echipele de câte trei infecţioniști sunt desemnaţi tineri medici rezidenţi de boli infecţioase, cât mai puţini la început, ca să nu îi expunem inutil. Reacţia lor este o surpriză foarte plăcută pentru noi: „Dar vrem să fim și noi acolo!”. De fapt mă așteptam – sunt tineri medici entuziaști și cu un viitor promiţător.

Primul dintre rezidenţi intră în B4, următorii trei, în pavilionul A. Încep cicluri de câte șase zile în pavilionul B4, cu gărzi la fiecare trei zile, restul rămânând, prin rotaţie, în secţie, în timpul normal de lucru. Deși nimic nu mai e „normal” într-o lume în plină pandemie, însoţită de groază și lipsuri.

Personalul nu mai pleacă acasă,ci doarme la spital

Fiecare dintre medici are acasă o familie. Ce ne facem cu riscul expunerii? Decidem să întrerupem legătura directă cu aceasta, prin organizarea cazării în spital, în pavilionul de Dermatologie. Nu e ideea noastră, ci a confraţilor chinezi care au procedat așa.

E dificil, dar e temporar. Din fericire trăim în era digitală; putem să ne vedem și să ne auzim în timp real cu cei de acasă. Colegele noastre asistente medicale, infirmiere și îngrijitoare procedează la fel.

Anunţăm echipele pe zile și pavilioane. Și începem când apare primul pacient. De fapt, primii trei, că au venit simultan. Glumim pe seama colegei tinere care „a tras lozul câștigător”, cu ea încep turele. Medici, asistenţi și infirmiere, umăr la umăr, își ocupă locul anterior desemnat în echipe.

Ca infecţioniști, suntem obișnuiţi cu echipamentele de protecţie. Să nu uităm că am trecut prin ameninţarea de Ebola, prin pandemia de gripă H1N1, iar la ordinea zilei sunt cazurile de boli de import care mai de care mai ciudate și posibil înalt contagioase, pe care le consultăm în mod „tradiţional” având în vedere specificul clinicii – de boli infecţioase și tropicale.

Ne documentăm pe site-ul OMS, ECDC și INSP despre nivelul de protecţie necesar. Întocmim scheme de echipament în funcţie de nivelul de expunere, exersăm echiparea, iar filmuleţele făcute de colegii din Terapie Intensivă ne sunt de mare folos.

Da, e greu să stai cu orele cu combinezon, mască FFP3 sau N95, ochelari sau vizieră, halate impermeabile, două perechi de mănuși. Echipat, dezechipat, atenţie la contaminare! Nu e Ebola, dar nu vrem nici COVID-19.

Primele cazuri grave

Pacienţii au diferite moduri de manifestare. Majoritatea sunt speriaţi și ascultători, dar unii sunt mai bizari. Ne ferim de tusea lor emisă în direcţia noastră (intenţionat) și continuăm să-i consultăm. Noroc că avem măști și ochelari. Asta e, risc profesional, dublat de manifestările tip „și capra vecinului”.

Apar primele cazuri grave. Echipa noastră de specialiști și rezidenţi de Terapie Intensivă, coordonaţi de medicul șef de compartiment, medic primar ATI, începe turele. Deși are doar nouă paturi, acest compartiment este foarte greu și important.

Toate cazurile grave din spital ajung aici, mulţi pacienţi își găsesc salvarea aici. Medicul infecţionist, permanent în echipă cu specialistul de Terapie Intensivă, este parte componentă a terapiei. Echipele funcţionează perfect, pacienţii încep să sosească din ce în ce mai mulţi. Începe munca, lupta permanentă cu moartea.

Nimeni nu vrea să primească transferurile

Se umple pavilionul B4. Trecem în pavilionul A. Jonglăm cu pacienţii: suspecţii, pe aripa stângă, în saloane individuale. Confirmaţii trec pe dreapta. Pozitivii asimptomatici se mută la etajul III. Apar primele cazuri cu posibilă transmitere locală; gata, aripa dreaptă de la etajul II le este dedicată. Încercăm să fim cât mai corecţi din punct de vedere epidemiologic.

Între timp, am eliberat celelalte trei secţii din capătul opus al spitalului. E dificil, nimeni nu vrea să ne primească transferurile, așa că utilizăm toate prieteniile și relaţiile personale dar până la urmă reușim ce este mai bine pentru pacienţi.

Toată lumea este în siguranţă. Crește numărul de pacienţi, multe spitale ne cer sprijinul pentru testare, ne somează să primim transferuri. Colegii cu alte specialităţi se sperie mai ușor. Dar rezistăm, îi ajutăm și încercăm să dăm cele mai bune sfaturi.

O echipă la fel de importantă

Mai există o echipă foarte importantă, cea a medicilor de laborator, radiologie și anatomie patologică, plus farmaciștii. Fără ei nu se poate face medicină. Fără ei nu ai un diagnostic cert. Iar ei sunt foarte harnici, meticuloși dar și eficienţi. Pun la punct rapid metodele de diagnostic molecular, examinarea radiologică a acestor pacienţi foarte contagioși, tot ce înseamnă investigaţii specifice.

Avem diagnostic de certitudine. Avem medicaţia posibil eficientă. Cercul este complet! Prima echipă a ieșit din ture. Medicii sunt în izolare 14 zile, până vedem că sunt bine și pot să revină în spital. Dar asta doar până se umple spitalul, că atunci nu va mai sta nimeni în izolare. Așa încercăm să ne păstrăm rezerva umană și starea de spirit. Pe grupul de WhatsApp dedicat, „Coronavirusaţii”, curg glumele și bancurile cu subiect medical.

Adrenalina primei echipe e încă prezentă și li se inoculează următorilor, plus relatările planurilor la ieșirea din ture: cele cinci cutii cu îngheţată care o așteaptă pe una dintre colegele din prima echipă, somnul cu telefoanele închise (nu prea crede nimeni!), statul degeaba (dar cu internetul deschis permanent pe articole de ultimă oră) etc. În plină pandemie, ce mi se pare mai important este spiritul de echipă.

Echipa Babeș este bine închegată, eficientă și rezistentă. Simt că mă pot baza pe toţi oamenii din spital, fiecare își realizează aportul la succesul actului medical. Responsabilitatea mea este imensă și nu îi pot dezamăgi.

Trebuie să le asigur echipamentele de protecţie, trebuie să întocmesc, împreună cu comisia de specialitate, protocolul local, trebuie să asigur traseul pacientului, trebuie să avem reactivi pentru laborator și multe altele. Și nu în ultimul rând să-i încurajez. Cineva îmi spunea, glumind: „Dacă tu o iei la goană, o rup toţi la fugă”. Nu e cazul. Suntem toţi pe metereze și apărăm cetatea!