Simona Stapan ne-a trimis spre publicare, pentru rubrica „Doza de ficțiune”, mai multe poezii cu tematică medicală. Aceasta este una dintre ele.
În octombrie se împlinesc nouă ani de la incendiul din clubul Colectiv și doi ani de când Alexandra Furnea a lansat cartea „Jurnalul lui 66”, apărută la editura Humanitas.
La 30 aprilie, Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Meta, furnizorul Facebook și Instagram, să fi încălcat Actul legislativ privind serviciile digitale.
Cercetătorii de peste hotare și-au propus să afle dacă utilizarea platformei Facebook ar fi de vină pentru declanșarea depresiei în rândul studenților.
Comisia Europeană a transmis recent informații cu privire la noile acțiuni întreprinse de platformele online la sfârșitul anului 2021.
Tehnologia ne cunoaște vulnerabilităţile profunde ale creierului. Și profită de pe urma lor.
Companiile Google și Facebook vor să le ceară angajaților să fie vaccinați împotriva COVID-19 înainte de revenirea la birou.
În presa străină au apărut câteva zvonuri legate de faptul că Facebook ar vrea să creeze smartwatch-uri cu caracteristici în direcția sănătății și zonei de wellness.
Compania Facebook anunță că adaugă etichete informaționale la postările despre vaccinuri, în încercarea de a extinde eforturile de a combate dezinformarea legată de COVID-19 de pe platformele sale.
Platforma Facebook anunță că ia o serie de măsuri pentru a sprijini efortul de vaccinare împotriva gripei.
Reprezentanții rețelei de socializare Facebook spun că vor interzice reclamele de pe platforma lor care descurajează vaccinarea populației. Totodată, aceștia primit că vor desfășura o campanie în platformă pentru a încuraja oamenii să își facă vaccinul gripal.
Gigantul Facebook a anunțat că echipa sa lucrează la fastMRI, o formă de inteligență artificială sporită pentru aparatele care utilizează imagistica prin rezonanță magnetică (IRM).
Impactul psihologic pe care o pandemie îl are asupra umanităţii nu este deloc de neglijat.
Facebook a lansat un nou emoticon care transmite grijă și dragoste în timpul crizei create de coronavirus.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe