Newsflash
Știri

Străinii se tratează la dentiștii din România

de Dorina Novac - aug. 4 2021
Străinii se tratează la dentiștii din România

Aproximativ 7000 de străini veneau anual ȋn România, ȋn medie, pentru a beneficia de tratamente stomatologice, până ȋn 2019, arată datele oficiale ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

Neoficial, numărul lor este mult mai mare, turismul dentar fiind cea mai populară ramură a turismului medical ȋn țara noastră, precizează reprezentanții Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

turism dentar

„Fenomenul turismului medical a fost puternic afectat de pandemia de COVID-19, însă odată cu ridicarea graduală a restricțiilor, acesta reîncepe să se dezvolte. De-a lungul anilor, cei mai mulți turiști străini care au venit la o clinică stomatologică din România sunt cetățeni europeni din state precum Germania, Marea Britanie, Olanda, Italia sau Franța, iar suma medie pe care o cheltuiau pentru tratamente era ȋn jur de 5.000 de euro”, potrivit unui studiu realizat în 2018 de Asociaţia Română de Turism Medical.

Potrivit sursei citate, motivul principal pentru care aceștia au ales România este prețul mult mai mic al procedurilor, precum și specialiștii bine pregătiți din țara noastră.

„Prețurile la serviciile medicale dentare sunt considerabil mai mici în România, față de majoritatea statelor din vestul Europei. Diferența de preț nu vine dintr-o calitate mai slabă (tehnologia și materialele folosite sunt la un standard foarte ridicat în România), ci din costurile mai mici cu resursa umană și a spațiilor comerciale”, explică dr. Florin Lăzărescu, cofondator al clinicii de stomatologie Trident.

Chiar și cu aceste facilități, ȋn 2020, europenii au renunțat la deplasările ȋn scopuri medicale, din cauza restricțiilor de călătorie aduse de pandemia de coronavirus.

Potrivit reprezentanților asociației, din 2021 trendul începe să se modifice, industria turismului dentar revenind la viață.

Diaspora se tratează în România

O altă sursă de pacienți din afara granițelor o reprezintă românii plecați peste hotare, doar la muncă sau stabiliți definitiv acolo. În cazul lor, medicul spune că numărul celor din diaspora care a apelat la serviciile clinicii a rămas constant, chiar și pe perioada pandemiei.

Reprezentanții asociației mai spun că mulți dintre ei au profitat de perioada petrecută acasă, pentru a-și rezolva unele probleme de sănătate, precum cele dentare, la un preț mult mai bun decât ar fi plătit ȋn orașele ȋn care locuiau.

„Pacientii români care trăiesc în afara țării sunt cei mai convinși să vină să își facă tratamentele acasă, din două considerente: primul ar fi prețul mai mic, iar al doilea faptul că de cele mai multe ori au parte de servicii medicale mai bune în țară decât în străinătate. În sistemele de asigurări de sănătate publice din afară timpul de așteptare poate fi ridicat, iar calitatea serviciilor decontate uneori este deficitară” spune medicul Florin Lăzărescu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe