Recent, pe Medscape a avut loc o discuție interesantă despre aceste suplimente (Kaniksha Desai, Victor Bernet, 2025). Acolo s-a afirmat că stimulentele tiroidiene ar fi autoadministrate pentru că ar rezolva probleme legate de somn, oboseală și pentru că ar aduce mai multă energie, elemente puse pe seama insuficienței tiroidiene. 

În plus, mulți pacienți vin la consult pentru problema obezității, care, și ea, ar fi în legătură cu scăderea funcției tiroidiene. Fals (vezi argumente în Perețianu, 2009). De fapt, simptomatologia legată de hipotiroidism apare după minimum cinci ani de boală (Perețianu, Stanciu, Miloș, 2020). În rândul populației, astfel de simptome sunt mai mult legate de lipsa unui somn adecvat, iar creșterea în greutate este un dezechilibru între aportul și consumul caloric.

Prin prisma observațiilor recente, constat că putem vorbi despre cinci categorii de suplimente pro-tiroidiene:
1. Precursori ai hormonului tiroidian;
2. Conglomerate de hormoni tiroidieni extrași de la animale (opoterapie);
3. Produse recomandate pentru scăderea nivelului hormonilor tiroidieni;
4. Iod și produse care conțin iod, precum unele alge marine;
5. Seleniu.

1. Precursori ai hormonului tiroidian
Hormonul tiroidei se numește tiroxină. Aceasta este formată din două molecule de tirozină, legate printr-o moleculă de oxigen (figura). 

În pozițiile 3, 5, 3′ și 5′ ale lanțului benzenic (fenolic) se găsesc patru molecule de iod (devenit organic din iodul alimentar anorganic). Structura tiroxinei seamănă cu cea a adrenalinei. Din acest motiv, hormonul tiroidian are și efecte importante catabolice, mai ales atunci când este în exces. Însă, cel mai important efect anabolic al tiroxinei este cel legat de dezvoltarea intrauterină a creierului. 

Tirozina, din care se formează tiroxina, este un aminoacid neesențial. El se formează în organism din alanină și fenil. Alanina este un aminoacid extrem de abundent în organism, iar fenilul se formează din benzil. Fenilalanina este extrem de bogat reprezentată în alimentele de origine animală (pui, ouă, lapte, carne), precum și în soia. Fenilalanina se poate forma și din aspartam, frecvent utilizat ca îndulcitor în băuturile moderne. Din acest motiv, NU există deficit de formare de hormon tiroidian plecând de la tirozină, iar administrarea de tirozină nu are niciun efect asupra funcției tiroidiene.

Unele preparate ce conțin tirozină conțin și mio-inozitol, despre care se spune că participă și la „unele activități ale tiroidei”. Ceea ce este fals. Mio-inozitolul participă la activitățile mușchilor (mio-). Inozitolul, sub forma fosfo-inozitol, este un important mesager de gradul 3 (1), ca și mio-inozitolul, dar care participă la fosforilările din toate celulele, mai ales la nivelul sistemului nervos central. Nu mio-inozitolul este stimulator al tiroidei, ci, eventual, fosfo-inozitolul.

2. Conglomerate de hormoni tiroidieni extrași de la animale (opoterapie)
În anii 1860, Ordt a arătat că lipsa tiroidei este cauza a ceea se numea atunci mixedem (vezi Perețianu, Stanciu, Miloș, 2020). Atunci s-a inițiat terapia cu tiroidă animală, extrasă de obicei de la vacă (bou). Inițial, preparatele aveau eficacitate scăzută, din cauza faptului că, în timpul preparării, nu se reușea izolarea propriu-zisă a hormonului. 

Cu timpul, preparatele au fost perfecționate. Astfel că observația clinică a fost că 75 mg preparat, administrat extrem de frecvent în anii 1980, a devenit echivalent cu aproximativ 50-100 micrograme de tiroxină. De aceea, atunci când în România au ajuns preparatele sintetice de hormoni tiroidieni (după 1990) s-a renunțat la opoterapia cu „tiroidă-75”.

3. Produse recomandate pentru scăderea nivelului hormonilor tiroidieni
Există produse despre care prospectul spune că pot fi folosite pentru scăderea nivelului hormonilor tiroidieni. Nu am văzut niciun studiu care să explice această acțiune. Prospectul unui astfel de produs propune ca bibliografie un studiu german din 1938 (2)! Despre astfel de preparate se afirmă că sunt făcute din diferite plante cu efect liniștitor asupra sistemului nervos. Dar hiperexcitabilitatea nervoasă nu înseamnă automat hipertiroidism!

4. Iodul și produse care conțin iod 
Cantitatea de iod în alimentație este importantă pentru a susține adecvat formarea tiroxinei. Se consideră că circa 150-200 de micrograme pe zi (la gravide, 200 de micrograme) este doza adecvată de iod.

Observația secolului trecut a fost că România este o țară cu numeroase zone cu deficit de iod în apă și, astfel, în alimentație. La jumătatea secolului trecut, Parhon și Milcu au inițiat programul de iodare a sării pentru pâine în zonele considerate prevalente pentru gușa endemică (deal și podiș) și de administrare de iod copiilor de școală generală. 

Urmărirea programului s-a făcut prin Sanepid. Ulterior, după 1990, programul nu a mai fost susținut de Sanepid, astfel că gușa endemică a reapărut. Situația clinică a apărut însă și în zonele de câmpie, din cauza faptului că iodul nu a mai intrat în apă, fiind sechestrat în sol prin chimicalele îngrășămintelor folosite în ultimii 50 de ani. Din acest motiv, Institutul de Endocrinologie a făcut o recomandare Guvernului, care a emis o hotărâre pentru iodarea sării. În acest mod, oricine folosea sare primea și o cantitate adecvată de iod.

În acel moment, însă, au apărut conspiraționiștii, care au afirmat că iodul din sare face rău. Și că din cauza lui ar fi crescut numărul de cancere tiroidiene și de boli autoimune tiroidiene. Despre acest fenomen am scris încă de acum zece ani (Perețianu, 2015). Am arătat că iodul scade prevalența cancerului tiroidian, atât a celui anaplastic (cel mai grav), cât și a celui papilar. Am arătat că prevalența crescută a cancerului nu are legătură cu accidentul de la Cernobîl, ci cu apariția în acel moment a ecografelor [n.r.: care au permis depistarea lor].

De asemenea, am arătat că prevalența crescută a tiroiditei autoimune Hashimoto nu are legătură cu iodul, ci cu introducerea în laboratoarele noastre a analizei de ATPO, compensată de CNAS. Am arătat că unii conspiraționiști preferă iodul din produse numite suplimente, precum cele de mai sus. Dar trebuie ținut seama care este doza de iod administrată. Consumă pacienții respectivi și sare iodată? Nu cumva dozele din suplimente sunt prea mari ? De fapt, observația clinică este că încă există deficit de iod la unele persoane – mai ales la pacienții care nu consumă sare de frica tensiunii arteriale.

5. Seleniul
Se știe că seleniul face parte din grupa enzimelor numite peroxidaze. Ele sunt importante în reacțiile de blocare a excesului radicalilor liberi derivați din oxigen, adică au efect antiinflamator (Perețianu, 1994). Seleniul face parte și din categoria enzimelor numite monodeiodinaze. Acestea sunt implicate în activarea tiroxinei (T4) spre T3 intracitoplasmatic. Ulterior, T3 intră în nucleul celular, unde are loc acțiunea genică a hormonului.

Despre seleniu s-a afirmat încă din anii 1980 că ar bloca tiroidita Hashimoto. Studiul princeps s-a desfășurat în China, într-o regiune zisă cu deficit de seleniu (date prezentate de prof. John H. Lazarus din Bristol la Congresul Societății Române de Endocrinologie din 2007, de la Poiana Brașov). Observația clinicienilor a fost că seleniul nu rezolvă tiroidita autoimună (detalii în Perețianu, Stanciu, Miloș, 2020).

Am administrat seleniu încă din 1980. Observația mea a fost că nivelul de ATPO nu a fost modificat, în sensul scăderii, prin administrarea de seleniu (detalii în Perețianu, Stanciu, Miloș, 2020). Astfel că administrarea de seleniu NU pare a fi folositoare pentru funcția tiroidiană!

Probleme

1. Conținutul suplimentelor
Observația de laborator efectuată asupra unor mostre de „suplimente tiroidiene” a arătat că majoritatea conțineau hormon tiroidian (Bernet, 2025). Dozele constatate de profesorul american erau extrem de variabile, chiar la același produs, de la 1 la 90 de micrograme per tabletă. Or, a administra 90 de micrograme de tiroxină este extrem de mult. Dozele uzitate de mine pentru pacienții cu hipotiroidism sunt în general între 50 și 100 de micrograme. 

În plus, doctorul Bernet a arătat că aceste produse conțin și T3 (triiodotironină), un hormon considerat tiroidian, dar care este de fapt urmarea metabolizării intracelulare a T4. În celulele pe care T4 le stimulează adecvat, acesta se transformă, prin monodeiodinare, în T3, care părăsește celula și este dozat în sânge. Însă administrarea directă de T3 conduce la supraactivare celulară. O doză de 20 de micrograme de T3 poate genera un efect asemănător cu 100 de micrograme de T4. Cercetarea medicamentelor (suplimentelor) testate a arătat doze de la 1 la 32 de micrograme de T3 per tabletă. Media de 8-10 micrograme observată a fost considerată extrem de mare (Bernet, 2025).

Dacă există pacienți care au probabilitatea să-și administreze tablete cu astfel de doze (evident, necunoscute) de hormoni tiroidieni, atunci ei vor intra în hipertiroidism. Cine se ocupă de analiza hormonilor tiroidieni din suplimentele tiroidiene? Sunt astfel de analize proactive sau sunt doar reactive, în cazul unor plângeri? Și cine plătește o astfel de analiză (3)?

2. Cantitățile de iod
O altă problemă este doza de iod administrată prin suplimente și dacă aceasta depășește nivelul adecvat, mai ales dacă pacientul consumă alimente cu sare iodată. Bernet a arătat că există suplimente de iod (alge) care conțin doze suprafiziologice de iod: unele preparate au ajuns și la 12.000 de micrograme!

În plus, unele produse care conțin iod conțin și cantități crescute de biotină. Dozele zilnice adecvate ar fi de 30-100 de micrograme. Însă, unele preparate au și 5.000 și 10.000 de micrograme. Această biotină, vitamină solubilă în apă, interferează cu măsurarea TSH-ului, a T4 liber și a altor hormoni din organism. Pacientul trebuie să întrerupă biotina timp de câteva zile pentru a nu afecta analiza de sânge.

3. Cum se administrează medicamentele pentru bolile tiroidiene
În contextul atâtor suplimente, cum mai administrăm preparatele medicale certificate pentru bolile tiroidiene? Sau, cu alte cuvinte, recomandăm și suplimente pro-tiroidiene pacienților care iau medicamente pentru bolile tiroidiene? Am scris despre asta încă de acum zece ani (Perețianu, 2015). 

Sunt unii care recomandă bolnavilor cu hipotiroidism să mănânce multe nuci, deoarece acestea au iod. „Indicația” ar fi că prin această acțiune ar crește cantitatea de iod administrată. Alții, speriați fiind de iod, și mai ales de iodul din sare, le recomandă pacienților cu hipotiroidism să nu se atingă deloc de nuci și nici de sarea iodată. Aceste recomandări se fac în necunoștință de cauză. Bolnavii hipotiroidieni NU reușesc să capteze iodul, fie prin insuficiență funcțională, fie prin lipsa tiroidei! Ei primesc iodul funcțional sub formă de hormon tiroidian sintetic, levotiroxină! 

Sunt unii care recomandă bolnavilor cu hipertiroidism să nu mănânce nuci, deoarece conțin iod, iar alții le recomandă să nu mănânce sare iodată, căci aportul crescut de iod le va agrava hipertiroidismul. Ba chiar există medici care interzic pacienților să meargă la mare, știut fiind că aerosolii marini conțin mult iod. Și aceste recomandări se fac în necunoștință de cauză. În aceste condiții, ce să zică milioanele de bolnavi cu boală Graves-Basedow care trăiesc în localități de lângă oceane și mări (40% din populația Terrei – de fapt, cele mai mari orașe ale lumii!)?

De fapt, acești bolnavi sunt deja sub tratament: fie au fost tratați cu iod radioactiv, fenomen extrem de prevalent în SUA, fie sunt pe cale să fie operați de tiroidă, fenomen extrem de prevalent în Europa, fie sunt de mulți ani sub antitiroidiene de sinteză, fenomen extrem de prevalent în Japonia. Oricum ar fi, tratamentul hipertiroidismului, de orice cauză, începe cu antitiroidiene de sinteză, preparate care blochează mecanismul prin care iodul anorganic devine organic.

Pentru a părea mai credibili, anti-iodiştii încearcă să convingă oamenii că sarea de salină este mai proastă decât sarea de mare. Or, de fapt, marea conține cantități mari de iod: 0,05 vs 0,04 ppm în sol, ceea ce înseamnă cu 20% mai mult! În plus, animalele din mare conțin mult mai mult iod decât animalele domestice sau terestre (http://www.healthaliciousness.com/articles/natural-foods-high-in-iodine.php). Aceiași autori care sunt împotriva sării iodate ne sfătuiesc să mâncăm „japonezeşte”, adică animale marine, pentru a nu face cancer și pentru a trăi mai mult (vezi speranța de viață crescută din Japonia și Singapore). Iată cum, de fapt, iodul ne păzește de cancer!    

Note de subsol
1. Mesagerii de gradul 1 sunt hormonii sau liganzii celulari. Mesagerii de gradul 2 sunt cAMP, pe linie catabolică, și cGMP, pe linie anabolică (vezi Perețianu, 1994)
2. „Lycopus este apreciată în […] mărirea glandei tiroide, guşă, mai ales atunci când apar tulburări cardiace, palpitaţii, insuficienţă cardiacă cu nelinişte şi anxietate, precum şi insomnia”. Gerhard Madaus, Lehrbuch der Biologischen Heilmittel, 1938
3. Analize de acest tip se pot face la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, unde costurile pot fi între 500 și 1.000 de lei.

Bibliografie 
Kaniksha Desai, Victor Bernet. Thyroid supplements: popularity and controversy. Medscape, Diabetes & Endocrinology, February 13, 2025
Pereţianu D. Fiziopatologia metabolismului celular general. În M. Saragea, D. Pereţianu, (eds.). Tratat de Fiziopatologie (Treatise of Pathophysiology). Editura Academiei, Bucureşti, 1994, 52-198
Perețianu D, Poiană C, Onose G (eds.), Obezitatea și echilibrul energetic. Editura ALL, București, 2009
Pereţianu D, Carşote M. Pledoarie pentru iodul din sare. Civilizaţiile „deştepte” depind de iod. Medica Academica, Bucureşti, 2015, 7, 57 (4): 30-32
Pereţianu D., Poiană C., Carşote M., Controversele iodului din sare. Viaţa Medicală, București, 2015, 27, 37 (1339): 3
Pereţianu D., Poiană C., Carşote M. Teoria conspiraţiei: frica de iod din sare. Ştiinţă & Tehnică, București, 2015, 64, 50 (1352): 54-59
Perețianu, Stanciu, Miloș. (Eds.) Bolile imune ale tiroidei. Editura ALL, București, 2020