Newsflash
ACTUALITATE Info Pacienți Știri

Evaluări specializate pentru identificarea cauzelor profunde ale insomniei

de Florentina Ionescu - mar. 16 2026
Evaluări specializate pentru identificarea cauzelor profunde ale insomniei

Insomnia este mai mult decât o simplă oboseală, au atras atenția specialiștii, în contextul Zilei Mondiale a Somnului.

Ziua Mondială a Somnului este marcată în fiecare an, în vinerea de dinainte de echinocțiul de primăvară. Anul acesta, ea a fost celebrată pe 13 martie. 

Tema din 2026

Vineri, 13 martie, în întreaga lume a fost marcată Ziua Mondială a Somnului. Tema campaniei din acest an a fost „Dormiți bine, trăiți mai bine” (Sleep Well, Live Better) și atrage atenția asupra importanței somnului pentru sănătatea fizică și mintală, se subliniază pe pagina de Facebook a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). 

„Somnul de calitate este esențial pentru starea noastră fizică și emoțională. Atunci când devine fragmentat sau insuficient, organismul resimte rapid efectele: dificultăți de concentrare, iritabilitate și scăderea imunității”, se mai arată în mesajul transmis de ASSMB cu această ocazie. 

La Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos”, unitate sanitară administrată de Primăria Municipiului București, prin ASSMB, pacienții beneficiază de evaluări specializate pentru identificarea cauzelor profunde ale insomniei – tulburare caracterizată prin dificultatea de a adormi sau de a menține somnul pe parcursul nopții.

De ce este important consultul de specialitate dacă suferiți de insomnie?

• pentru diagnostic precis: diferențierea între insomnia ocazională și cea cronică.

• pentru un tratament personalizat: terapii moderne pentru refacerea ritmului circadian (ceasul biologic care reglează ciclurile de somn și veghe).

• pentru prevenție: evitarea complicațiilor pe termen lung, precum anxietatea sau depresia.

„Sănătatea mintală începe cu un somn bun. Dacă dificultățile de somn persistă, nu amânați vizita la medic”, a transmis dr. Oana Manea, medic primar psihiatru, într-un material video realizat recent. 

Ea a explicat și legătura vitală dintre igiena somnului și sănătatea mintală. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe