Unul dintre aspectele esenţiale în tratarea eficientă a cancerului de prostată este capacitatea de a determina când să adoptam un tratament agresiv și când putem evita în siguranţă intervenţia. Recomandările de tratament se bazează în prezent pe stratificarea riscului folosind valoarea PSA, scorul Gleason și stadiul tumorii (T). Acestea clasifică bărbaţii ca având risc scăzut, intermediar și ridicat. De obicei, bărbaţilor cu risc scăzut li se oferă supraveghere activă, mai degrabă decât tratament definitiv imediat, și mare parte dintre aceștia nu prezintă progresie timp îndelungat. Totuși, unii dintre acești bărbaţi pot avea o boală mai agresivă care rămâne nedetectată. 

În cazul în care cancerul de prostată este considerat inert, protocolul de supraveghere activă evită morbiditatea asociată  tratamentului și economisește costuri semnificative. În situaţia unui cancer agresiv, se impune alegerea unei opţiuni de tratament adecvat, cum ar fi radioterapia sau prostatectomia. Mai mult, în cazul în care există riscul ca pacientul să dezvolte o boală metastatică, se poate lua în considerare un tratament intens și personalizat, aplicat mai devreme. 

Aceste abordări ajută la selectarea bărbaţilor care pot beneficia cel mai mult de radioterapie (RT) adjuvantă după prostatectomia radicală. Ca paranteză, în radioterapia cancerului de prostată s-a constatat că augmentarea dozei poate diminua incidenţa eșecului biochimic. De asemenea, intensificarea dozei în zonele specifice ale prostatei prezintă potenţialul de a îmbunătăţi controlul tumoral, reducând în același timp toxicitatea comparativ cu creșterea dozei în întreaga prostată. Astfel de decizii sunt însă dificil de luat pentru urologi și radio-oncologi, deoarece factorii de prognostic standard, cum sunt scorul Gleason, nivelul PSA și categoria tumorii, sunt adesea insuficienţi pentru a ghida în mod optim strategiile de gestionare a conduitei tratamentului.

Ce e nou

Radiomica este o tehnică imagistică de analiză avansată care oferă o privire detaliată asupra structurilor tumorale și a ţesuturilor adiacente. Se concentrează pe extragerea unor caracteristici subtile din imagini, precum textura, forma și dimensiunea. Această analiză meticuloasă nu doar contribuie la o diagnosticare mai precisă, ci și deschide calea către personalizarea tratamentului în funcţie de specificităţile individuale ale fiecărui pacient.

Poate că cel mai important studiu de până acum legat de importanţa radiomicii în stratificarea riscului cancerului de prostată este Miami MAST
(MRI-Guided Active Selection for Treatment of Prostate Cancer). Investigatorul principal, dr. Sanoj Punnen, specialist în Urologie și Oncologie urologică, profesor asociat la University of Miami Miller School of Medicine, Florida: „Ne uităm și la semnăturile de radiomică obţinute prin IRM multiparametric pentru a defini modelele asociate cu progresia. Semnăturile genomice, bazate pe ARN din ţesutul tumoral, definesc modele asociate cu habitate, cu semnături de radiomică și cu progresie”.

Radiogenomica, pe de altă parte, aduce un nivel suplimentar de complexitate prin integrarea informaţiilor genetice în analiza imagistică. Ea explorează conexiunile dintre caracteristicile radiomice și profilul genetic al tumorii, permiţând identificarea subtipurilor tumorale și asocierea cu potenţiale ţinte terapeutice. Această abordare sinergică între imagistică și genomică adaugă o nouă dimensiune în înţelegerea biologiei cancerului de prostată și poate deschide noi direcţii în dezvoltarea de strategii de tratament personalizat.

Rolul IRM

Studiul „Radiogenomica în cancerul de prostată folosind IRM cu încărcare dinamică cu substanţă de contrast relevă un clasificator genomic asociativ cu formele agresive de boală” publicat în revista European Radiology în 2019, a analizat relaţiile dintre caracteristicile radiomice extrase
din imagistica prin rezonanţă magnetică și profilul genomic în cancerul de prostată. Autorii au identificat un clasificator genomic specific asociat cu forma agresivă a bolii, deschizând astfel perspective pentru o abordare nouă și mai personalizată a tratamentului.

Radiogenomica în cancerul de prostată dezvăluie programe de exprimare a genelor asociate cu niveluri distincte de hipoxie bazate pe IRM (imagistica prin rezonanţă magnetică). În condiţii de hipoxie moderată/severă, expresia genelor reflectă proliferarea celulelor canceroase. La niveluri de hipoxie ușoară sau non-hipoxice, expresia genelor a reflectat proliferarea celulelor stromale. Tumorile agresive au avut un fenotip dependent de stromal, cu proliferarea celulelor canceroase în condiţii hipoxice.  Însă biologia din spatele gradelor individuale de hipoxie în tumori este încă insuficient înţeleasă. 

În acest context, pentru a descoperi conexiuni între nivelurile de hipoxie evaluate prin IRM și procesele biologice deduse din datele privind expresia genelor în cazul cancerului de prostată, se aplică radiogenomica. Cancerul de prostată prezintă eterogenitate intratumorală. Acesta se presupune a fi principalul factor de confuzie care contribuie la performanţa scăzută a evaluării clinico-patologice și genomice actuale pre-tratament. Limitările acestea duc la căutarea de instrumente de calcul mai bune pentru a identifica bărbaţii cu risc scăzut de a dezvolta cancer de prostată, faţă de alţii care ar putea fi expuși riscului de a dezvolta cancer metastatic.

IRM multiparametric oferă posibilitatea de a investiga eterogenitatea tumorii prin cartografierea habitatelor tumorale individuale. Studii recente emit ipoteza că evaluarea cantitativă (radiomică) a acestor habitate are ca rezultat combinaţii distincte de caracteristici care dezvăluie regiuni cu fiziologii și fenotipuri diferite. Radiogenomica are potenţialul de a deriva „fenotipuri radio” care se corelează și care completează biomarkerii de stratificare a riscului genomic. 

Ipoteza centrală a abordării radiomice este că elementele caracteristice imagistic surprind diferenţe fenotipice distincte ale tumorilor și pot avea putere de prognostic. În consecinţă, a fost descris conceptul de utilizare a datelor imagistice pentru a identifica subregiuni sau „habitate” în cadrul leziunilor tumorale. Scopul este de a identifica pacienţii care pot fi scutiţi de biopsii și/sau pacienţii cu risc crescut de boală metastatică, precum și diferenţierea ţesutului canceros de cel necanceros.

În concluzie, radiomica și radiogenomica reprezintă domenii promiţătoare în oncologie, aducând o dimensiune mai fină și personalizată în tratamentul cancerului, în special în cazul cancerului de prostată. Cu evoluţia continuă a cercetărilor, putem spera ca aceste noi tehnologii să ofere viitorului oncologiei strategii personalizate și mai eficiente în gestionarea acestei boli complexe.