Între mesajele pe care am încercat să le transmitem în cadrul cercului de microbiologie, în cei peste 20 de ani care au trecut, au fost și următoarele: ceea ce facem împreună, iniţial sub coordonarea noastră, reprezintă doar exemple potenţiale pe care studenţii le pot replica pe parcursul studenţiei, dar și în anii următori; pregătirea unor prezentări urmate de comentarii și discuţii, analizate critic intercolegial, exercitarea dreptului la opinie sunt activităţi utile pentru dezvoltarea fiecăruia dintre participanţi; un grup iniţial mai mic ar putea conduce la formarea unui grup mai mare de colegi și viitori colegi, care se pot organiza într-o „reţea” de medici buni și foarte buni, cu diferite specialităţi. Aceștia vor putea să colaboreze în viitor, indiferent de locul unde misiunea lor medicală îi va conduce.

Atunci când soţia mea mi-a spus „trebuie să facem și mai mult pentru studenţii noștri”, dotarea noastră era destul de plăpândă. Aveam un retroproiector și ne cumpăram singuri folii și markere de diferite culori pe care le utilizam în prezentări interactive. Aveam încă diapozitive clasice și un mic aparat care semăna cu cel pe care derulam diafilmele cu povești în copilărie. Dar... și studenţi interesaţi, care puneau întrebări, lansau discuţii, încercau să alcătuiască mesaje de feedback cât mai elaborate și uneori continuau discuţiile și după încheierea timpului oficial al sesiunilor organizate în Institutul „Cantacuzino”. Ne propuseserăm  să lucrăm cu ei pe parcursul a două ceasuri, dar nu de puţine ori întâlnirile durau chiar patru-cinci ore sau și mai mult. S-a întâmplat de câteva ori, când mai erau trei-patru ore până la miezul nopţii, să spunem „haideţi să mai mergem și pe acasă, să nu se îngrijoreze prea tare cei care ne așteaptă”.

Idei de aur 

Nu îmi mai aduc aminte de unde ne-a venit ideea prezentărilor de caz. Cel mai probabil, gândul ne-a fost indus de modul cum se desfășurau contravizitele conduse de profesorul Gherasim și de profesorul Căruntu. Erau întâlniri la care participam cu mare plăcere. Cât de mult mi-ar fi plăcut să fie înregistrate și să le putem revedea. La fel ca și discuţiile desfășurate la diferite discipline din zona medicală sau chirurgicală organizate la raportul de gardă, unde studenţii aveau acces sau erau chiar invitaţi să participe. Sau poate gândul a venit de la citirea prezentărilor de caz din New England Journal of Medicine (NEJM), adevărate „state of the art” pe care le-am recomandat „de când ne știm” oricărui student care dorește să înveţe, să exerseze și pentru a deveni tot mai bun.

Cu toate că studenţii participă la orele de microbiologie în anul II, nu au încă experienţa discuţiilor clinice. În urma experienţei din primii ani de „cerc” spuneam studenţilor participanţi: „Nu aţi vrea să vă organizaţi în mici grupuri, să citiţi prezentări de caz din NEJM, să le adaptaţi și să le înfăţișaţi colegilor așa cum le-aţi înţeles și apoi să le discutăm împreună?”. 

Mulţi erau de acord și treceau la acţiune. Era vremea când NEJM devenise 100% accesibilă online, fără restricţii. Nici astăzi restricţiile nu sunt semnificative. Orice  persoană care dorește să citească poate să o facă atât independent, cât și ajutat de abonamentele generoase pe care universitatea noastră le face tocmai pentru a facilita accesul la informaţii valoroase pentru întreaga comunitate universitară. Doar să vrei!

Sper că toţi cititorii au experimentat măcar de câteva ori lecturarea și analiza critică, constructivă, a Case Records of the Massachusetts General Hospital. A fost și rămâne o foarte bună modalitate de a interconecta noţiunile din diferiţi ani de facultate (preclinic sau clinic), un exerciţiu recomandabil oricui.