În perioada 2016-2024 cantitatea de microplastice descoperită în creierul uman a crescut cu 50%, arată rezultatele unui studiu publicat în Nature Medicine și citat de Euronews.
În cadrul evenimentului, aflat anul acesta la a doua ediție, vor fi trei zile cu muzică, filme, plimbări cu caiacele și dezbateri.
Cei de la Statista.com trag un semnal de alarmă cu privire la cantitatea uriașă de deșeuri din plastic care este răspândită în întreaga lume.
Încercarea de a participa la procesul de reciclare a materialelor refolosibile (sticlă, hârtie, metal) și la procesul limitării distrugerii mediului înconjurător prin zeci, sute, mii și zeci de mii de tone de plastic duce oare la ceva?
Tematica evenimentului o reprezintă conştientizarea importanţei protejării apei ca element fundamental al vieţii.
Jurnaliștii de la Statista.com au realizat o analiză în ceea ce privește cantitatea de particule microscopice din plastic pe care le ingerăm sau le respirăm.
Un studiu nou a scos la iveală faptul că varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2 supraviețuiește mai mult timp pe anumite suprafețe, cum ar fi cele din plastic.
Nou-născuţii prezintă un nivel de 15 ori mai mare de microplastic în organism, comparativ cu adulţii.
Sugarii hrăniţi prin intermediul biberoanelor de polipropilenă ar putea ingera, în medie, un milion de particule de microplastic zilnic, cifre alarmante comparativ cu rezultatele studiilor anterioare.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe