Newsflash
ACTUALITATE OPINII

Este muncă în zadar?

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iul. 28 2023
Este muncă în zadar?

Încercarea de a participa la procesul de reciclare a materialelor refolosibile (sticlă, hârtie, metal) și la procesul limitării distrugerii mediului înconjurător prin zeci, sute, mii și zeci de mii de tone de plastic duce oare la ceva?

Are utilitate? Are eficienţă sau este un „veșnic antrenament” pentru vremuri mai bune, vremuri în care reciclarea se va face cu adevărat și cu folos?

Am discutat acest subiect cu multe persoane diferite, cu vârste diferite, cu nivel de pregătire diferit și nici măcar una singură nu mi-a spus „este sigur că lucrurile se fac în mod corect”; dimpotrivă, a fost o „unanimitate” în pesimista expresie „asta nu duce la nimic; noi colectăm în recipiente diferite, apoi acestea sunt preluate și conţinutul se amestecă și ajunge în același loc”.

Această unanimitate (nereprezentativă statistic – nu a fost un studiu, ci o suită de discuţii fără a mă organiza într-un mod știinţific) este mâhnitoare. Mâhnirea mea însă nu reprezintă nimic. Ar fi foarte bine să fiu eu mâhnit, dar activitatea să se desfășoare așa cum se clamează, înspre binele mediului înconjutător, înspre binele celor ce ne vor urma.

Nici ușor și nici plăcut

Sunt unul dintre cei care au început să colecteze selectiv încă de la început – încă de când în Drumul Taberei și în alte cartiere au apărut acele tomberoane de dimensiuni mari pe care era notat „sticlă – plastic – hârtie”. Iniţial, soţia mea nu a fost deloc încântată. Fiul nostru era mic, spaţiul de depozitare nu era mare, iar eu strângeam în pungi diferite, pe categorii, apoi mergeam la „marile tomberoane” pentru a goli și relua acţiunea, încercând să nu mai aruncăm nimic ce ar putea fi reciclat, amestecat cu gunoiul menajer.

Cei care au făcut sau fac acest lucru știu că nu este nici foarte ușor și nici foarte plăcut – nu poţi să arunci un plastic murdar pentru a fi reciclat (trebuie să îl speli); nu poţi să arunci o sticlă care are dop de metal împreună cu dopul și murdară în interior. Trebuie să te ocupi de fiecare părticică în parte și atunci când le duci la reciclat să fie pregătite corespunzător. După o vreme, soţia mea a devenit la rândul ei un important promotor al ideii de protejare a mediului prin această modalitate.

Însă... mereu acel „însă”

Îmi aduc aminte și acum, după mai mult de zece ani, cum, fiind în concediu, mi-am zis să stau o vreme în apropierea locului de colectare pentru a vedea ce se petrece după ce recipientele sunt pline și sunt preluate de „marii protectori ai mediului”. 

După o vreme, supravegherea a dat roade (rele, din păcate): mașina de colectare a venit, a ridicat rând pe rând cele trei tomberoane și le-a descărcat „fără probleme” în același recipient, amestecând tot, sticlă, plastic, metal, hârtie. Asta, în ciuda efortului făcut de cetăţenii din cartier care colectau selectiv materialele reciclabile.

Am fotografiat, am trimis e-mail la ministerul de profil, am cerut explicaţii. Nu am primit nimic. Am trimis din nou. Într-un final, într-o clasică „limbă de lemn” mi s-a mulţumit pentru „atitudinea civică” și am fost „asigurat” că totul se face corespunzător... bla bla bla.

Am cerut asigurări concrete, nu vorbe; nu am primit și nu cred că există cineva care să fi primit asigurări și dovezi concrete privind reciclarea corespunzătoare a materialelor care pot fi refolosite, fiind preîntâmpinată astfel distrugerea, suplimentară, a mediului. Iar asta a fost în urmă cu peste zece ani, sau în urmă cu peste cinci ani... Mai de curând, reacţia celor cu care am stat de vorbă (în 2023) a dus la trista unanimitate a opiniilor, așa cum am menţionat mai sus.

Și noi, ca mulţi alţii, continuăm să colectăm selectiv, dar asta nu ne poate opri să ne punem întrebarea: „oare această muncă este în zadar?”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe