Newsflash
Știri

Lipsa somnului și riscurile la care sunt supuși medicii

de Florentina Ionescu - mar. 20 2020
Lipsa somnului și riscurile la care sunt supuși medicii

Somnul insuficient sau problemele din timpul lui au ajuns să reprezinte o normalitate pentru mulţi oameni, nicidecum un factor de risc pentru sănătate. Medicii se află și ei printre persoanele la risc, din cauza orelor prea puţine de somn: pot să dezvolte anumite afecţiuni, tocmai de pe urma programului încărcat, așa cum sunt gărzile.

lipsa-somnului-riscuriProblema somnului reprezintă o criză globală, a atras atenţia prof. dr. Florin
Mihălţan vineri, de Ziua Mondială a Somnului, și afectează peste 40% din populaţie.

Somnul este la fel de important ca orice altă nevoie fiziologică, iar medicii au și ei nevoie de un somn de calitate. Din păcate, de multe ori, prin prisma profesiei lor și a programului încărcat, acest obiectiv poate fi greu de atins.

„Ar trebui să ne liniștim cu «pierderile» de ore de somn în timpul gărzilor. Evident că acest lucru nu se poate întâmpla. Pe de altă parte, trebuie să știm că sunt ţări în care, la vârsta de peste 50 de ani, medicul nu mai face de gardă – nu în mod legal, nu în mod oficial, ci optează dacă dorește să facă acest lucru în continuare”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, șef de lucrări dr. Oana-Claudia Deleanu, membru în comitetul executiv al Assembly of National Sleep Societies of ESRS (Societatea  Europeană de Cercetare a Somnului).

Aceasta a amintit că, mai ales că după o anumită vârstă, organismul nu mai face faţă la fel de bine provocărilor din turele de noapte: „S-a constatat că și capacitatea noastră de muncă scade – sunt studii care arată că după vârsta de 40 de ani trebuie să mai reducem «motoarele». Vă daţi seama că cel care stă ore în șir în gardă nu mai funcţionează la fel de eficient a doua zi”.

Cele trei elemente-cheie

Pentru a avea un somn calitativ, care să reducă riscul apariţiei diverselor afecţiuni și care să sporească productivitatea la locul de muncă, dar și starea de bine, trebuie să ţinem cont de trei factori importanţi: durata (în funcţie de vârstă), continuitatea (adică un somn fără întreruperi) și profunzimea (somnul adânc), după cum a aminit prof. dr. Florin Mihălţan, președintele secţiunii de Somnologie și Ventilaţie Non-Invazivă a Societăţii Române de Pneumologie (SRP).

În plus, un somn bun asigură suficientă energie pe durata zilei următoare, îmbunătăţește performanţele mentale și corporale, reduce riscul de accidente de muncă și rutiere prevenind îmbătrânirea
prematură.

„Un medic în gardă, la presiunea care există, și având în vedere consumul nervos pe care îl are, nu va fi funcţional și va plăti același «tribut» pe care îl are lipsa de somn, începând de la riscul de accidente rutiere, până la lipsa de concentrare, lipsa de vigilenţă, diagnostice false sau greșite dacă se prelungește acest program și nu are a doua zi intervalul de recuperare”, a subliniat președintele secţiunii de Somnologie și Ventilaţie Non-Invazivă a SRP.

Nu toţi medicii sunt la fel de afectaţi

Potrivit dr. Oana-Claudia Deleanu, pot să existe, așa cum este și normal, anumite diferenţe între medicii de diferite specialităţi, iar lipsa somnului nu îi afectează pe toţi în aceeași măsură: „Sigur că un chirurg care operează și care stă toată noaptea în picioare, precum și un anestezist care este în tensiune maximă vor fi mai puţin odihniţi decât un medic dintr-un spital micuţ de provincie, care va avea trei prezentări sau poate niciuna pe parcursul nopţii”.

 Pe de altă parte, specialista a amintit că cel care are gărzi mai ușoare va fi supus unui risc mai mic de îmbolnăvire, ţinând cont de orele de somn și de calitatea acestuia: „Un medic care este urgentist sau unul care este în camera de gardă, cum se întâmplă la noi, și care consultă fără să se oprească zeci de cazuri, evident că va fi mai la risc decât cineva care are niște gărzi mai ușoare și mai liniștite”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe