Newsflash
Știri

Campanie de imagine: „România. Cea mai frumoasă clinică dentară din lume”

de Florentina Ionescu - dec. 21 2022
Campanie de imagine: „România. Cea mai frumoasă clinică dentară din lume”

Societatea de Stomatologie Estetică din România, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism, lansează o campanie de imagine pentru România.

Campania constă într-un parteneriat unic, care propune o soluție inovatoare de a atrage turiștii străini la noi în țară. Inițiativa aduce împreună două atuuri importante ale României: servicii dentare premium și atracțiile turistice, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

KV Fillings

Denumită sugestiv „România. Cea mai frumoasă clinică dentară din lume” campania este on air începând de săptămâna trecută, amândouă organizațiile fiind pregatite să întâmpine clienți începând cu 2023.

Serviciile stomatologice se împletesc cu serviciile turistice

Soluția acestor doua organizații a fost să creeze pachete turistice tematice Fix and Visit, care combină servicii stomatologice cu servicii turistice. Turiștii străini pot achiziționa pachete special create în acest sens, cum ar fi: „Coroane Dentare și Castele” sau „Obturații de Canal și Călătorii pe Canalele din Deltă”.

Platforma digitală TheBeautifulDentalClinic.com îi ajută pe turiștii străini să își planifice călătoria, să își customizeze pachetul și să facă rezervările.

„Adevărul este că România a pierdut mulți turiști în ultimii ani și avem nevoie de un diferențiator puternic. Dar pe de altă parte există o oportunitate: mulți dintre străinii care vin în România, vin pentru serviciile stomatologice de calitate, la prețuri accesibile. Colaborarea dintre SSER și ANAT este în viziunea noastră o combinație câștigătoare, reușind să combine cele mai bune oferte ale României într-un duo imbatabil”, a declara Lucian Boronea, reprezentant și membru în Consiliul Director al ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism). 

KV Molds

„Medicii stomatologi din România lucrează la cele mai înalte standarde, respectând reglementările europene, dar la prețuri mult mai accesibile comparativ cu alte țări. Știm că mulți străini aleg să vină în România ca să-și rezolve problemele dentare, așa că decizia lor poate fi transformată într-o oportunitate unică pentru țară în general. Parteneriatul lansat astăzi va acoperi nevoile clienților și îi va motiva să descopere România în același timp”, a declarat Florin Lăzărescu, Secretarul General al SSER în România și Europa. 

Campania „România. Cea mai frumoasă clinică dentară din lume” a fost lansată cu un film de promovare al României și va fi susținută de promovare în digital și social media, dar și publicitate stradală în Londra și New York.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe