Platforma e-sănătatea mea este funcțională, însă implementarea ei la nivel național se va face treptat, a anunțat președintele CNAS.
Platforma e-Sănătatea mea devine disponibilă de la 1 septembrie. În acest context, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a explicat că portalul este complet funcțional, însă implementarea lui efectivă la nivelul întregii țări se va realiza treptat. În același timp, conf. dr. Horațiu Moldovan a arătat că furnizorii de servicii medicale, medicii și pacienții nu vor fi obligați să folosească platforma imediat ce aceasta devine operațională, și mai ales, fără o instruire în prealabil.
„Ceea ce vreau să transmit furnizorilor de servicii medicale, medicilor și pacienților este că (...) nu vom obliga pe nimeni să folosească începând de mâine facilități noi, platforme noi fără să facem instruirile. Deci încheiem procedurile administrative, (...) începem discuțiile, training-urile cu furnizorii, cu medicii și informările publice în sensul acesta. Iar în perioada imediat următoare, facilitățile platformei e-Sănătatea mea vor fi transpuse în producție, adică utilizabile pentru toată țara. Vom începe mai întâi cu platforma de programări, după care și cu celelalte sub-module care constituie platforma de sănătate”, a precizat președintele CNAS, citat de Agerpres.
Totodată, reprezentanții instituției au transmis, într-un comunicat de presă, că, în fază inițială, accesul persoanelor asigurate la servicii medicale nu va fi condiționat de existența cărții electronice de identitate (CEI): „Având în vedere perioada scurtă disponibilă pentru realizarea și implementarea adaptărilor tehnice, utilizarea CEI nu devine obligatorie pentru furnizori începând cu data de 1 septembrie 2026. Cardul național de asigurări sociale de sănătate va putea fi utilizat în continuare, conform regulilor în vigoare, pe perioada necesară adaptării aplicațiilor informatice”.
Pe de altă parte, CNAS i-a informat pe furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale că, în cadrul procesului de adaptare a sistemelor informatice pentru utilizarea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate și a CEI, pe site-ul instituției au fost publicate specificațiile tehnice de interfațare, precum și componentele necesare dezvoltatorilor de aplicații informatice.
Documentația este disponibilă în secțiunea „Informații Furnizori”, subsecțiunea „SIUI”, rubrica „Specificații de interfațare SIUI” și este destinată producătorilor de aplicații informatice în vederea actualizării soluțiilor existente și asigurării interoperabilității acestora cu sistemele informatice ale CNAS. În acest context, reprezentanții instituției au precizat că implementarea noilor funcționalități se va realiza etapizat, pe măsură ce aplicațiile utilizate de furnizori vor fi actualizate și vor putea utiliza noile componente tehnice.
„Casa Națională de Asigurări de Sănătate va continua să informeze furnizorii cu privire la etapele tehnice necesare și recomandă acestora să urmărească permanent informațiile și actualizările publicate în secțiunea dedicată SIUI de pe site-ul instituției. De asemenea, având în vedere faptul că furnizorii de servicii medicale utilizează diferite tipuri și modele de cititoare de carduri, este important ca aceștia să beneficieze de suficient timp pentru a-și adapta infrastructura, astfel încât echipamentele utilizate să poată citi atât cardurile naționale de sănătate, cât și cărțile electronice de identitate”, se mai arată în comunicatul de presă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe