Newsflash
Știri

Vaccinul anti-COVID adaptat soseşte la finalul lunii noiembrie

de Dorina Novac - nov. 21 2022
Vaccinul anti-COVID adaptat soseşte la finalul lunii noiembrie

La finalul lunii noiembrie vor sosi în ţară primele doze de vaccin anti-COVID adaptat la variantele Omicron BA4 şi BA5, a anunțat Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că se va vaccina cu doza a patra împotriva acestei boli.

vaccin anti-covid

„Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră. Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârşitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice”, a spus Alexandru Rafila, scrie Agerpres.

Citește și: EMA recomandă vaccinul Pfizer împotriva Omicron pentru imunizarea copiilor

El a subliniat că este pentru prima dată când se va utiliza un vaccin adaptat şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID să devină sezonieră.

„Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese”, a adăugat ministrul Sănătății.

Potrivit ministrului Sănătăţii, vaccinarea anti-COVID se va face la medicii de familie şi în centrele de vaccinare deschise în multe spitale din România.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe